Gata cu Bac-ul
8 Iulie 2008
Absolventii de liceu au pus punct seriilor de nopti nedormite sau, in orice caz, insotite de emotiile firesti ale acestei perioade. Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afisate sâmbata, 5 iulie, iar Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a putut oferi câteva date lamuritoare, cu privire la situatia de pâna acum, pâna la depunerea contestatiilor, in care se afla judetul nostru, privind examenul de Bacalaureat.
Anul acesta, numarul candidatilor pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat a fost de 6126, dintre care 5338 de candidati din invatamântul de zi, 311 de la seral, 4 - fara frecventa si 473 cu frecventa redusa. Prezenti, insa, la probele examenului de Bacalaureat au fost 6007 elevi, cu 5058 de candidati declarati reusiti, 947 respinsi si 2 candidati eliminati pe motiv de fraudare sau incercare de fraudare a examenului.
Iata, in continuare o statistica, oferita de ISJ Bacau, a mediilor obtinute, inaintea depunerii contestatiilor. Cu note cuprinse intre 6 si 6.99 avem 412 candidati; intre 7 si 7.99, 1258 de candidati, intre 8 si 8.99, 1831 de candidati, iar intre 9 si 9.99, 1556 de candidati. O singura eleva, de la Colegiul National “Ferdinand I”, reusind sa obtina media zece. De altfel, reputatia de suprapersonaj mitologic a acestui liceu este consolidata si de absenta elevilor respinsi, in urma probelor din acest an. Pe de cealalta parte, o surpriza neplacuta, si am putea spune chiar neasteptata, a constituit-o numarul elevilor respinsi ai Liceului Teoretic “Vasile Alecsandri”. Materia care a dat cea mai mare bataie de cap acestora a fost, se pare, matematica, la care 7 din cei 9 elevi respinsi nu au reusit sa obtina nota de trecere.
Limba si literatura româna si matematica, disciplinele cele mai contestate
Rezolvarea contestatiilor depuse va avea loc intre 7-8 iulie, urmând ca pe 9 iulie, sa se afiseze rezultatele finale.
Numarul lor in judetul Bacau este de 1027, din care 902 contestatii au fost depuse de catre candidatii din promotia 2008, iar 125 din promotiile anterioare. Interesant este ca matematica si limba si literatura româna au stârnit cele mai multe nemultumiri in ceea ce priveste modul de evaluare, ele fiind cele mai vizate din totalul celor 38 de discipline la care s-au inregistrat contestatii. Cu toate acestea, reprezentantii ISJ Bacau se declara multumiti de rezultatele si modul de desfasurare al examenului din acest an. “Examenul de Bacalaureat a marcat, anul acesta, in mod evident, o schimbare, atât in privinta tipului de subiecte, cât si a organizarii. De aceea, tin sa multumesc colegilor din comisiile de Bacalaureat, a caror experienta si calitati profesionale au condus la desfasurarea in bune conditii a examenului”, a declarat inspectorul general-adjunct, Cristian Ovidiu Merticaru, presedintele Comisiei Judetene de Bacalaureat.
Promovabilitate de 82,67% in judetul Bacau
Bacaul a reusit un procent destul de bun in aceasta sesiune de examinare, situându-se in topul judetelor din tara la acest capitol. “In judetul Bacau, procentul de promovabilitate a examenului de Bacalaureat, inainte de contestatii, este de 82,67. Aceasta forma de evaluare este o modalitate de estimare a nivelului de cultura generala si de specializare a absolventului de liceu, promovarea acestui examen fiind necesara pentru admiterea in invatamântul superior. Peste 50% dintre candidatii din judetul nostru, care s-au prezentat la examen, au obtinut media peste 8, ceea ce ne determina sa speram in rezultatele foarte bune ale acestora in invatâmântul superior, spre satisfactia cadrelor didactice si a parintilor”, afirma inspectorul scolar general, Ovidiu Relu Cojocaru.
Ovidiu CapataAi ceva de spus?



