Ziua de joi, 5 iunie, a anului 2008, n-a fost prea generoasa pentru cei porniti in drumetie. Desi la Bacau, la sase dimineata, când am plecat din fata Bisericii “Precista”, era senin, spre Târgu Neamt norii ne asteptau, parca, sa ne inlantuie in negura si ploaie. La Manastirea Neamtului am ajuns aproape de noua, iar acolo zeci si sute de masini, carute trase de cai, pline cu oameni imbracati de sarbatoare, veseli si preocupati, in acelasi timp, apoi zeci si zeci de tarabe cu cele mai atractive “marfuri” de bâlci, dar si gratare cu mititei si fripturi, lazi cu bere, ce mai, o lume pestrita, infrigurata si exuberanta era, deja, prezenta la Hramul Manastirii - Inaltarea Domnului. Niciodata nu am vazut atâta lume! E drept, de câte ori pasii m-au purtat in acest loc, nu s-a nimerit sa fie de Ziua Bisericii, ci in alte zile când, de fiecare data, pelerinii erau cu sutele. Caci aici, de fapt, e sarbatoare in fiecare zi si in fiecare noapte. De data aceasta, insa, era o mare de oameni, câteva mii, iar eu, impreuna cu sotia mea, Georgeta, si alti aproape patruzeci de bacauani, am ajuns in acest loc binecuvântat gratie doamnei Lenuta Marcu, femeie vrednica, sufletista si dinamica, organizatoare constiincioasa, profesionista, chiar, a unor astfel de deplasari la locuri sfinte nu numai din Moldova, ci din intreaga tara.

Ca veni vorba de doamna Marcu, am aflat de la domnia sa ca a fost si salariata, multi ani, la “Confectia”, dar cum, acolo, activitatea s-a redus, si cum dragostea sa pentru Biserica - “inca de când eram copil, in satul meu, Dragesti, din comuna Tatarasti, mergeam la Biserica”- renascuse in sufletul sau, s-a apucat de o treaba de inima, nobila, raspunzând, astfel, nevoii multor sute de bacauani de a ajunge la manastiri ori schituri din cele mai tainice locuri. Si chiar asa si este, la pelerinajele organizate de doamna Marcu, de câte o zi sau mai multe, inscriindu-se numerosi concitadini intre care, iata, de data aceasta, si subsemnatul… Mai mult, in autobuz fiind, am constatat ca multi din cei prezenti se cunosc, au fost, impreuna, la multe astfel de drumuri, prin toata tara, domnul Tudor Gheorghe, de pilda, fiind unul dintre acestia. Dar o sa revin…

Si apa agheazma se facu

Mai intâi, pe o estrada din fata Librariei Manastirii - cladire impunatoare, ca un clopot urias - un sobor de ierarhi sfinteste apa. E prefata la ceea ce va urma… In acest timp, privesc oamenii din jur. Multi, foarte multi, sunt localnici, adica de aici, din comuna Vinatori, sau de prin Baltatesti, Cracaoani ori Agapia, din Varatec sau Sacalusesti, din Târgu Neamtului sau Piatra, dar si din Oltenia, din Ardeal, din alte colturi de Românie. Sunt oameni simpli, multi dintre ei tineri cu prunci in brate sau mai maricei, imbracti tot atât de simplu precum li-e sufletul, cei mai multi ascultând cu smerenie cuvintele preotilor, altii cautându-si prieteni, rude, cunoscuti. O puzderie de negustori, dar si de cersetori intregeste o imagine de zi de Hram la români, in acest colt de tara… Cerul e tot mai amenintator, in sufletul meu as vrea sa nu ploua, sa fie macar asa, innourat, dar placut… Slujba de sfintire a apei se incheie, clopotele Manastirii incep sa bata. Mai usor cele mici, ca niste cântecele de copii, apoi sunetul grav, adânc, al clopotelor mari. Pare ca si codrii din jur se infioara la dangatul lor… Asa o fi fost si atunci, la 1497, când Stefan cel Mare si Sfânt a ctitorit Biserica, ramasa drept cea mai impunatoare constructie a sa… Desi, prima mentiune documentara privitoare la Manastire e inca din 1407…

9 monahi, 9 sfinti

Maretia zilei e Sfânta Liturghie savârsita - cu prilejul Inaltarii Domnului si Zilei Eroilor României - de soborul de inalti ierarhi, in frunte cu Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Intram in curtea larga a Manastirii, miile de credinciosi abia incap aici. In fata e podiumul pe care se afla Prea Fericitul, precum si mitropoliti, episcopi si alti importanti prelati ai Bisericii noastre. In stânga, falnica, mândra si sobra e Biserica lui Stefan, iar de jur-imprejur, la parter si etaj sunt chilii si sali prin care am mai trecut. Acum, ca a inceput ploaia - uite, nu ne-a iertat, totusi - m-am retras, impreuna cu sute de pelerini, sub cerdacul suspendat, chiar in dreptul chiliei unde a vietuit Sfântul Paisie de la Neamt. Slujba e deschisa de Patriarh. Multimea e tacuta sub vraja Sfintei Liturghii. Sub umbrele, dar si in ploaie, oamenii se reculeg. Minunat e corul seminaristilor, pe care nu-l aud prima data… Intre câteva incantatii, ma retrag acolo unde Iacob Negruzzi vorbea de “Catacombele Monastirii Neamtu”. Am mai fost aici, dar si in cimitirul in care dorm slujitorii Manastirii. La subsol, in Osuar, caut “capul frumoasei Calipso”, pe care, insa, nu-l descopar. Cum sunt veniti si câtiva oameni, le spun despre ce e vorba. Frumoasa grecoaica a fost - din câte am citit eu - iubita poetului rus Puskin, iar dupa ce acesta a murit intr-un duel, ea a venit chiar aici, in Moldova noastra, la manastirea despre care i se spusese, a venit travestita intr-un tânar chipes, frumos, inselând vigilenta calugarilor si aici a ramas pâna a fost descoperita, dupa care s-ar fi sinucis…

Cei care ma asculta nu stiau de acest fapt… Un om din Dobreni ia un craniu in mâini si spune, mai mult pentru el : “Uite asa o sa fiu si eu…”. E piosenie si resemnare… O femeie din Malini - “de la noi e poetul Labis“- stie mult mai multe: “In noaptea de Inviere - spune ea - parintele vine aici si se adreseaza craniilor cu Hristos a inviat!, iar ele, tigvele astea, ii raspund Adevarat, a inviat !” ceilalti o privesc nauciti, sa creada, sau sa nu creada ca-i asa…?, si cu totii iesim din Catacombe… Tocmai sunt proclamati noua sfinti canonizati de Biserica Ortodoxa Româna. Inalt Prea Sfintia Sa, Mitropolitul Clujului si Feleacului, Bartolomeu Valeriu Anania, da citire numelor celor canonizati: Sfintii Cuviosi Simeon si Amfilohie de la Pângarati, cu ziua de praznuire 7 septembrie; Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlau, cu ziua de praznuire 9 septembrie; Sfintii Cuviosi Iosif si Chiriac de la Bisericani, cu ziua de praznuire 1 octombrie; Sfintii Cuviosi Rafael si Partenie de la Agapia Veche, cu ziua de praznuire 21 iulie; Sfântul Cuvios Iosif de la Varatec, cu ziua de praznuire 16 august; Sfântul Cuvios Ioan de la Râsca si Secu, cu ziua de praznuire 3o august. Se aduc imnuri de lauda celor trecuti in Calendarul nostru Ortodox, emotiile sunt coplesitoare… Iar aceste emotii continua când grupul de copii de la Scoala din Vânatori - copii imbracati in costume nationale, cu drapelul patriei in fata - ofera, cu har si multa, multa afectiune, un minunat program artistic dedicat lui Stefan, Stefan, domn cel Mare, dedicat eroilor, dintotdeauna, ai neamului… Asa se termina aceasta Sfânta praznuire a vechii Ctitorii de Credinta, de Cultura, de Arta, loc de reculegere si de mântuire, la Ziua Inaltarii, la cer, a Domnului…

Pelerinaj la Sfintele Manastiri

Plecam mai departe, desi timpul ne e potrivnic, cum am spus. Nu departe, intre munti, in Poiana Carbunarilor. Staretul Schitului Carbunar, Prea Sfintia Sa Lefterie - om luminat, glas adânc, sfatos - ne spune - dupa ce ne binecuvânteaza - ca actualul schit s-a ridicat, cu aproape opt ani in urma - inca se lucreaza, inclusiv la pictura din Biserica - pe temeliile unui schit foarte vechi, de pe vremea voievozilor moldoveni. Era un schit cu caracter mai mult militar, aici se savârseau liturghii, dar se cresteau si cai de lupta, iar multe arme si potcoavele cailor, erau plamadite la focul carbunelui scos dintr-un fag special care creste in acesti codri. Batrânul staret ne-a mai vorbit despre Mântuire, despre apropierea sfârsitului lumii, despre credinta si iar credinta… Iar la Manastirea Dumbravele - asezata intr-o frumoasa dumbrava din apropierea satului Bodesti- staretul, protosinghel Mitrofan Lupuleasa - om tânar, carismatic - a tinut sa ne spuna ca prima biserica ce s-a strajuit aici a fost ridicata de niste calugari, pe la anul 1712, in mijlocul padurii de stejari, care se numea Dumbrava, iar corpul de chilii si clopotnita au fost ridicate in 1900. Din pacate, in 1993, un incendiu a mistuit totul dar, ca printr-o minune, icoanele au ramas neatinse de flacari…, icoane la care ne-am inchinat si noi… Mai departe, tot in vatra Bodestilor, nu departe de soseaua nationala, un ultim popas - la Manastirea Sfântul Vasile cel Mare. E dupa orele sase seara, iar calugarii se roaga… Ne inchinam, pastrând, pe cât se poate, linistea, dupa care, tot pe ploaie, plecam spre Bacau…

Din vorba-n poveste

Desi timpul a fost urât, ziua a fost frumoasa! In autobuz, impresii. Da, a fost inaltator. A fost extraordinar. Cum mai spuneam, unii erau familiarizati cu astfel de “deplasari”. Nu l-am mai luat la Bacau pe Mihaita, baiatul acela zglobiu si foarte istet pe care l-am avut intre noi la ducere. A ramas la Carbuna. Doamna Lenuta Marcu imi spune: “Baiatul acesta e, intr-un fel, sufletul meu. S-a atasat de mine si, de vreo sapte ani, merge cu noi in pelerinaje. E din Margineni si-i elev premiant. Dar e dintr-o familie dezbinata, mama plecata in Italia, tatal lasându-l de unul singur. A dormit si la mine acasa, n-are pe nimeni decât pe mine. Iar acum, pe parintele staret Lefterie, care il stie si, cum ati vazut, l-a oprit la manastire. Va face clasa a opta la Vânatori si, apoi, va merge la Seminar. Parintele a spus ca el il va creste…” Vecinul de calatorie - descopar - e si vecin de bloc. Domnul Tudor Gheorghe. Electrican, cu multi ani de meserie, pâna la pensionare, la “Avioane”. E un pelerin convins. Imi spune ca Dumnezeu i s-a aratat prin minunile pe care le-a facut privitor la el. Inca de pe la sapte, opt ani, a trait obsesia ca a injurat in biserica. Si s-a intors cu fata spre credinta. Stati de vorba cu omul acesta de 53 de ani, barbat linistit, cu familie, cu copii studenti, dar foarte credincios, si veti afla multe. Am vorbit tot drumul cu el si m-a impresionat. E fericit, iar fericirea lui sta in convingerea ferma ca Dumnezeu e cu el si-i poarta de grija… De fapt, asa am ajuns si noi la casele noastre: cu sufletul purificat de maretia si adâncul locurilor sfinte care ne-au primit cu bratele deschise, convinsi ca nimeni nu va mosteni pamântul, singura mostenire, daca poate fi numita si in acest fel, fiind Credinta si Nadejdea.