Lacurile din Bacau in atentia specialistilor
23 Iulie 2008
Pentru a tine sub control situatia ce priveste ariile protejate de lege ale judetului Bacau voluntarii Centrului Regional de Ecologie (CRE) Bacau au inceput in luna mai 2006 adiministrarea celor trei arii protejate, pentru ca in luna aprilie a acestui an sa fie preluata si cea de-a patra. Astfel cele patru arii aflate in grija CRE Bacau sunt Lacul Galbeni, Lacul Bacau II, Lacul Racaciuni si Lacul Lilieci. “Organizatia a fost infiintata in 2002, iar dupa doi ani aceasta a inceput sa prinda contur având o serie de activitati la care au colaborat pescarii sportivi bacauani. Am efectuat campanii de braconaj, actiuni de ecologizare si altele”, a declarat Gabriel Gritcu, secretar al Centrului Regional de Ecologie Bacau. Desi se spune ca românii nu sunt foarte informati cu privire la activitatile de voluntariat, Gabriel Gritcu contrazice acest lucru. “Avem foarte multi voluntari care lucreaza cu noi inca de la infiintare. Avem in curs de organizare o baza de date care sa ne ajute in acest sens, pentru ca informatiile se pierd. In general voluntarii trebuie sa aiba peste 23 de ani deoarece in campaniile antibraconaj discutam cu oameni in fata carora trebuie sa ne impunem. Colaboram insa si cu adolescenti si studenti pe care ii solicitam in activitati de ecologizare si informare. Astfel pentru Lacul Bacau II avem in derulare un proiect de colectare a deseurilor in zonele unde lumea iese la sfârsit de saptamâna. “In zona “Coada Lacului” am construit un drum de acces pentru masini si un sistem de canale care limiteaza accesul autoturismelor, urmând a face si niste punti care sa usureze caile de acces in zona. O alta masura a constat in amplasarea unor panouri care interzic spalarea masinilor. Rezultatele se cunosc deja, zona fiind cât de câ ingrijita. Urmeaza ca si bacauanii care viziteaza acele zone sa respecte munca voluntarilor si sa pastreze curatenia”, spus Gabriel Gritcu.
Corina NanuAi ceva de spus?


