PNL la masa deputateasca a negocierilor
19 Iul 2008 | de Andreea Pruteanu | Categorie: Politic
PNL Bacau s-ar putea afla in posibilitatea de a pierde unul dintre fotoliile de deputat. Dupa retragerea lui Ionel Palar din parlament, urmatorii trei candidati de pe liste fac parte din PC si PD-L. Astfel liberalii vor trebui sa negocieze cu celelate partide pentru a- si pastra postul.
Liberalii bacauani se confrunta zilele acestea cu o problema majora. Prin plecarea lui Ionel Palar din parlament, care a devenit incompatibil cu functia de deputat in momentul in care a fost validat in cea de vicepresedinte de Consiliu Judetean, ramâne un fotoliu de deputat liber. Problema este insa ca urmatorii pe lista pentru Camera Deputatilor nu fac parte din PNL. Liberalii vor duce o serie de negocieri cu PD-L pentru a isi pastra functia, urmatorii pe lista PNL fiind Lucian Ciubotariu si Silvestru Dogaru.
Acest fotoliu de deputat nu va fi poate atât de disputat odata ce cel care il va ocupa nu va sta acolo decât pâna la sfârsitul anului. Lupta mare intre partide se va duce, cel mai probabil, in noiembrie. O lupta oarba daca e sa ne gândim ca legea electorala s-a schimbat si varianta cea noua si uninominala este destul de alambicata si are multiple carente.
Cert este ca PNL intentioneaza, ca si celelalte partide, sa arunce in lupta oameni cu sanse mari de câstig si, spre deoasebire de PD-L, liberalii se lauda ca dispun de resurse umane care sa le permita sa obtina rezultate bune in toate colegiile. Printre candidatii siguri ai partidului se numara si actualul secretar general al guvernului Gabriel Berca insa nu este exculs ca in lupta electorala sa fie lansat si Ionel Palar pentru a aduce voturi in cosul partidului.


