Slide-show Nemira, la Onesti

11 Iulie 2008

Tineri si vârstnici, dar cu aceeasi mare pasiune pentru ascensiunile montane, un numeros grup de onesteni a urmarit la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” un slide - show despre Rezervatia Naturala Nemira. Imboldul presedintelui Clubului de Turism Montan si Ecologie “Sandru” din Onesti, Gheorghe Istrate, de a aduna numerosii iubitori ai muntelui din localitate a fost dat prin prezenta pe afisul manifestarii “Aventura in natura” a cugetarii lui Victor Hugo, “Frumusetea naturii este egalata numai de frumusetea sufletului”. Timp de aproape doua ore onestenii au putut urmari imagini deosebite cu stâncarii, grote, pesteri, paduri de fag si pajisti alpine din muntii Nemira, care se intind in judetele Bacau si Covasna. Desi este o arie naturala protejata, imaginile surprinse de membrii Clubului “Sandru” au aratat cabane in paragina, refugii montane in degradare iar vârful Sandru Mare din muntii Nemira a ramas cu un peisaj sinistru, in urma unui incendiu produs in vara anului 2007. Iubitorii muntelui din Onesti au putut admira imagini cu bogata flora a Rezervatiei Naturale Nemira, unde se intâlnesc plante mai putin cunoscute ca “slabanogul”, sclipeti de munte, trandafirul de padure, “untul vacii”, “miresica”, stânjenelul de padure, merisorul de munte. Gheorghe Istrate a mentionat si frumusetile care o fac deosebita pe aceasta rezervatie aflata in apropierea statiunii Slanic Moldova si a Vaii Trotusului. Acestea sunt: baltile Nemirei (care nu sunt inscriptionate pe nicio harta turistica), stâncariile, in prabusire, ce par adevarate ziduri de cetate dar si frumoasele paduri alpine, unde copacii nu au dusmani prea multi. Muntii Nemira se intind pe o suprafata de 550 kilometri patrati si sunt separati de râul Uz de Muntii Ciucului. Ei sunt strabatuti de vaile Doftanei si Slanicului iar Oituzul desparte Muntii Nemira de Muntii Vrancei. In cealalta extremitate, la poalele acestor munti ai Nemirei se afla localitatile covasnene Bretcu, Lemnia, Estelnic si Lutoasa. Cele mai inalte vârfuri din aceasta culme montana sunt Sandru Mare (1649 metri) si Nemira Mica (1627 metri). Frumusetea imaginilor surprinse intr-una din zonele cele mai incântatoare ale judetului Bacau au deschis si un viu dialog intre iubitorii turismului din Onesti, ei exprimându-si dorinta de a strabate cât mai multe trasee de pe muntii Nemira. Alaturi de aceasta chemare a muntilor, in derularea numeroaselor imagini surprinse si-a facut loc si poezia, muntii fiind “mosnegi cununati cu stelele boltilor albastre” (dupa cum a scris Octavian Goga, supranumit “poet al patimirii noastre”) dar si nerabdarea unei noi intâlniri de prezentare a frumusetilor inaltimilor. Astfel, s-a mai putut insemna inca o data adevarul cugetarii lui George Sand, ca “o lumânare nu pierde nimic, daca aprinde pe alta”.

Ion Moraru

Un comentariu la “Slide-show Nemira, la Onesti”

  1. GH. ISTRATE pe 14 Iul 2008 12:29 pm

    Articolul reflecta o stare de fapt ce se deruleaza pe VALEA TROTUSULUI.
    Aceasta stare se confunda cu ” dragostea de munte” si dorinta tinerilor de la CETM SANDRU-ONESTI, de a se implica in actiuni de eco-voluntariat, derulate in rezervatiile naturale existente pe VALEA TROTUSULUI.
    Ele se vor concretiza in luna august 2008, printr-o tabara ECO-CAMP , CE VA FI AMPLASATA IN ACEASATA ZONA.
    P.S. VF. SANDRU=1640m; VF. NEMIRA MARE are 1649m.

Ai ceva de spus?