Semnele imbatrânirii apar de la 20 de ani
22 Iul 2008 | de infobc.ro | Categorie: Magazin
Contrar ideii ca batrânetea vine dupa aparitia ridurilor, s-a descoperit ca organismul imbatrâneste cu mult inainte ca aceste semne sa apara
O echipa de cercetatori francezi a identificat vârstele la care diferite parti ale corpului nostru incep sa se deterioreze. Nu exista niciun dubiu asupra existentei ceasului biologic si asupra felului in care acesta afecteaza atât femeile, cât si barbatii, conform unui studiu publicat de cotidianul „Daily Mail”. Creierul, plamânii si pielea incep sa „imbatrâneasca” la 20 de ani. Odata cu trecerea anilor, numarul de celule nervoase, de neuroni, de la nivelul creierului incepe sa scada.
Pornim in viata cu aproximativ 100 de milioane de neuroni, insa in jurul vârstei de 20 de ani numarul acestora incepe sa scada. Potrivit cercetatorilor, in jurul vârstei de 40 de ani incepem sa pierdem in jur de 10.000 de astfel de conexiuni neuronale pe zi. Si capacitatea pulmonara incepe treptat sa scada de la aceasta vârsta, pentru ca la 40 de ani sa se manifeste primele simptome, in special senzatia de sufocare. Procesul natural de imbatrânire a pielii incepe si el la 20 de ani, ca urmare a scaderii treptate a productiei de colagen si de elastina. Cu toate acestea, ridurile fine incep sa apara abia dupa 30 de ani. Sânii isi schimba aspectul dupa 35 de ani, in timp ce oasele isi pierd densitatea si parul incepe sa se rareasca. In jurul vârstei de 30 de ani, sânii incep sa piarda tesut si grasime, pierzând astfel din dimensiune. Cu toate acestea, semne mai concrete ale imbatrânirii apar la 40 de ani. Potrivit medicilor, aceste schimbari ale aspectului sânilor nu au nimic de-a face cu aparitia cancerului mamar. “Cea mai probabila cauza a aparitiei cancerului este deteriorarea celulelor odata cu vârsta, acest lucru având ca rezultat modificarea genelor care controleaza cresterea celulelor canceroase”, a explicat dr. Gareth Evans, specialist in cancer mamar la spitalul Sf. Mary din Manchester. Pâna la 20 de ani, densitatea osoasa este in crestere, insa dupa 35 apare o scadere in dimensiune si densitate, fapt ce duce la pierderea in inaltime. Pierderea parului in cazul barbatilor incepe de regula dupa 30 de ani, ca urmare a modificarii nivelului de testosteron. Sanatatea inimii si acuitatea vederii se deterioreaza dupa vârsta de 40 de ani. Dupa aceasta vârsta, eficienta inimii de a pompa sânge scade ca urmare a diminuarii elasticitatii vaselor de sânge, dar si a ingrosarii arterelor din cauza formarii unor depozite de grasime pe arterele coronariene in urma consumului de grasimi saturate. Astfel, rezerva de sânge care ajunge la inima este redusa. Cei mai supusi riscului de a suferi un atac de cord sunt barbatii cu vârste peste 45 de ani si femeile de peste 55 de ani. Ochelarii de vedere devin o necesitate pentru majoritatea persoanelor trecute de 40 de ani. Aceasta este perioada in care vederea se deterioreaza ca urmare a slabirii muschilor oculari. Vocea se modifica dupa vârsta de 65 de ani. Dupa aceasta vârsta, incepem sa vorbim mai soptit si mai ragusit, deoarece laringele slabeste.


