S-a imbatat Poseidon?
30 Iulie 2008
De la o vreme inundatiile au devenit ceva la ordinea zilei. Mai bine spus “la ordinea anului”. Nu exista an in care sa nu apara aceste fenomene, mai mult sau mai putin naturale. Apa trece si doar pietrele ramân. Uneori, apa ia cu ea doar bunurile, alteori si vietile celor ce ii stau in cale. Ce a fost cladit intr-o viata se duce in câteva ore, poate chiar minute. Ce a fost cladit de la ultima inundatie si pâna in prezent se duce la fel de repede. Desi apare o recurenta, curios e ca nimeni nu ia masuri de prevenire sau macar de reducere a efectelor inundatiilor. Stând de vorba cu un specialist am inteles rapid ca lucrurile nu sunt chiar la cheremul naturii. Inundatiile nu au loc pentru ca ne-a blestemat Dumnezeu, asa cum cred cu naivitate buneii nostri. Problema tine de amplasarea asezarilor omenesti. Tine de seriozitatea cu care s-au facut unele lucrari hidrografice. Si cel mai mult, tine de defrisarile facute cu indiferenta totala de arabii unei rozatoare politice. Dar raul facut ramâne facut. Daca nemtii au luat in calcul aceste fenomene si au avut grija ca, atunci când construiesc, sa nu o faca impotriva naturii, iar noi nu am avut aceeasi ingeniozitate, asta nu inseamna ca ne meritam si trebuie sa ne acceptam soarta. Ar trebui ca de la an la an sa invatam câte ceva. Sa plecam urechea la glasul naturii si sa ascultam. Daca in fiecare an au loc inundatii, de ce nimeni nu incearca sa vada care sunt catalizatorii producerii acestor fenomene? Daca se cunosc factorii producerii inundatiilor de ce nu se iau masuri impotriva lor? Daca se iau masuri si nu sunt eficiente, atunci de ce se elibereaza in continuare autorizatii de construire in zone inundabile? De ce in intervalul dintre inundatii nu se fac eforturi pentru stramutarea asezarilor omenesti din zonele aflate in pericol? Intrebari sunt multe. Multe apar de la an la an. Raspunsul general nu poate fi pentru ca nu exista bani sau resursa umana. Resursa umana pleaca anual din tara si face performanta peste hotare. Banii sunt tinuti la saltea. La marea saltea numita Parlament. Si nu! Poseidon nu s-a imbatat!
Un comentariu la “S-a imbatat Poseidon?”
Ai ceva de spus?



BASEL A CREZUT CA O CLAUZA DE EXONERARE TINE DE DOAMNE DOAMNE SI DE PROSTIA SATENILOR. AIUREA!!!! S-A PRINS TOATA LUMEA CA EXISTA UN PLAN NATIONAL DE LUPTA IMPOTRIVA DEZASTRELOR NATURALE SI ASTA ESTE MANAGERIAT DE GUVERN. EEEEEE, OARE
CINE ARE RASPUNDEREA ??????