Vosganian: Petrom ar putea avea preturi mai mici, fara sa-i afecteze profitul
24 Mai 2008
Preturile carburantilor produsi de Petrom ar putea fi mai mici cu 5-10%, ceea ce nu ar afecta profitul societatii si ar determina si celelalte companii petroliere sa scada preturile combustibililor, a afirmat, vineri, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. “Preturile Petrom ar putea fi sensibil mai mici, ceea ce ar face ca Petrom sa nu mai aiba profituri record, la fel ca in trimestrul intâi, si nu ar afecta compania. Daca Petrom ar avea o strategie mai prudenta si celelalte companii ar avea preturi mai mici”, a spus Vosganian dupa masa rotunda “Evolutiile socio-economice din România: valorificarea oportunitatilor oferite de catre Strategia Lisabona a Uniunii Europene pentru dezvoltare si locuri de munca”. Petrom a consemnat in primul trimestru venituri totale de 5,14 miliarde lei (1,39 mld.euro), in urcare cu 68,4% fata de aceeasi perioada din 2007, iar profitul net a crescut cu 156%, la 977 milioane lei (264,8 mil.euro). Vosganian a spus ca in România, desi are rezerve proprii de petrol si gaze, preturile la energie si carburanti sunt foarte mari. “Ar trebui sa se vada asta in preturi. Daca am ignora ca avem rezerve, preturile din România ar trebui sa le urmeze pe cele la nivel international”, a spus ministrul. Totodata, Vosganian a afirmat ca, desi preturile petrolului au crescut la nivel international si nu se pot face estimari referitoare la momentul in care aceasta tendinta se va opri, cheltuielile de exploatare s-au majorat foarte putin. “Cheltuielile de exploatare au crescut putin, sunt la fel ca acum câtiva ani, dar ele nu au crescut ca urmare a cresterii investitiilor ci ca urmare a cresterii costurilor. Analizele noastre arata ca pretul de extractie este relativ mic, plus ca avem si accize si redevente reduse fata de statele europene. E drept ca avem o piata a petrolului libera, dar daca am avea accize si redevente mai mari, ma intreb la ce pret ar vinde Petrom carburantii”, a adaugat ministrul. Potrivit lui Vosganian, nu Guvernul, ci Consiliul Concurentei ar trebui sa analizeze preturile carburantilor. “Guvernul nu are instrumente legale sa intervina, dar Consiliul Concurentei trebuie sa faca aceste demersuri”, a spus Vosganian. Un document guvernamental arata ca pretul de vânzare al benzinei la statiile de distributie din tara este apropiat de nivelurile practicate in statele membre UE, desi România beneficiaza inca de o derogare a Comisiei Europene si aplica un nivel redus de accize. De la inceputul acestui an, Petrom, companie controlata de grupul OMV, a scumpit de noua ori carburantii, cele mai importante modificari fiind operate in luna mai. Ministrul Economiei si Finatelor a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca preturile ridicate ale carburantilor comercializati de Petrom reprezinta o “sfidare” si sunt mai mari decât cele practicate de state care nu dispun de rezerve de hidrocarburi.
Ai ceva de spus?


