Naivitatea se plateste scump
15 Iul 2008 | de Andreea Pruteanu | Categorie: Social
Naivitatea si încrederea în necunoscuti se plateste extrem de scump în ziua de astazi, mai exact cu 8000 de lei. Un barbat din Orbeni a ramas fara economiile de o viata dupa ce a pus la dispozitia a doi necunoscuti suma de 4600 de lei si 900 de euro, bani pe are urma sa îi primeasca înapoi „mai târziu”.
La data de 13.07.2008, în jurul orelor 10.00, în timp ce M. Constantin se deplasa cu bicicleta pe D.N.2, a fost acostat de doua persoane necunoscute, care se deplasau cu un autoturism spre directia Bacau. cele doua persoane i-au cerut îndrumari si ajutor în vederea deplasarii la Spitalul Judetean Bacau, pentru a ajunge la o persoana accidentata. Partea vatamata a acceptat si în acest sens a fost recompensata cu suma de 50 dolari.
Constantin M. a pus bicicleta în portbagajul autoturismului si împreuna cu cele doua persoane s-a deplasat la locuinta sa din satul Orbeni pentru a se schimba de haine si pâna a ajunge la domiciliu cele doua persoane s-au recomandat a fi directorii unei firme de produse electronice din Budapesta.Ajunsi la locuinta partii vatamate cele doua persoane au întrebat-o pe aceasta daca are sa schimbe valuta ce o posedau în lei; M. Constantin detinând o suma importanta de bani la domiciliu, respectiv 4600 lei si 900 euro, a acceptat propunerea facuta.
Având încredere în cele doua persoane, partea vatamata a pus la dispozitia acestora suma mentionata, spunându-le sa ia acea suma si când se vor întoarce de la spital se vor socoti. Dupa ce a dat banii, Constantin M. a mers în camera alaturata sa se schimbe, iar când a revenit cele doua persoane nu se mai aflau în locuinta, constatând ca au plecat cu suma de bani. Cele 2 persoane, un barbat si o femeie au vârste cuprinse între 35 si 40 de ani.
În cauza s-a întocmit dosar penal pentru savârsirea infractiunii de înselaciune, iar cercetarile vor fi continuate în vederea identificarii autorilor si recuperarea prejudiciului.


