Sinistratii si-au abandonat casele pentru camere de camin
30 Iulie 2008
“Ne bate Dumnezeu! A venit sfârsitul. Este palma pe care ne-o da Dumnezeu si o meritam. Doamne iarta-ne!”. Batrâna statea in tocul usii camerei sale de camin, plângea si se ruga la Dumnezeu ca mânia Lui sa-i ocoleasca ograda, singura ei bruma de avere. Mirosul greu ca de haine ude puse la uscat intr-o camera inchisa acaparase holul caminului de la Colegiul Anghel Saligny. Oamenii si-au lasat casele in urma si au reusit sa salveze doar hainele de pe ei. Cu atât au ramas. Bani sa-si cumpere altele nu mai au, asa ca vor sta in ele o buna perioada de timp.
Cristina Hutupan este din Serbesti. Dar de ieri dimineata casa ei este intr-o camera de camin la Colegiul Vasile Alecsandri. Nu stie nimic de acasa. Spune ca nici macar nu a apucat sa-si ia banii de sub saltea. “A venit apa mare din toate partile la noi. Nu ne-a spus nimeni ca o sa fim inundati. Nici nu am stiut ce sa facem. Am sunat la 112 la ora 9 seara dar abia la 4 dimineata au ajuns pompierii la noi. Am ridicat ce am mai avut in pod, am pus puii intr-o cosarca si i-am lasat pe o masa. Ce sa le fac? Am luat actele si am plecat, exact asa cum ma vedeti. Nici banii de sub saltea nu am apucat sa-i mai iau”, ne-a spus suparata Cristina Hutupan. Nici de hoti nu ii este frica. Cristina este convinsa ca nici nu vor avea ce sa fure. “Sa vina hotii, poate ne fura saracia”, a mai spus ea.
Sinistratilor din zona Saucesti le este frica sa nu fi prins vreo boala cât au stat in apa. “Vrem sa vina un medic sa ne examineze pentru ca am stat ore in sir cu picioarele in apa. Am fost izolati in centru. Imi este frica ca putem lua ceva, vreo râie sau mai stiu eu ce boala. Ma rog doar daca am ramas fara casa sa ne ajute cineva sa-mi fac alta”, s-a plâns Maria Ghinda, o alta sinistrata din Serbesti.
Femeile spun ca nici de sotii lor nu mai stiu nimic. Ei au plecat din camin sa vada daca a mai ramas ceva si nu au mai auzit de ei. Ele stau cu frica in sân ca nu cumva sa se fi intâmplat vreo nenorocire
Satenii fugiti din calea puhoaielor au mâncat la cantina Colegiului Tehnic Anghel Saligny pentru ca, Colegiul National “Vasile Alecsandri” nu mai are cantina. Directorul de aici spune ca va avea grija ca sinistratii sa aiba destula mâncare si mai ales sa fie sanatoasa. “Noi avem cazati 53 de sinistrati din Serbesti. I-am primit cu cea mai mare placere mai ales ca noi aveam camerele gata igienizate. Am rezolvat cu mâncarea la cantina celor de la Saligny. Vom imparti cheltuielile”, ne-a spus Vasile Cautis, directorul Colegiului Vasile Alecsandri.
La “Saligny” sunt cazati peste o suta de sinistrati din satul Siretul, cel mai tânar având trei luni iar cel mai batrân, 90 de ani. “Nu stiam exact câti vor veni asa ca masa de dimineata nu a fost foarte bogata. Dar am facut aprovizionarea si incepând cu masa de prânz vor avea ciorba si friptura de porc”, ne-a explicat Adrian Fuioaga, directorul Colegiului Saligny.
“Vreau sa plec acasa”
Valeria Macovei are 75 de ani si spune ca nu vrea sa ramâna in camin ci vrea sa mearga acasa. Are un frate care nu a vrut sa-si paraseasca agoniseala de o viata si vrea sa stie ce s-a intâmplat cu el. “Am stat, maica, si m-am rugat. Am zis ca nu vine apa peste noi. Când am vazut ca vine apa mare am urcat ce am avut mai bun in pod si am mai stat putin, am sperat ca ne ocoleste. Când nu mai era nicio speranta am plecat. Am tras de fratele meu dar el a spus ca nu-si paraseste munca. Nu mai stiu nimic de el. Si am asa, un gol in suflet, sa nu i se fi intâmplat ceva”, ne-a spus Valeria Macovei printre lacrimi.
In ochii sinistratilor, dupa aceasta napasta, inca mai exista un licar de speranta. Spera ca apele sa nu le fi luat chiar tot. Telefoane de la cei care le erau vecini si au reusit sa ajunga in zona le tin speranta inca aprinsa. Toti rostesc rugaciuni si murmura in barba “Poate nu ne-a batut Dumnezeu atât de tare”.
Ai ceva de spus?
