Dezastru în Maramures si Suceava

28 Iulie 2008

O fisura produsa în digul de pe râul Tisa ameninta sa inunde gospodariile localnicilor, iar la Viseul de Sus sunt case în care a intrat apa la un nivel ce depaseste un metru si jumatate. Digul care apara localitatea Remetea s-a fisurat, duminica dimineata, iar localitatea se afla în pericol de a fi inundata de apele Tisei. O noua viitorura a fost semnalata si pe râul Iza. La Borsa, apele au început sa se retraga, iar autoritatile actioneaza pentru reluarea alimentarii cu apa a localitatii. În judetul Suceava autoritatile consolideaza malurile râului Suceava si încearca sa refaca podul din localitatea Vicov, care a fost rupt de ape. Digul de protectie a localitatii a fost, de asemenea, distrus. Primul ministru Calin Popescu Tariceanu va pleca la Suceava, pentru a vedea cum actioneaza autoritatile din zona în sprijinul localnicilor. Peste 3.000 de persoane sunt mobilizate, pentru înlaturarea efectelor dezastrului si pentru ajutorarea persoanelor afectate. “Se va actiona în principal pentru salvarea vietilor oamenilor, care reprezinta bunurile celele mai pretioase”, a declarat premierul, care a precizat ca se va deplasa personal la Suceava, în zona Siretului. Ministrul Internelor si Reformei Administrative, Cristian David, si autoritatile locale urmeaza sa întocmeasca duminica o evaluare a situatiei din zonele afectate de inundatii. Conform unui comunicat al Ministerului Internelor si Reformei Administrative (MIRA), cu acest prilej se vor stabili, în cadrul Comitetului pentru Situatii de Urgenta de la Radauti, masuri pentru protejarea populatiei. Ministrul Cristian David a dispus monitorizarea debitelor apelor, cu precadere în punctele critice si înstiintarea în timp util a cetatenilor cu privire la aparitia unui potential pericol. În cadrul Comitetului pentru Situatii de Urgenta de la Radauti se stabilesc caile de acces spre comunitatile izolate si masurile de interventie si de consolidare a infrastructurii afectate, în prima faza în punctele cu grad ridicat de risc, se arata în comunicatul MIRA. Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a instituit, sâmbata seara, cod rosu pentru râul Viseu si cod portocaliu pentru râul Tisa (sectorul Valea Viseului - Sighetul Marmatiei), fenomenele vizate fiind cresteri de debite si niveluri cu depasiri ale cotelor de atentie, inundatie si de pericol. Potrivit sursei citate, se pastreaza codurile pentru celelalte bazine hidrografice afectate conform avertizarii de sâmbata, cu mentiunea ca s-a facut actualizare de coduri pentru râurile Tisa si Viseu.

Elicopter al MAp, în zona Vaii Vaserului, unde se afla turistii blocati

Un elicopter al Ministerului Apararii se afla în zona Vaii Vaserului, acolo unde mai multe zeci de turisti au fost blocati mai bine de 24 de ore din cauza inundatiilor, a declarat duminica, într-o conferinta de presa, secretarul de stat în Ministerul Internelor si Reformei Administrative Victor Paul Dobre. El a precizat ca acest elicopter survoleaza regiunea si poate arunca ajutoare turistilor din zona. Exista, de asemenea, un detasament al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, alcatuit din jandarmi montani si politisti de frontiera, care se afla în zona de cabane pentru a-i ajuta pe turisti. Pe de alta parte, el mai a precizat ca o persoana a decedat în localitatea suceveana tibeni, dar ca nu se poate preciza daca moartea a survenit din cauza inundatiilor, decât dupa raportul medicului legist. Cinci turisti straini din cei 198 care au fost blocati mai bine de 24 de ore în defileul Valea Vaserului din Muntii Maramuresului au reusit sa coboare din munte pe jos. Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Mircea Man, a declarat ca doar cinci turisti au reusit sa coboare de pe munte, prin forte proprii, pâna în orasul Viseu de Sus, iar alti 193 de turisti, români si straini, continua sa ramâna cazati la doua cabane silvice. Din doua elicoptere militare au fost lansate alimente, iar o echipa de jandarmi, militari ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta si politisti de frontiera a urcat pe munte cu medicamente, produse alimentare si paturi destinate turistilor.

Peste 9.300 de persoane sunt evacuate si aproape 800 sunt izolate

Peste 9.300 de persoane au fost evacuate si aproape 800 sunt izolate în urma inundatiilor din nordul tarii, care au afectat 169 de localitati din judetele Suceava, Iasi, Botosani, Neamt, Satu Mare, Maramures si Salaj, potrivit unui bilant prezentat, duminica, de secretarul de stat Victor Paul Dobre. Secretarul de stat în Ministerul Internelor si Reformei Administrative a declarat ca pâna duminica, la ora 13.00, erau afectate de inundatii sapte judete, 169 de localitati, 9.322 de persoane fiind evacuate, însa o parte dintre acestea au început sa se întoarca la casele lor. Dobre a adaugat ca au fost inundate 8.141 de gospodarii si 5.670 de fântâni, 20.482 de hectare de teren agricol. De asemenea, ploile din ultimele zile au afectat 42,6 kilometri de diguri si aparari de mal. Dobre a mentionat ca sunt 482 de kilometri de drumuri comunale si judete afectate de inundatii, însa acestea sunt distruse doar pe portiuni. “Din informatiile primite de la Ministerul Mediului, în Maramures apele au început sa se retraga, inclusiv pe Tisa, chiar daca se mentine avertizarea de cod rosu”, a spus Paul Dobre. Secretarul de stat a adaugat ca un elicopter al MIRA se afla în zona Valea Vaserului, unde sunt turisti blocati în cabana. El a precizat ca în zona de cabane s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU), jandarmi militari si politia de frontiera, pentru a ajuta turistii care au început sa coboare. Ministerul Internelor si Reformei Administrative a trimis si va mai transporta în zonele afectate din Suceava, Botosani si Iasi ajutoare pentru sinistrati, constând în apa minerala, alimente din stocul de rezerva. Autoritatile din judetele Suceava, Iasi si Botosani au solicitat suplimentarea ajutoarelor de urgenta pentru populatia afectata de inundatii cu apa minerala, ultei, zahar, malai, conserve de carne, supe concentrate si paturi. Ministerul Mediului a transmis, duminica dupa-amiaza, avertizarea hidrologica de cod rosu catre prefecturile judetelor Suceava, Botosani, Bacau, Iasi Maramures si Neamt, unde pâna luni la ora 16.00 sunt asteptate cresteri de debite si niveluri cu depasiri ale cotelor de pericol. (Mediafax)

Comuna Radauti Prut, acoperita de ape aproape în întregime

Aproximativ 85% din teritoriul comunei Radauti Prut din judetul Botosani au fost acoperite, duminica, de ape, ca urmare a revarsarii râului Prut, a anuntat subprefectul David Anitei Salgau. Potrivit acestuia, peste 400 de persoane au fost evacuate din case, dupa ce apa a patruns în mai mult de 200 de gospodarii. De asemenea, 30 de case au fost distruse complet de viitura, care a atins cota record de 1.070 de centimetri. În ultimele 24 de ore, pompierii botosaneni, ajutati de jandarmi, militari si politisti de frontiera, au actionat pentru evacuarea a 212 persoane din satul Baranca, comuna Hudesti, unde râul Prut a inundat 56 de gospodarii din care opt case sunt distruse total. În satul Rogojesti din comuna Mihaileni, 200 de persoane au fost evacuate, dupa ce locuintele si gospodariile au fost inundate de râul Molnita care si-a iesit din matca în urma unei viituri. Au fost salvate din calea apelor în total 780 de animale. De asemenea, au fost acoperite de ape 2.546 de hectare de teren arabil de pe raza localitatilor Baranca, Rogojesti, Paltinis, Cândesti, Hiliseu Crisan, Bucecea, Radauti Prut si Tudora si 1.269 de hectare de pasuni si fânete. Au fost colmatate si inundate 570 de fântâni si 84 de poduri si podete. Evaluarea exacta a distrugerilor cauzate de inundatii va fi efectuata dupa retragerea apelor. Filiala din Botosani a Crucii Rosii le-a pus la dispozitie sinistratilor paturi si apa minerala. Doi medici, unul pediatru si unul generalist, asigura asistenta medicala în zona.

Rompres

Ai ceva de spus?