Trei accidente de munca intr-o singura zi
24 Iulie 2008
Pe adresa Inspectoratului Teritorial de Munca Bacau au fost primite ieri, trei rapoarte cu privire la accidentele de munca inregistrate pe parcursul zilei in judetul Bacau. Astfel in Onesti un muncitor s-a accidentat in timp ce cobora scarile, suferind un traumatism al piciorului stâng. a fost internat de urgenta la Spitalul Municipal din onesti, unde i-au fost acordate ingrijirile medicale necesare. Muncitorul in vârsta de 45 de ani este angajat de doar de câteva zile. acesta se va intoarce la servicuiu dupa incheierea perioadei de recuperare. Un alt caz ceva mai grav, este cel al unei muncitoare a unei firme de confectionare de pungi, care s-a ranit la mâna in timp ce incerca sa curete cu o lavta un aparat in stare de functionare. Aceasta a fost internata la Spitalul Judetean Bacau, sectia chirurgie plastica. Singura respionsabila este muncitoarea pentru ca nu a respectat regulile de curatare a utilajului.cel de-al treilea caz se refera la un accident rutier a carui victima a fost un muncitor necalificat. Acesta a fost accidentat mortal de un tir, in timp ce curata acostamentul. Accidentul a avut loc in jurul orei 14.00. Pe aceasta cale ITM Bacau atrage atentia asupra gravelor consecinte ale neatentiei la locul de munca.
Corina NanuUn comentariu la “Trei accidente de munca intr-o singura zi”
Ai ceva de spus?



Trist dar adevarat!