Un nou proiect de protejare a mediului
15 Iulie 2008
La finele saptamânii trecute, la sediul Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului (ARPM) Bacau, a avut loc primul seminar pe domeniul protectia solului si subsolului Intâlnirea a facut parte din cadrul celei de-a doua faze a proiectului de twinning al ARPM Bacau la care au participat reprezentanti ai ARPM Bacau, Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Bacau si ai Garzii de Mediu din Regiunea NE. Prima parte a seminarului a fost dedicata prezentarii problemelor cu care se confrunta judetele din Regiunea NE, iar in cea de-a doua parte au fost propuse temele pentru viitoarele seminarii legate de depozitele de deseuri, zonele de extractie a petrolului, fermele de animale, haldele de cenusa si zgura de la CET-uri, namolurile de la statiile de epurare, platofrmele chimice, poluarile istorice din zootehnie. Pe lânga aceste teme in viitoarele seminarii se vor realiza câteva cazuri practice de evaluare a riscului pentru puncte critice din regiunea NE. “Aceste cazuri practice de realizare a unor evaluari de risc pentru zone cu sol contaminat sunt binevenite, ajutându-ne ca pe viitor sa le putem extrapola si la alte zone cu probleme din regiunea NE” a declarat Iulian Movila, directorul executiv al ARPM Bacau.
Corina NanuAi ceva de spus?


