Guvernul promite sa dea mai mult
26 Iun 2008 | de Catalin Stanoiu | Categorie: Învăţământ
Grijulii cu domeniul Educatie, guvernantii promit sa dea mai mult. Mai exact, programul “Cornul si laptele” va fi extins si pentru elevii de gimnaziu, de acesta beneficiind in prezent doar elevii claselor I-IV. O alta decizie a guvernului este aceea de a oferi calculatoare elevilor. Decizia survine dupa ce, in urma cu doar câteva zile, se anunta ca elevii de clasa a IX-a vor primi laptopuri.
Programul “Cornul si laptele”, de care beneficiaza, in prezent, doar elevii din clasele I-IV, a fost extins si la gimnaziu, pentru elevii claselor V-VIII, in urma unei decizii adoptate, ieri, de Guvern. Contractele de furnizare a produselor lactate si de panificatie pentru elevi vor fi acordate potrivit prevederilor legislatiei privind achizitiile publice.
Potrivit unor date furnizate de Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA), prin extinderea programului la clasele V-VIII, numarul beneficiarilor va creste la 2.670.000 de copii. Suma alocata de la buget pentru aplicarea programului in anul scolar 2006-2007 a fost de aproape 300 de milioane de lei. Pachetele cu produse au fost distribuite in aproape 24.000 de unitati scolare.
Suma alocata de la buget pentru aplicarea programului “Lapte-Corn” in anul scolar 2006-2007 a fost de aproape 300.000 mii lei, potrivit MIRA. Pachetele cu produse au fost distribuite in 23.812 unitati scolare, din care 11.417 gradinite si 12.395 scoli.
Calculatoare de birou in loc de laptop-uri, pentru elevii claselor a noua si a zecea
Elevii claselor a noua si a zecea vor primi de la stat calculatoare, in loc de laptopuri, pentru ca un numar cât mai mare de tineri sa poata beneficia, astfel, de calculator si de acces la internet, a anuntat, ieri, premierul Calin Popescu Tariceanu.
“Am facut o socoteala ca e mai important sa ii dam elevului acces la lumea tehnologiei informatiei si ceea ce conteaza e sa aiba un calculator care sa fie conectat la internet. E mai putin important daca este vorba despre laptop sau despre desktop”, a explicat Tariceanu.
Seful Executivului a mai spus ca, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educatiei, 435.000 elevi din clasele a noua si a zecea vor primi calculator prin aceasta initiativa, care va fi derulata in baza unei ordonante de guvern aprobate ieri.
Proiectul de lege OLPC (One Laptop for a Child - “Un laptop pentru fiecare copil”), depus de deputatul liberal Ioan Ghise si intocmit cu ajutorul catedrei de calculatoare a Universitatii Politehnice Bucuresti, prevede ca autoritatile sa achizitioneze câte un laptop pentru fiecare elev si cadru didactic din invatamântul preuniversitar.


