Mitingul sindicalistilor bacauani, un foc de paie

5 Iulie 2008

Caldura de afara, aerul de vacanta, resimtit, mai ales, de membrii sindicatelor din invatamânt, au facut din cea de-a doua zi de protest o intâlnire obosita, fara suflul entuziastic de cu o zi inainte, fara vigoare si parca lipsita de orice fel de interes din partea celor prezenti. Acestia, in numar vizibil redus, au cautat, mai degraba, umbra, singurele urme patimase le mai puteai vedea doar in privirile aruncate, la intervale regulate, spre ceasul izbavitor de pe cladirea Prefecturii.

Asa cum au promis, sindicalistii bacauani au fost in fata cladirii Prefecturii din Bacau, la cea de-a doua actiune de protest, sub forma de pichetare, programata ieri, 4 iulie. Cu fetele alungite si vigurosul spirit protestatar, din ziua precedenta, topit acum de caldura de afara, manifestantii, daca putem sa le spunem asa, pareau sa incerce a indeplini o simpla formalitate. Cele patru Confederatii Sindicale, CNSLR-FRATIA, CARTEL-ALFA, CSDR si BNS, au avut in continuare reprezentanti la acest meeting, ce-i drept redusi la jumatate, simtindu-se, de asemeni, lipsa unor alte grupuri sindicale mai mici, care au ales probabil sa protesteze, dupa modelul Ghandi, din fotolii, scaune de birou sau de sub dusul de dimineata.

Caldura, bat-o vina

Intrebati care sa fie cauza prezentei slabe la manifestarea de ieri, cei mai multi au dat vina pe caldura, o caldura care, daca e sa fim onesti, nu i-a oprit cu o zi inainte sa fie atât de insistenti in revendicarile lor. Spre deosebire de prima zi a meetingului, de aceasta data sindicalistii, atâti cât au fost, s-au simtit datori sa faca act de prezenta, fara a parea animati de alte crezuri sau dorinte.

“Noi am avut o intelegere, la nivelul sindicatelor, ca fiecare sa aduca un numar de 20 de membri, astfel incât sa ne putem aduna in jur de 100 de persoane. Mi-e greu sa ma pronunt in privinta celorlalti, dar noi am strâns numarul de oameni dupa cum ne-am propus, atât ieri cât si cu o zi inainte”, a declarat Presedintele filialei Bacau a Confederatiei Sindicatelor Democratice din România, Manole Chiriac. Cu toate acestea, fiind probabil, multi dintre noi, si urmasi ai lui Pristanda, nu prea ne-a iesit numaratoarea.

Dupa un protest, merge o vacanta

Dupa aproximativ o ora in care au suportat soarele pentru o cauza nobila, mâna de oameni adunata ad-hoc a disparut aproape instantaneu, la primul semnal dat de prima persoana mai grabita, ca si cum tuturor, dintr-o data, le daduse rabdarea in foc.

Un lucru este cert, indepartându-se, in corpore, de Piata Tricolorului, membrii sindicali si-au luat ramas bun destul de joviali, felicitându-se insistent pentru succesul organizarii acestor actiuni, aratându-se mai mult decât satisfacuti de reactiile aparute in presa si urându-si unii altora, cu un zâmbet larg pe buze, “sejur placut”…unde, oare?! fara acei 40 de lei…

Ovidiu Capata

Ai ceva de spus?