Seriozitate austriaca pe meleaguri moldave

17 Iulie 2008

O delegatie austriaca va sosi vineri in Bacau la Oficiul Judetean pentru Consultanta Agricola (OJCA) Bacau. Austriecii vor merge in zona Vaii Muntelui unde si-au propus sa ajute populatia la reconstruirea infrastructurii agricole, afectata de inundatiile din 2005.

Veniti in 2005 in zona Moldovei, austriecii au constatat la vremea respectiva pagubele produse de inundatii. Seful delegatiei promitea atunci ca va face lobby in tara de origine pentru constituirea unui fond guvernamental de ajutorare a agricultorilor români afectati de inundatie. Desi acest lucru nu a fost posibil, cel care a promis ca se va ocupa de aceasta problema a cautat sa se tina de cuvânt. A gasit ajutor printre fermierii austrieci. Acestia il vor insoti in România si vor ridica o serie de grajduri pe Valea Muntelui.
“Delegatia austriaca va ajunge in Bacau vineri la ora zece. La inundatii, seful delegatiei a promis ca va discuta cu guvernul austriac posibilitatea infiintarii unui fond de ajutorare a agricultorilor români afectati de inundatii. Acest lucru nu a fost posibil, insa s-a gasit o alta solutie. Austriecii vor ridica pe Valea Munteului o serie de grajduri si le vor explica localnicilor cum pot face aceste constructii fara cheltuieli foarte mari, insa fara a face rabat la calitate. Vom discuta si cu prefectul sa vedem in ce masura ne poate sprijini. Partenerul austriac a fost foarte serios, desi a facut o promisiune in urma cu câtiva ani, s-a tinut de ea. Grajdurile vor fi ridicate dupa proiect austriac, cu forta de munca locala. Se va merge pe varianta ajutorului reciproc. Primul grajd va fi ridicat de austrieci, ajutati de localnici, urmând ca la urmatoarele constructii localnicii sa se ajute unii pe altii”, a precizat directorul Oficiului Judetean de Consultanta Agricola Bacau, Vasile Aichimoaei.

Catalin Stanoiu

Un comentariu la “Seriozitate austriaca pe meleaguri moldave”

  1. niku pe 17 Iul 2008 4:33 pm

    stiu bine limba germana .as putea traduce sau l-as putea da relatii in domeniul lemnului .am lucrat 14 ani in austria in lemn cunosc bine domeniul . vorbesc in dialectul lor staierisch.

Ai ceva de spus?