Masura a CE antifumat: scumpirea tigarilor
19 Iulie 2008
Nivelul minim al taxelor pe care UE le percepe pentru vânzarea tigarilor si a produselor din tutun va creste treptat, odata cu adoptarea unei noi propuneri legislative care urmareste reducerea numarului fumatorilor si combaterea contrabandei, potrivit anuntului facut de Comisia Europeana. Comisia doreste reducerea diferentelor dintre statele membre în ceea ce priveste nivelul accizelor la tutun, ceea ce ar avea drept efect o majorare cu peste 20% a preturilor la tigari în 11 tari. Aceasta propunere face parte dintr-un ansamblu de masuri menite sa asigure o mai buna protectie împotriva expunerii la fumul de tigara, o mai buna legiferare în ceea ce priveste compozitia produselor din tutun si restrictii mai mari în materie de publicitate. Cu toate ca aceste masuri si-au dovedit utilitatea, s-a constatat ca cea mai eficienta modalitate de descurajare a fumatului, una dintre principalele cauze ale îmbolnavirilor si deceselor în UE, este majorarea preturilor la produsele din tutun. Daca propunerea va fi adoptata, în urmatorii cinci ani, se va înregistra o majorare a preturilor la tigari cu peste 20% în 11 tari, fata de nivelul din 2006. Preturile vor creste cel mai mult în Polonia, cu aproximativ 47%, urmata de Slovacia si Bulgaria (36%). Comisia Europeana estimeaza ca, prin majorarea nivelului minim al accizelor, cererea de tigari se va reduce cu 10% pâna în 2014. Diferentele mari existente între nivelurile de taxare aplicate în tarile UE genereaza distorsionari ale pietei, unele dintre acestea aplicând taxe de sase ori mai mari decât nivelul minim admis. Propunerea prevede si o noua definitie pentru tigari de foi, trabucuri si tutun de pipa, care sunt taxate la un nivel mai scazut, desi dauneaza, de asemenea, sanatatii. Definitia este menita sa împiedice comercializarea, în aceasta categorie, a unor produse asemanatoare cu tigarile de foi si a tutunului pentru fumat ca facând parte din aceasta categorie. În perioada 2002-2006, în timp ce consumul de tigari a scazut cu peste 10% în UE, vânzarile de tutun au crescut cu 10%.
adminAi ceva de spus?



