Reparatii la negru

24 Iulie 2008

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au calcat zilelele acestea pragul mai multor service-uri auto. Impotriva a 25% dintre operatorii economici controlati s-a luat masura suspendarii activitatii. Daca unii au fost sanctionati sau li s-a suspendat activitatea datorita lipsei unor acte, inspectorii RAR au depistat si un caz in care un cetatean efectua reparatii auto fara a avea macar acte de constituire a unei firme.

Considerând necesara intensificarea si sustinerea activitatii de supraveghere a pietei auto si vizând impunerea unor reglementari legislative in comertul cu componente auto si in prestarile serviciilor auto, respectiv sa ridice nivelul calitativ al activitatilor de reparatii auto, masuri ce duc implicit la cresterea sigurantei circulatiei rutiere, Conducerea Registrului Auto Roman a organizat in perioada 21 – 25 iulie controale amanuntite. La aceste controale efectuate pe suprafata judetului Bacau au participat inspectorii RAR din cadrul Departamentului Supraveghere Piata din judetele Braila, Arges, Iasi, Prahova si din Bucuresti.

Mai bine de un sfert dintre cei controlati s-au ales cu activitatea suspendata

RAR a constituit un numar de patru echipe ce au efectuat 43 de controale la operatorii economici ce desfasoara activitati din domeniul prestarii serviciilor auto. In urma controalelor efectuate, un numar de 13 ateliere auto s-au ales cu activitatea suspendata, iar amenzile contraventionale au avut un cuantum de 21500 de lei.
„Controlul efectuat a scos in evidenta faptul ca sunt operatori economici ce desfasoara activitati de service auto si anume, reparatii, reglaje si întretinere auto fara a detine autorizatie tehnica din partea Registrului Auto Român. Operatorii economici depistati fara autorizatie tehnica de functionare din partea RAR au fost sanctionati cu amenzi contraventionale in valoare de 15000 lei, iar ca masura complementara a fost oprita activitatea de reparatii desfasurata de catre acestia. Precizam ca minimul sanctiunii contraventionale, 2000 lei, este dublul costului procedurii de autorizare”, a declarat Mihai Dogarescu, seful departamentului Supraveghere Piata din cadrul Registrului Auto Român Bucuresti.

Total pe lânga orice lege

In actiunea lor, inspectorii Registrului Auto Român au poposit si in zona Autogarii Bacau, la un service de mopede, gazduit intr-un spatiu al Automobil Clubul Român (ACR). Aici a avut loc poate cel mai lung control din intreaga actiune. Nu pentru ca inspectorii RAR ar fi avut ceva cu cineva, ci pentru ca inca de la sosire s-a observat destul de clar ca sunt incalcate un numar mare de prevederi, iar patronul unitatii intârzia sa apara.
Intr-un târziu, „patronul” a binevoit sa apara, insa, stupoare, inspectorii RAR si reprezentantul Politiei Comunitare, prezenti la fata locului au constatat ca Ion B., ce care s-a prezentat drept proprietarul micului atelier auto, nu avea nicio forma legala. Acesta nu detine nici macar o forma juridica de organizare. Ion B. a explicat inspectorilor RAR ca este angajat la ACR pe functia de mecanic, dar ca spatiul in care se desfasoara acea activitate este inchiriat de la firma la care lucreaza pentru activitati ce le desfasoara pe cont propriu.

Fara acte

Ion B. a fost invitat de catre Politia Primariei sa prezinte actele de organizare si orice act ce i-ar putea usura amenda. Abia in timpul controlului, acesta si-a amintit subit ca pentru a desfasura activitati de acea natura are nevoie sa se inregistreze. Micul intreprinzator va trebui sa prezinte si acte care sa dovedeasca provenienta mopedelor de pe care acesta „dezmembra piese pentru comercializare”.

Catalin Stanoiu

Un comentariu la “Reparatii la negru”

  1. AMOT pe 24 Iul 2008 10:39 am

    Pe str, Scanteii de la intrarea in cartierul Izvoare,a verificat cineva?Acolo de ani de zile exista ateliere care nu au autorizatii si nu platesc taxe la stat pt. serviciile ce le executa.

Ai ceva de spus?