307 milioane de euro pentru piscicultura

15 Iulie 2008

Piscicultorii au la dispozitie 307 milioane de euro. Acesti bani pot fi accesati pâna in 2013 prin intermediul fondurilor publice nerambursabile. Fondurile sunt oferite prin Programul Operational pentru Pescuit, lansat in aceasta perioada de Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura.

Cei 307 milioane de euro vor fi oferiti treptat, in functie de prioritati. Din acesti bani, 230 de milioane de euro provin din sursa europeana, iar 77 milioane euro sunt oferiti de la bugetul statului. Sectoarele considerate prioritate sunt acvacultura si procesarea pestelui. Programul de accesare de fonduri permite investitorilor sa depuna proiecte in cadrul a patru masuri. Investitori vor veni cu minim 40% din valoarea proiectului, restul fiind acoperit de aceste fonduri.
Investitiile in nave de pescuit, acordarea de compensatii socio-economice pentru gestionarea flotei si finantarea investitiilor in marketing si procesare, dar si a celor din acvacultura sunt componente ale celor patru masuri.

Accent pe masura a treia

Responsabilii Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pun accent in mod special pe masura a treia, masura care face referire a investitiile in procesare si marketing. Pentru acestea a fost alocat 49% din bugetul total, semnificând 24 de milioane de euro. 8,9 milioane de euro, semnificând 18% din valoarea totala, sunt alocate 8,9 milioane de euro. Conform planificarilor, anul acesta vor fi distribuite 16% din fondurile programului, investitorii primind aproximativ 49 de milioane de euro.

Catalin Stanoiu

Ai ceva de spus?