Se cauta agricultori in Spania
August 12, 2008
Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau a primit o instiintare conform careia este anuntata ca pe data de 28 a lunii august va avea loc selectia pentru persoanele care doresc sa munceasca in sectorul agricol, in Spania. Potrivit ofertei, sunt oferite 212 posturi, dintre care 70% sunt pentru barbati si 30% pentru femei cu vârsta cuprinsa intre 20 si 50 de ani. Localitatea centrului de lucru se afla in Villla de don Fabrique, Toledo, durata contractului fiind de aproximativ 30 de zile. Salariul net oferit de angajatori este de 43,94 euro pe zi. Ziua de lucru este completa, transportul presupunând 85 de euro pentru calatoria la intoarcere. Programul zilnic al viitorilor muncitori agricoli va fi de la ora 8 dimineata pâna la 13 urmat de o pauza care va dura pâna la ora 15, iar la ora 18 acestia isi incheie ziua de lucru. Participantii la selectie sunt rugati sa se prezinte la selectie cu buletinul de identitate, pasaportul si numarul de inregistrare in baza de date a dosarului pentru munca in strainatate sau invitatie la selectie.
Se intra gratis la meciurile FCM Bacau
August 12, 2008
Presedintele FCM Bacau, Aurel Damian, a anuntat ca la partidele pe care echipa din Liga a II-a le va disputa pe stadionul propriu intrarea se va face gratuit. De asemenea, nu se vor mai emite abonamente pentru meciurile FCM Bacau de pe stadionul “Municipal”, asa cum se anuntase initial. “Am facut o analiza si am decis ca e mai bine sa se intre gratuit la meciurile noastre. Si asa lumea nu venea la stadion, asa ca nu strângeam sume importante din vânzarea biletelor. Incercam sa readucem oamenii la fotbal, si pentru asta trebuie mai intâi sa-i convingem ca au ce vedea la meciurile noastre. Sper ca echipa sa aiba un parcurs bun iar spectatorii sa vina in numar cât mai mare. Cel putin pâna la iarna intrarea va fi gratuita”, ne-a spus presedintele FCM Bacau.
Doi soferi bauti, depistati în doar 15 minute
August 12, 2008
La data de 10 august, ora 3.00, o patrula de siguranta publica, din cadrul Politiei Municipiului Onesti, în timp ce se afla în serviciul de patrulare, l-a depistat pe Ionut C., de 28 ani, din municipiul Onesti, care conducea un autoturism Opel, având 0,67 mg/l alcool pur în aerul respirat în urma testarii cu aparatul etilotest. In acelasi loc, 15 minute mai târziu, a fost oprit pentru control un autoturism Dacia, ce se deplasa sinuos, fiind condus de catre Ion B., de 22 ani, din comuna Oituz, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,58 mg/l alcool pur în aerul respirat. Cei doi au fost condusi la Spitalul Municipal Onesti, unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Celor doi li s-au întocmit dosare penale sub aspectul savârsirii infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o imbibatie alcoolica peste limita legala.
Inflatia anuala a urcat la 9,04 la suta, în iulie
August 12, 2008
Rata inflatiei în luna iulie a fost de 0,69 la suta, iar inflatia anuala (iulie 2007-iulie 2008) a urcat la 9,04 la suta fata de 8,61 la suta la nivelul lunii iunie, conform datelor publicate luni de Institutul National de Statistica (INS). Pe primele sapte luni ale anului, rata cumulata a inflatiei a fost de 4,28 la suta, iar rata medie lunara s-a cifrat la 0,6 la suta fata de 0,3 la suta în 2007. Comparativ cu iunie 2008, preturile marfurilor alimentare si tarifele serviciilor au scazut cu 0,7 la suta, respectiv 0,3 la suta, iar preturile marfurilor nealimentare au crescut cu 2,3 la suta. Fata de iulie 2007, alimentele s-au scumpit cu 10,4 procente, tarifele serviciilor au crescut cu 9,11 la suta, iar preturile marfurilor nealimentare au urcat cu 7,84 la suta. Cresterea medie a preturilor pe total în ultimele 12 luni (august 2007 - iulie 2008) fata de precedentele 12 luni (august 2006 - iulie 2007) determinata pe baza IPC este 7,5 la suta si cea determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) este 7,6 la suta. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, estimase o inflatie anuala de peste 9 - 9,1 la suta în iulie, în timp ce analistii BCR preconizau pentru luna iulie o rata anuala a inflatiei situata între 9,2 si 9,5 la suta. Începând din august acestia estimau înscrierea pe un trend descendent. “Aprecierea lunara a leului si oferta bogata de produse agroalimentare din luna iulie ar putea determina, în cadrul unui scenariu optimist, chiar o reducere lunara a preturilor serviciilor si respectiv a marfurilor alimentare”, releva analiza BCR. Semnalul transmis de pretul produselor alimentare în luna iulie este unul important, iar în conditiile în care nu se vor consemna reduceri ale preturilor estimarea noastra privind rata inflatiei de la finele lui 2008 ar putea fi ajustata în sens crescator. Marfurile nealimentare vor înregistra cel mai mare avans în urma majorarii pretului administrat al energiei si al accizelor pentru tigari. Conform BCR, printre surprizele negative pe care le-ar putea aduce inflatia din luna iulie se numara înglobarea în avans a cresterilor de pret la energie în preturile anumitor bunuri de consum, favorizata de functionarea imperfecta a pietelor, în aceasta situatie inflatia putând atinge 9,5 la suta.
AGERPRES
Lisa Snowdon: George Clooney mi-a ruinat viata sexuala
August 12, 2008





Sa iesi cu un star de la Hollywood poate sa îti aduca invidia femeilor, dar în acelasi timp vei purta acest stigmat tot restul vietii. Ceea ce nu este tocmai bine, mai ales atunci când vedeta îsi vede în continuare de viata, la brat cu alte cuceriri. Asa s-a întâmplat si cu modelul si prezentatoarea tv Lisa Snowdon. Frumoasa a recunoscut ca relatia cu George Clooney i-a ruinat viata sexuala, pentru ca barbatilor le este teama sa îi ceara o întâlnire. Jurata de la „Britain’s Next Top Model” a marturisit ca nu a mai facut sex de când s-a sfârsit relatia ei de cinci ani cu actorul. „Sunt singura de un an de zile si am început sa ma gândesc ca nu o sa mai fac sex vreodata. Nu este ceva ce am planuit, dar nu mi se mai cere nicio întâlnire. Barbatii au început sa se uite la mine si sa se gândeasca: «A iesit cu George Clooney, ce sansa pot sa am?»”, a declarat femeia în vârsta de 36 de ani. Lisa si George, 47 de ani, s-au întâlnit la filmarile unei reclame la Martini, în 2000, dar s-au despartit acum trei ani. „Cel mai dur lucru este ca oamenii cred ca am iesit cu George pentru cariera. De fapt, ofertele chiar s-au oprit. Oamenii s-au gândit ca nu mai sunt interesata de modeling”, a mai spus frumoasa. Însa Lisa spune ca starul din „Ocean’s Eleven” este „o samânta buna” si ca a învatat-o „multe despre viata”. Toate ca toate, însa nu a învatat-o si matematica. Daca nu a mai facut sex de un an si este despartita de trei, poate pâna la urma chiar se foloseste de George Clooney ca sa apara din nou pe prima pagina a ziarelor, nu?
15 august, ultima zi pentru depunerea raportarilor contabile pe semestrul I
August 12, 2008
Printr-un comunicat remis redactiei ziarului Informatia Bacaului, Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Bacau reaminteste operatorilor economici, indiferent de forma de organizare si forma de proprietate, ca au obligatia sa întocmeasca si sa depuna raportari contabile la 30 iunie 2008 la unitatile teritoriale ale Ministerului Economiei si Finantelor.
“Operatorii economici pot depune raportarile contabile la registratura unitatilor teritoriale ale MEF sau la oficiile postale, prin scrisori cu valoare declarata. Raportarile contabile întocmite de persoanele juridice vor cuprinde urmatoarele formulare: situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, cod 10; contul de profit si pierdere, cod 20; date informative, cod 30.
“Formatul electronic al raportarilor contabile la 30 iunie 2008 se obtine prin folosirea programului de asistenta elaborat de MEF care este pus la dispozitia operatorilor economici, gratuit, de unitatile teritoriale. De asemenea, poate fi descarcat de pe serverul de web al MEF, de la adresa www.mfinante.ro”, precizeaza Adrian Anghel, purtatorul de cuvânt al Directiei Generale a Finantelor Publice a Judetului Bacau.
Operatorii economici vor depune discheta cu raportarile contabile la 30 iunie 2008, însotita de raportarile contabile listate cu ajutorul programului de asistenta, semnate si stampilate, conform legii, precum si de o copie de pe codul unic de înregistrare si o copie a balantei de verificare a conturilor sintetice.
Cei fara activitate pâna la 30 iunie nu vor depune raportarile contabile
Persoanele juridice care nu au desfasurat activitate de la data înfiintarii pâna la 30 iunie 2008 nu întocmesc raportari contabile la 30 iunie 2008, urmând sa depuna o declaratie pe propria raspundere la unitatile teritoriale ale MEF. O declaratie similara vor depune si persoanele juridice care se afla în curs de lichidare, potrivit legii.
“Termenul de depunere a raportarilor contabile la 30 iunie 2008, precum si declaratiile operatorilor economici care nu au desfasurat activitate, sau se afla în curs de lichidare este 15 august 2008. Nedepunerea dischetelor si a formularelor listate, semnate si stampilate, sau a declaratiilor pe propria raspundere, dupa caz, se sanctioneaza conform art. 42, lit. f) din Legea nr. 82/1991, republicata, cu amenda de la 500 la 1.500 lei”, se arata in comunicatul remis redactiei ziarului Informatia Bacaului.
Ajutoare pentru Saucesti
August 12, 2008
Mai multi oameni din lumea sportului au avut initiativa de a oferi ajutoare pentru sinistratii din comuna Saucesti. Printre ei, secretarul clubului Rapid, Nae Manea, presedintele Unirii Urziceni, MM Stoica, Raluca Sandu, precum si jucatorii lui Dinamo Cosmin Moti, Ionel Danciulescu si Marius Ropotan au strâns mâna de la mâna si au trimis ieri, la Saucesti, pachete pentru cinci familii ale caror case au fost luate de ape. Delegatia, condusa de Nae Manea si Raluca Sandu, a impartit pachete cu mâncare si imbracaminte, urmând ca in zilele urmatoare la Saucesti sa soseasca si materiale de constructie. Valoarea ajutorului se ridica la câteva sute de milioane. “Ne-am gândit sa-i ajutam si noi cu ce putem pe oamenii de aici. Este un ajutor mic, dar sper ca lucrurile pe care le-am adus sa le prinda bine. In zilele urmatoare vor mai veni si alte ajutoare. Este intr-adevar dramatic ceea ce am vazut aici. Deocamdata am ajutat doar cinci familii si stiu ca numarul celor care au nevoie de ajutor este mult mai mare”, ne-a declarat Nae Manea.
Cristi Ciocoiu, presedinte la FC Stiinta Bacau?
August 12, 2008
Fostul jucator al Stelei si al FCM Bacau, Cristi Ciocoiu, ar putea reveni in fotbal. Nu ca jucator, desi la 33 de ani unii fotbalisti evolueaza cu succes chiar in prima liga, ci ca presedinte la nou infiintata FC Stiinta Bacau. Deocamdata, Ciocoiu nu a confirmat informatia, dar discutiile exista. “Nu pot sa va spun nimic, pentru ca nu este nimic sigur. Am avut ceva discutii in aceasta privinta, dar nu am finalizat. Nu stiu prea multe despre noua echipa si, atunci când voi fi la curent, voi lua o decizie.”, ne-a declarat Ciocoiu.
Initial, FC Stiinta ar fi trebuit sa fie condusa de Mircea Crainiciuc. Dupa scandalul provocat de Gheorghe Stefan, in care l-a acuzat pe fostul oficial al celor de la Foresta Suceava si Farul Constanta ca ar fi luat 10.000 de euro pentru a aduce un jucator la Ceahlaul, dar fotbalistul nu a mai ajuns in curtea nemtenilor si nici banii, patronatul noului club s-a orientat catre Cristi Ciocoiu.
Dupa ce a renuntat la fotbal in 2005, Ciocoiu s-a dedicat afacerilor, renuntând la fotbal. A incercat sa deschida un centru de copii si juniori la Bacau, impreuna cu George Ogararu si in colaborare cu clubul olandez Ajax Amsterdam, insa tentativa lui a esuat.
Deficitul comercial a crescut cu 11,2 la suta în euro în primul semestru
August 12, 2008
Deficitul comercial FOB-CIF a crescut cu 22,2 la suta în primul semestru al acestui an fata de aceeasi perioada a anului trecut la valoarea exprimata în lei si cu 11,2 la suta la valoarea exprimata în euro, potrivit unui comunicat al Institutului National de Statistica (INS). Deficitul comercial FOB-CIF a fost de 39,538 miliarde lei (10,793 miliarde euro), în prima jumatate a acestui an, cu 7,187 miliarde lei (1,092 miliarde euro) mai mare decât în primul semestrul din 2007. În primul semestru din 2008, dinamica exporturilor de bunuri a devansat dinamica importurilor de bunuri, continuând trendul pe care s-a înscris în luna decembrie 2007. Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri din primul semestru al anului 2008 a fost de 42,812 miliarde lei (11,665 miliarde euro) la expedieri si de 70,194 miliarde lei (19,126 miliarde euro) la introduceri, reprezentând circa 70 la suta din total exporturi, respectiv din total importuri. Diferenta dintre dinamica calculata pe baza valorilor exprimate în lei si cea calculata din valori exprimate în euro a fost determinata de deprecierea monedei nationale în lunile ianuarie-iunie 2008, cu valori ce se situeaza în intervalul de 8 la suta - 13,3 la suta, fata de lunile corespunzatoare din anul 2007. În prima jumatate a anului, ponderea principala în structura pe grupe de produse a exporturilor si importurilor o detin masinile si echipamentele de transport (34,3 la suta la export si respectiv 36,8 la suta la import) si alte produse manufacturate (40 la suta la export si respectiv 30,9 la suta la import).
Lumea araba a pierdut unul dintre cei mai mari poeti ai sai
August 12, 2008
Mahmoud Darwish, considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai generatiei lui, a murit sâmbata, 9 august in urma unei operatii de inima. Ca urmare a acestui incident, presedintele palestinian Mahmoud Abbas a declarat stare de doliu, vreme de trei zile, in onoarea lui Darwish.
La trei zile dupa operatia suferita pe cord deschis la Memorial Hermann Hospital din Houston, Mahmoud Derwish s-a stins din viata la vârsta de 67 de ani. Fiind cunoscuta dorinta explicita, exprimata de poet, de a fi ingropat in tara sa natala, autoritatile au trimis un avion privat pentru a aduce trupul neinsufletit al scriitorului in tara sa natala, acolo unde urmeaza a fi inhumat.
De-a lungul carierei sale scriitoricesti Darwish a publicat peste 30 de volume de poezie si opt volume de proza pentru care a fost distins cu numeroase premii literare. Motivul recurent prezent in paginile cartilor sale il reprezinta dramatismul stilului de viata palestinian, concentrându-se pe sublinierea puternicei afectiuni fata de acest popor si pe replicile puternice la adresa statului israelian.
Petrolul la minim, dolarul la maxim
August 12, 2008
Barilul de titei a încheiat saptamâna trecuta la un nivel minim al ultimelor trei luni, la cotatia de 115,6 dolari, iar analistii pietei considera ca aurul negru este înca supraevaluat.
Pretul petrolului a scazut chiar dupa ce Rusia a trimis forte în Georgia, regiune importanta de tranzit, ca sa respinga un atac georgian asupra regiunii separatiste Osetia de Sud.
Titeiul tranzactionat pe piata americana s-a ieftinit cu 3,84 dolari, pâna la 116,18 dolari/baril, dupa ce atinsese o cotatie minima de la începutul lui mai, de 115,61 dolari/ baril. Ieftinirea a îndepartat si mai mult pretul petrolului de cotatia-record de 147 dolari/baril, atinsa în 11 iulie. Petrolul Brent, tranzactionat pe piata londoneza, s-a ieftinit cu 3,90 dolari, pâna la 113,96 dolari/baril. “Se pare ca asistam la o vânzare masiva pe baza aprecierii dolarului”, a spus presedintele companiei de consultanta Cameron Hanover, Peter Beutel, citat de Reuters.
“Scaderea cererii de energie si aprecierea dolarului au format o alianta tacita care coboara preturile de pe piata petrolului, iar azi cel mai puternic dintre cei doi factori este aprecierea dolarului”, a adaugat Beutel.
Cererea solida din partea unor economii emergente cum este China determinase o scumpire a petrolului pâna la un nivel maxim al ultimilor sase ani.
Voluntarii Crucii Rosii Bacau salveaza vieti
August 12, 2008


Sezonul estival i-a trimis pe voluntarii Crucii Rosii Bacau pe plajele litoralului unde isi continua misiunea, aceea de a fi alaturi de oamenii care au nevoie de ei. Pentru ca vara nu inseamna vacanta, atunci când esti in slujba semenilor tai, voluntarii Filialei Crucii Rosii Bacau se afla si in acest sezon pe litoral, unde isi ofera serviciile turistilor aflati pe plajele din statiunile 2 Mai, Eforie Sud si Eforie Nord. In urma unor discutii avute cu directorul Filialei Crucea Rosie Bacau, am auzit ca doi dintre voluntarii aflati la mare au niste povesti cel putin interesante, astfel ca am mers sa aflam chiar de la ei despre ce este vorba.
Povestea lui Cristi…
Cristi Tabacaru are 17 ani si este voluntar al Crucii Rosii de un an si doua luni. L-am gasit pe o plaja particulara din statiunea Eforie Nord. Se afla impreuna cu un coleg in cortul Crucii Rosii pregatit oricând sa intervina in caz de nevoie. “Am ajuns voluntar datorita sfatului primit de la matusa mea, fapt ce mi-a schimbat viata, pot sa spun. Aici am invatat cum sa imi ajut semenii, iar cursurile absolvite m-au ajutat sa realizez ce vreau sa fac mai departe”, a declarat Cristi. Cineva il asteapta cu nerabdare acasa, iar Cristi a fost placut surprins sa auda acest lucru. Este vorba de un pensionar din Bacau, inscris in baza de date a Crucii Rosii, deoarece sufera de o boala renala, având o sonda atasata care nu ii permite sa se miste prea mult, si care a solicitat ajutor specializat la domiciliu. Despre prima intâlnire dintre cei doi, voluntarul spune ca o va tine minte toata viata. “A fost ceva memorabil dar si socant in acelasi timp. Când am ajuns la dumnealui acasa, acesta avea hemoragie, pentru ca isi scosese sonda. Am chemat Salvarea, dupa ce am incercat sa ii oprim hemoragia”, ne-a povestit Cristi. De ce a ales sa faca voluntariat, când majoritatea tinerilor de vârsta sa fie isi cauta slujbe de-o vara, fie se distreaza la mare sau la munte? “Aici mi-am facut multi prieteni, mi-am format un sistem de valori pe baza principiilor fondatorului si creatorului Crucii Rosii, Henri Dunant. Aici am ocazia sa imbin utilul cu placutul si este un loc unde te maturizezi in adevaratul sens al cuvântului”, a mai spus Cristi Tabacaru. Intrebat daca a avut sustinerea familiei, atunci când a decis sa faca parte din marea familie a Crucii Rosii, acesta a spus ca a fost ceva mai greu la inceput, deoarece fiul lor nu mai petrecea atât de mult timp acasa, dar in timp au constientizat cât de important este nu doar pentru societate, dar si pentru Cristi, rolul pe care el il indeplineste. “Acum inteleg altfel suferintele oamenilor si cât de mult conteaza o mâna de ajutor oferita la nevoie”, a declarat Cristi. Daca ar fi sa recomande tinerilor bacauani sa ii urmeze exemplul, Cristi ar folosi urmatoarele argumente: “Este un loc minunat unde poti relationa, unde inveti lucruri care te vor ajuta mereu in viata si ai parte de experiente unice, care iti cresc respectul de sine”. Revenind la T.A., pensionarul de care Cristi impreuna cu Vasilica Costin, colega sa, au grija, acesta ii duce dorul tânarului pe care l-a acceptat in casa sa si care i-a câstigat pas cu pas increderea. “La inceput si dumnealui si sotia erau reticenti, dar au vazut ca suntem seriosi, ca ii ajutam cu absolut orice ne cer, iar acum am devenit parte din familia lor”, a povestit Cristi Tabacaru. Cristi doreste sa ramâna in sistem, pentru ca aceasta e menirea sa, de a ajuta oamenii. “Vreau sa urmez cursurile unei scoli de asistenti medicali, sa lucrez in spital. Cred ca asta mi se potriveste cel mai bine”, a declarat tânarul bacauan.
Având in vedere ca scopul pentru care se afla la mare le permite sa se si distreze, dupa program tinerii voluntari socializeaza cum stiu ei mai bine. “Pe plaja suntem prezenti zilnic, de la ora 8 la ora 19, apoi fiecare este liber sa faca ce vrea. Ne strângem in grupuri si mergem pe plaja la plimbare, jucam diverse jocuri sau vorbim despre experientele avute in ziua respectiva. Faptul ca ni se ofera masa si cazarea gratuit, si pentru aceasta multumim in primul rând domnului Babliuc pentru sansa oferita, si domnului Giovani, proprietarul acestei plaje private, ne costa mai putin, deoarece platim doar transportul. O modalitate de a ne autofinanta este de a strânge bani din donatiile turistilor care platesc câte un leu, pentru a li se lua tensiunea, dupa care, daca vor, pun si ceva la cutiuta aceasta”, ne-a povestit tânarul voluntar. Pe urna la care se referea Cristi era scris “Ajutati-ne sa va ajutam”, o incurajare simpla si la obiect. Fiind ONG, Crucea Rosie se autofinanteaza prin diverse proiecte. I-am lasat pe Cristi si colegul sau pe plaja, unde zi de zi isi ofera serviciile turistilor de pe plaja privata, si am mers sa vorbim cu proprietarul acesteia, Giovani, sa vedem ce parere are despre prestatia tinerilor bacauani. “Sunt foarte multumit de activitatea lor. Mi s-a parut mai ieftin sa le ofer masa si cazare decât sa ii platesc. Ii multumesc domnului Babliuc ca exista”, a declarat Tudor Cincu, proprietarul unei plaje din Eforie Nord. Colaborarea dintre Tudor Cincu si Crucea Rosie Bacau este deja la al treilea an, iar motivul principal al proprietarului de la Eforie Nord este atragerea turistilor prin conditiile oferite. “Consider ca daca iti respecti clientii iti merge afacerea. Trebuie sa constientizezi ca datorita lor existi ca om de afaceri. Acesta e modul in care imi arat respectul fata de ei”, a declarat Tudor Cincu.
Despre Stefania Ardeleanu am aflat ca a salvat viata unui om. Acest lucru a reprezentat cartea ei de vizita inainte de a o cunoaste personal. Am intâlnit-o pe Stefania tot pe plaja, ca si pe colegul ei, doar ca la sfârsitul zilei. Strânsese cortul si se pregatea de plecare impreuna cu una dintre colegele ei voluntare.Voiam sa stim, inainte de a vorbi despre fapta sa, care au fost motivele pentru care a ales sa faca voluntariat in cadrul Crucii Rosii si de ce ar recomanda si altor tineri sa faa acelasi lucru. ” Sunt voluntar de pe 1 decembrie si am ales sa fac asta pentru ca imi ocup timpul cu lucruri foarte utile. Am ales Crucea Rosie pentru ca m-a chemat o prietena de-a mea, care era deja voluntara” ne-a declarat Stefania. Am intrebat-o despre ceea ce auzisem, cum ca a salvat viata unui om. Ne-a zâmbit timida, si fa se lauda câtusi de putin, a inceput sa ne povesteasca. ” Era a patra zi de când venisem la mare, ma intorceam de la masa impreuna cu un alt coleg de-al meu, George Zaharia. Când am ajuns la cort, a venit un turist si a spus ca este un caz de inec. Victima era adusa la mal si i se facea masaj cardiac gresit. Atunci am intervenit si i-am facut masaj cardiac extern. Dupa aceea si-a revenit si a vomitat, drept pentru care l-am pus in pozitia lateral de siguranta si am asteptat Salvarea. ” a povestit Stefania, voluntara Crucii Rosii Bacau. Gestul sau reprezinta o dovada vie aceea ce invata voluntarii la cursurile pe care nu le promoveaza intotdeauna din prima. Stefania a recunoscut ca pe moment nu constientiza ce se intâmpla, in sensul ca, a reactionat mecanic, asa cum invatase sa faca. ” Nu am stiut exact ce faceam, pentru ca nu mi-a fost teama, Doar am pus in practica ce am invatat. Abia dupa aceea am constientizat importanta situtiei” a declarat Stefania. De când s-a mutat pe plaja din Eforie Sud, incidentul avusese loc in statiunea Eforie Nord, voluntara nu a mai avut parte de astfel de evenimente, dar nici nu isi doreste. ” Zilnic avem tusti care fac insolatie, vin cu plagi, zgârieturi. ” a povestiot aceasta. Spre deosebire de colegul sau, Stefania va ramâne voluntara pâna la sfârsitul liceului, dupa care vrea sa devina arhitecta.
Crucea Rosie Bacau, in trei statiuni de pe litoralul românesc
Pentru ca fara ajutorul autoritatilor, prezenta tinerilor voluntari la mare nu ar fi fost posibila, am dorit sa aflam parerea administratorului taberei din statiunea 2Mai, Liviu Ioana. ” Am o parere foare buna, având in vedere ca este primul an când colaborez cu domnul Babliuc in acest sens. Servciile oferite de Crucea Rosie Bacau, sunt foarte utile pe plaja, drept pentru care sper ca vom colabora si pe viitor” a declarat acesta.
Achizitii noi de carte la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” din Onesti
August 12, 2008
Directorul Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti” din Onesti, prof. Niculina Cozma, ne-a declarat ca “recent, la biblioteca onesteana au fost achizitionate carti noi în valoare de 70 000 lei. Tinând cont de faptul ca Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” are un profil enciclopedic dar si de cererile diferitelor categorii de utilizatori, au fost achizitionate carti din toate domeniile. Fondul de carte a fost repartizat atât la sectiile de împrumut cât si la salile de lectura, precum si Filialei «Cosânzeana», care are un sediu nou, din luna mai a acestui an”. Din cele peste 70 de titluri de carte recent achizitionate de catre Biblioteca Municipala “Radu Rosetti”, mentionam mari romane din creatia universala (”Rob Roy”, “Marile sperante”, “David Coperfield” ), carti din domeniul afacerilor (”Afaceri cladite sa dureze”, “Excelenta în afaceri”), carte scolara pentru elevi precum si volume din literatura contemporana. De asemenea, Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” din Onesti a intrat si în posesia unor volume de istorie (unul deosebit fiind “Istoria loviturilor de stat din România”) precum si carti de arta.
Batalie în plina strada, la Vultureni
August 12, 2008
Agentii de politie din cadrul Postului de Politie Vultureni s-au sesizat din oficiu la data de 10 august, orele 1.15, despre faptul ca pe D.J 241 A, pe raza satului Vultureni, a izbucnit un scandal, în care au fost implicati mai multi tineri domiciliati pe raza satelor Slobozia, comuna Stanisesti si din satele Popesti si Arini, comuna Gaiceana, Bacau. In urma verificarilor efectuate s-a stabilit ca in jurul orelor 1.00, între numitul Costel M., de 19 ani, din comuna Stanisesti, si Cazimir A., de 22 ani, din comuna Gaiceana a avut loc o altercatie în incinta clubului unde era organizata o discoteca. Personalul de mentinere a ordinii publice a intervenit si i-a scos afara din club. Discutiile în contradictoriu dintre acestia au continuat pe D.J 241 A, iar în sprijinul lui Costel M. au intervenit fratele sau Ciprian, 21 ani, Ionut S., de 21 ani, Vasile R., de 24 ani, toti domiciliati pe raza comunei Stanisesti, iar în favoarea lui Cazimir A. au intervenit Cornel T. de 25 ani, Florin G. de 26 ani, Emilian F. de 23 ani, Iosif G. de 22 ani si Lucian G. de 20 ani, din comuna Gaiceana. La un moment dat, cele doua grupuri s-au încaierat, lovindu-se reciproc cu pumnii, picioarele, sticle si pietre, impunându-se transportarea cu autoturisme particulare la Spitalul Polimed Podu Turcului a doua persoane, Cornel T. si Florin G., care, în urma examinarilor medicale efectuate în regim de urgenta, au fost diagnosticate cu politraumatisme prin agresiune, fiind transportate ulterior la Spitalul Judetean Bacau cu suspiciuni de fracturi costale, dar s-a stabilit ca cele doua victime nu prezinta leziuni osoase, fapt pentru care nu s-a impus internarea lor. Cercetarile continua în vederea stabilirii tuturor participantilor si participatiei acestora, în dosarul penal întocmit sub aspectul savârsirii infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea grava a ordinii si linistii publice si încaierare.
Soc pe E 85
August 12, 2008

Pe drumul european E 85, a avut loc, ieri, in jurul orei 3.30 dimineata, un accident rutier in care au fost implicate un autoturism Mercedes si un autocar cu ruta Bucuresti-Botosani. Potrivit declaratiilor pasagerilor autocarului, vina a apartinut soferului masinii mici, care ar fi adormit la volan. “Soferul nostru a incercat sa evite coliziunea, i-a semnalizat cu farurile ca sa ii atraga atentia, insa degeaba. Am inteles ca respectivul ar fi adormit la volan”, a declarat Stefania Stoica, unul dintre pasagerii autocarului. Echipele de descarcerare l-au scos pe tânarul din masina facuta aproape tandari. Desi nu au fost inregistrate victime, pasagerii autocarului priveau inspaimântati spre locul accidentului. Usa autocarului era la câtiva metri departare pe autostrada, iar cioburile presarasera portiuni intregi din drum. Cele doua masini de politie sosite la fata locului incercau sa fluidizeze traficul, care a fost oprit pe un sens, pret de o ora. Soferul Mercedesului a ajuns la Spitalul Judetean Bacau cu multiple politraumatise, dar este in afara oricarui pericol. Sirenele masinilor de pompieri, salvare si descarcerare aratau ca in miez de noapte câteva zeci de suflete priveau speriate cum au scapat, ca prin urechile acului, de ce se putea mai rau.
Alarma cu bomba la aeroport
August 12, 2008
Din cauza unei pasagere care si-a uitat bagajul in incinta Aeroportului International Bacau, in data de 10 august, la ora 12.50 s-a dat alarma si s-a trecut la procedura de evacuare a tuturor calatorilor din incinta aerogarii. Bagajul suspect a fost inlaturat de specialistii pirotehnisti ai SRI iar la fata locului au sosit mai multe echipaje de politie, pompieri, descarcerare, ambulanta. S-a constatat ca cea care a uitat bagajul in zona de control a bagajelor de mâna, o femeie de 41 ani din judetul Neamt, avea bilet de imbarcare pe relatia Bacau - Roma iar neglijenta a costat-o scump deoarece a fost amendata in conformitate cu Legea 61, aliniatul 13, cu suma de 500 de lei. Cursele de pasageri nu au avut de suferit din cauza acestei alarmari, din fericire falsa.
Reeditarea unui derby
August 12, 2008
Cupa României programeaza astazi, de la ora 17,30, un meci extrem de interesant in faza a II-a a competitiei. Willy Bacau va intâlni pe Aerostar Bacau, intr-o reeditare a unui derby din campionatul trecut, sezon in care cele doua formatii au luptat pentru pozitia a doua care ducea la barajul de promovare. Atunci, Aerostar a avut câstig de cauza in ambele meciuri. “Nu pot sa ma bata de trei ori la rând”, sustine patronul celor de la Willy, Vasile Paun, care este convins ca formatia sa va merge mai departe. “Pentru mine este un prilej de a vedea potentialul unor jucatori care au evoluat mai putin in jocurile de pregatire de pâna acum. Acest meci este o posibilitate in plus de a vedea formatia in conditiile unui adversar puternic”, a spus si antrenorul celor de la Aerostar, Gheorghe Poenaru, care a lasat sa se inteleaga ca nu va folosi mai multi jucatori din formatia de baza.
Intr-o alta partida din aceasta faza a competitiei, Pambac se va deplasa la Husi pentru meciul cu Auto Rom Padureni.
Ganea, la FC Stiinta Bacau
August 12, 2008
FC Stiinta Bacau l-a transferat pe Florin Ganea. Fostul fotbalist al Bacaului a evoluat in ultima perioada la Unirea Urziceni si Gloria Bistrita. In aceasta vara, fundasul stânga a revenit in Bacau si a fost la un pas de a se transfera la Pambac, in Liga a III-a. Odata cu aparitia noii echipe FC Stiinta Bacau, Ganea a primit o oferta de la proaspata echipa de Liga a II-a pe care nu a putut-o refuza.
Un alt jucator pe care FC Stiinta doreste sa-l transfere de la Pambac este portarul Brânza. De altfel, Brânza a aparat pentru Stiinta in ultimul meci disputat, cel cu FC Botosani, si incheiat cu victoria fotbalistilor din nordul Moldovei, cu 1-0. Cele doua cluburi nu au ajuns inca la un acord in ceea ce-l priveste pe Brânza, mai ales ca Pambac a ramas intr-un singur portar, juniorul Iacobuta. In locul celor doi, Stiinta intentioneaza sa trimita la schimb trei jucatori.
Presedintele Georgiei a semnat un acord de încetare a focului propus de UE
August 12, 2008

Presedintele Georgiei, Mihail Saakasvili, a anuntat luni ca a semnat un acord de încetare a focului în conflictul ruso-georgian, la propunerea emisarilor Uniunii Europene, relateaza agentiile internationale de presa. Documentul a fost semnat de seful statului georgian cu ministrul francez de externe, Bernard Kouchner, a carui tara asigura presedintia semestriala a UE, si cu seful diplomatiei finlandeze, Alexander Stubb, presedinte în exercitiu al OSCE. Saakasvili a adaugat ca mediatorii europeni se vor deplasa luni dupa-amiaza la Moscova, în încercarea de a convinge Rusia sa accepte propunerea de încetare a focului. Presedintia franceza a UE propune Georgiei si Rusie un plan în trei puncte: respectarea integritatii teritoriale a Georgiei, încetarea imediata a ostilitatilor si restabilirea situatiei existente anterior în teren. Kouchner apreciase anterior ca cel mai dificil va fi sa convinga Moscova sa accepte controlul din partea UE si OSCE al încetarii focului. “Speram ca Uniunea Europeana si OSCE vor putea fi acceptate pentru a controla încetarea focului, pentru a se asigura retragerea trupelor”, a precizat seful diplomatiei franceze. El a adaugat ca UE ar trebui sa fie în prima linie pentru solutionarea situatiei actuale din Georgia, întrucât Statele Unite sunt “într-un anumit fel parte a acestui conflict”. În paralel cu eforturile diplomatice de dezamorsare a conflictului, trupele armate ruse si georgiene continua actiunile militare. Rusia a anuntat preluarea controlului la thinvali, centrul administrativ al regiunii separatiste Osetia de Sud, si atacarea mai multor puncte strategice georgiene într-o actiune catalogata de ambasadorul rus la ONU drept “autoaparare”. Autoritatile de la Tbilisi au anuntat doborârea mai mult avioane si uciderea a câtorva sute de soldati rusi. Presedintele georgian Mihail Saakasvili a avertizat luni tarile occidentale în legatura cu o eventuala abandonare a Georgiei în fata agresiunii rusesti, ce ar avea drept efect o fragilizare a democratiei în întregul bloc fost sovietic. “Rusia a devenit o parte implicata în conflict si actioneaza în prezent în calitate de agresor”, a denuntat presedintele georgian. “Este evident ca actuala conducere rusa încearca sa restabileasca o forma de control neocolonialist asupra întregii zone guvernate pe vremuri de Moscova”, a subliniat presedintele georgian prooccidental.
România a surclasat China
August 12, 2008
Nationala de handbal feminin a României a învins, luni, reprezentativa similara a Chinei, cu scorul de 34-20 (17-11), în cel de-al doilea meci din cadrul grupei A, la Jocurile Olimpice de la Beijing. Primul gol al României a venit din partea sarbatoritei zilei, Adina Meirosu, care a împlinit, luni, 23 de ani, în timp ce a doua reusita a apartinut lui Carmen Amariei, 2-0 (min 3). Incomodata la început de defensiva avansata a Chinei, echipa României a pus accentul pe atacul rapid, dupa paradele excelente ale Luminitei Hutupan-Dinu, reusind sa dejoace astfel tactica asiaticelor. Gazdele s-au tinut “scai” totusi, ajungând la doar un gol, 7-6 (min. 14), dar n-au reusit mai mult, în pofida sustinerii propriilor fani. Dupa 12-6 (min. 19), România si-a marit avantajul constant, gratie relatiei bune în ofensiva a duetului Stanca-Amariei. La pauza, 17-11.
Debutul partii secunde a apartinut Chinei, care s-a apropiat la patru goluri (18-14, min. 39), dar n-a reusit sa faca fata fizic constant, iar caderea adversarelor, coroborata cu apararea buna a României, sustinuta de portarul Hutupan-Dinu, a condus la un deznodamânt previzibil: victoria la scor a tricolorelor. A contat mult în repriza secunda nu doar evolutia buna a portarului Hutupan-Dinu, ci si precizia extremei Ramona Maier. România a marcat spectaculos, printr-o aeriana a interului Carmen Amariei, care a si stabilit ulterior scorul final, 34-20. Marcatoarele echipei României au fost: Amariei 9, Maier 8, Stanca 6, Bradeanu 4, Bese si Meirosu, câte 2, Nechita-Olteanu, Ardean-Elisei si Lecusanu, câte 1.
Programul nationalei României în continuare este urmatorul: cu Franta (miercuri, ora 5.25), cu Angola (vineri, ora 10.30) si cu Norvegia (duminica, ora 8.40).
Alte rezultate ale zilei de luni: Franta-Kazahstan 21-18 (grupa A), Norvegia-Angola 31-17 (grupa A), Ungaria-Brazilia 28-28, Coreea de Sud-Germania 30-20 (grupa B). Primele patru clasate din fiecare grupa se vor califica în sferturile de finala.
Potec, in semifinale
August 12, 2008
Înotatoarea Camelia Potec s-a calificat în semifinalele probei de 200m, în care detine titlul olimpic, din cadrul concursului de natatie de la Jocurile Olimpice, înregistrând al noualea timp al seriilor. Potec a terminat a patra serie pe locul trei, cu 1:57.65, fiind devansata de chinezoaica Jiaying Pang, cu 1:57.37 si de americanca Allison Schmitt, cronometrata cu 1:57.38. Cel mai bun timp a fost înregistrat de italianca Federica Pelegrini, 1:55.45, care a stabilit un nou record mondial (vechiul record era 1:55.52).
Program TV
August 12, 2008
TVR
5:00 JO 2008 - Gimnastica
7:45 China, un miracol?
8:45 Circul Massimo
9:00 JO 2008 - Polo pe apa
10:05 Olimpiada veseliei
10:20 JO 2008 - Polo pe apa
10:40 JO 2008 - Caiac - canoe
13:30 JO 2008 - Înot
14:00 JO 2008 - Scrima
15:00 JO 2008 - Baschet
16:55 Olimpiada veseliei
17:00 Jurnalul TVR
17:15 Krónika (magazin cult.)
18:00 Romanta îndragostitilor
19:00 Jurnalul TVR
20:10 JO 2008 Agenda Olimpica
20:20 Un erou al timpului nostru (avent.)
21:20 S-a-ntâmplat în România (talk show)
22:30 Jurnalul TVR
23:00 Ziua Olimpica (emis. sport)
0:10 Anatomia lui Grey (s)
1:40 Elefant (drama)
3:20 Jurnalul TVR (r.)
PROTV
4:30 ProMotor Emisiune auto (r.)
5:30 Doi barbati si jumatate (s) (r.)
6:00 Happy Hour (div.) (r.)
7:00 Stirile ProTv
9:00 Omul care aduce cartea
9:05 Schimbare extrema (s.de divert.)
10:00 Lectia de supravietuire (avent.) (r.)
12:00 Tânar si nelinistit (s) (r.)
13:00 Stirile ProTV
13:30 Arestat la domiciliu (r.)
14:15 Fantomas (polit.)
16:00 Tânar si nelinistit (s)
17:00 Stirile ProTV
17:45 Mesaje de dincolo (s)
19:00 Stirile ProTv
20:30 Maestrul betiv (act. com.)
22:30 Arestat la domiciliu
23:00 Stirile ProTV
23:45 Doi barbati si jumatate (s)
0:15 Maestrul betiv (act. com.) (r.)
2:10 Omul care aduce cartea (r.)
2:15 Stirile ProTv (r.)
3:30 Apropo TV (div.) (r.)
ANTENA1
4:15 Mistok show (div.) (r.)
6:00 Observator
7:00 În gura presei
8:00 Printesa hotilor (avent.) (r.)
10:00 David Copperfield (f. de fam.)
11:00 Concurs interactiv
12:00 Miami Vice (f.s. de act.)
13:00 Observator
13:45 Idila la Budapesta (com. rom.)
16:00 Observator
17:00 Hercule si amazoanele (avent.)
19:00 Observator *Sport *Meteo
20:30 Aventurierul (aventuri)
22:30 Observator
23:30 Armura divina (actiune)
1:30 Concurs interactiv
2:30 Observator (r.)
3:45 Armura divina (actiune) (r.)
PRIMA
4:00 Autoforum (div.)
4:30 Trasniti din NATO (s. com.)
5:00 Nimeni nu-i perfect (rom., s. com.) (r.)
5:30 Al saptelea cer (s) (r.)
6:30 Dragoste si putere (s) (r.)
7:00 Teleshopping (recl.)
7:30 Ring-ring
9:00 Sport cu Florentina (emis. sport)
9:05 Al saptelea cer (s)
10:00 Dreptate pe cont propriu (drama) (r.)
12:00 Teleshopping (recl.)
12:30 Imobiliare blitz (r.)
13:00 Teleshopping (recl.)
13:30 Umor din greseala
14:00 Teleshopping (recl.)
14:30 Dragoste si putere (s)
15:00 Focus
15:30 Singuri în padure (com.)
17:30 Trasniti din NATO (s. com.) (r.)
18:00 Focus
19:30 Nimeni nu-i perfect (s. com.) (r.)
20:00 O vreau pe mama înapoi! (reality show)
21:00 Mondenii (div.) (r.)
22:00 Focus Plus
23:00 În mijlocul furtunii (thrill. act.)
1:00 Focus Plus (r.)
2:00 În mijlocul furtunii (thrill. act.) (r.)
ACASA
5:00 Banditii (telenov.)
6:00 O lume a fiarelor (s)
7:00 Tarâmul pasiunii (s)
8:45 La Tormenta (s)
10:30 Suflete ranite (dr. romantica)
11:30 Rebelde (s)
13:15 Lacrimi de iubire (s)
15:30 Luna fermecata (s)
17:30 Povestiri adevarate
18:30 Victoria (s)
19:30 Totul sau nimic (s)
20:30 Tradarea (s)
22:00 Povestiri de noapte (div.)
22:30 Pe tocurile Evei (s)
23:30 Belíssima (s)
0:30 Povestiri adevarate (r.)
1:30 Lacrimi de iubire (s) (r.)
3:30 Povestiri de noapte (div.) (r.)
Melescanu: Achizitionarea avioanelor de lupta, ar putea fi aprobata pâna în noiembrie
August 12, 2008
Guvernul României intentioneaza sa aprobe achizitionarea a 48 de avioane de lupta în valoare de 4 miliarde de euro pâna în luna noiembrie, a declarat, luni, Teodor Melescanu, într-un interviu acordat agentiei Reuters, precizând însa ca Ministerul Finantelor nu a dat înca unda verde tranzactiei. Reuters comenteaza ca “al doilea cel mai sarac stat din UE a aderat la NATO în 2004, fiind un aliat ferm al operatiunilor militare ale Washingtonului în Irak si Afganistan, însa avioanele sale MIG-21 din epoca sovietica nu sunt compatibile cu misiunile NATO si trebuie înlocuite”. Teodor Melescanu a precizat ca aproape toate institutiile interesate au dat unda verde pentru achizitionarea avioanelor noi. “Nu mai avem nevoie decât de aprobarea de la Ministerul Finantelor, care are în continuare niste întrebari legate de costuri”, a spus ministrul Apararii. “Astept categoric o decizie a Guvernului pâna în luna noiembrie. Apoi vom începe discutiile cu ofertantii”, a precizat el. Melescanu a spus ca exista cinci tipuri de avioane care întrunesc cerintele formulate de România: F-16 de la Lockheed Martin, F-18 de la Boeing, Rafale de la producatorul francez Dassault, Grippen de la SAAB si Eurofighter produse de EADS. El a spus ca Guvernul fie va invita companiile sa ia parte la o licitatie, fie va începe negocieri directe cu unul dintre producatori. Melescanu a spus ca estimarile initiale în legatura cu costurile indica un pret de circa 4 miliarde de euro dar, în functie de anumiti factori - printre care momentul deciziei si conditiile de finantare -, costurile ar putea creste cu 50 la suta. “Va fi o forma de finantare multianuala, extrabugetara, prin intermediul unor împrumuturi de la banci si alte institutii”, a explicat Melescanu, potrivit caruia “limita este stabilita la 2,38% din PIB pe fiecare an de finantare”. Melescanu a mai spus ca avioanele ar putea fi noi, second-hand sau din ambele categorii. Aparatele vor fi livrate în perioada 2010-2012, când flota de 80 de bucati MIG-21 va fi treptat înlocuita. Potrivit Reuters, Teodor Melescanu a mai spus ca are în vedere si achizitionarea de rachete cu raza lunga de actiune, precum si a patru corvete si patru nave capabile sa depisteze mine, precum si transportoare blindate pentru dotarea fortelor terestre. El nu a oferit însa detalii.
A plecat de la domiciliu
August 12, 2008
La data de 10 august, ora 09,30, lucratorii Postului de Politie Beresti-Tazlau au fost sesizati de catre Leonora S., de 35 ani, din comuna Beresti -Tazlau, jud. Bacau despre faptul ca socrul sau, Ioan S., de 78 ani a plecat de la domiciliu din ziua de 6 august si nu a mai revenit. La fata locului s-a deplasat echipa operativa constituita la nivelul Politiei municipiului Moinesti si lucratorii Postului de Politie Beresti-Tazlau, care în urma cercetarilor au constatat urmatoarele: in ziua de 6 august, Ioan S. a plecat de la domiciliu, în satul Buda, comuna Berzunti, judetul Bacau unde a avut loc hramul anual. Între orele 15-18 a consumat bauturi alcoolice la bufetul din satul Buda dupa care a plecat înspre satul Turluianu. În perioada 6-8 august nu a revenit la domiciliu, fiind cautat de familie în satele Buda, din comuna Berzunti si Turluianu, din comuna Beresti-Tazlau. În ziua de 8 august, ora 12.00, Ioan S. a trecut prin fata locuintei lui P. Vasile, din satul Turluianu, venind din directia satului Buda, iar cu ocazia cercetarii la fata locului s-a stabilit ca în lipsa familiei, care îl cauta, a trecut pe la domiciliu, si-a schimbat obiectele de îmbracaminte, a mâncat, dupa care a plecat fara a fi stabilita noua destinatie. A fost cautat pe raza comunelor Beresti-Tazlau, Berzunti si Poduri dar nu a fost gasit. La data disparitiei era îmbracat cu pantaloni din stofa de culoare verde, camasa alba, haina din stofa de culoare neagra, purta pe cap o palarie neagra, având în picioare pantofi de culoare neagra, cu siret. Semnalmente: înaltime 1.60-1,65 m, greutate 55-60 kg, constitutie astenica, par tuns scurt, carunt, ochii albastri, ten alb. S-au constituit doua echipe de cautare formate din politisti si voluntari care actioneaza pe raza comunelor Berzunti, Beresti-Tazlau si Poduri.
“Pacientilor din România le lipseste cultura medicala”
August 12, 2008


a declarat, la Moinesti, dr. Vasile Ciurchea, director al Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate
Prezent zilele trecute la Moinesti, la Spitalul Municipal de Urgenta, dr. Vasile Ciurchea, director al Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate, s-a referit, în cadrul unei conferinte de presa, la problemele cu care se confrunta pacientii din România. Dr. Vasile Ciurchea a mentionat mai întâi ca “nu plateste salarii Casa de Sanatate, ci ea deconteaza servicii. Noi stim care sunt nevoile fiecarui spital, dar toate acestea trebuie acoperite în servicii. Casa va contracta toate cazurile pe care un spital poate sa le rezolve iar când spitalul îsi depaseste contractul cu CJAS este o limita iar la nivel de judet se redistribuie contractele, pentru ca sa fie acoperitor”. Referindu-se la situatia pacientilor din România, dr. Vasile Ciurchea a declarat: “Un numar de 1.200.000 de persoane din România sunt neasigurate la casele judetene a asigurarilor de sanatate. În aceste conditii programul de evaluare a starii de sanatate a populatiei a fost unul foarte benefic. Astfel, doar într-un singur domeniu, cu doua - trei luni mai devreme au fost depistati pacientii cu afectiuni oncologice, numarul acestora crescând foarte mult, cu 13 000 si exemplele sunt mult mai multe”. Dr. Vasile Ciurchea a mai mentionat faptul ca “în privinta depistarii si tratarii bolilor, multe lucruri tin de educatia medicala a oamenilor. Ei merg la doctor doar atunci când nu mai pot si considera ca numai internati la spital se pot face bine. Pentru medici, cea mai importanta problema este aceea de a diagnostica corect cazurile medicale iar relatia medic - pacient trebuie sa fie una plina de încredere, indiferent de specialitatea medicului si de nivelul pacientilor”. Directorul Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate a prezentat si câteva aspecte ale medicinii, prezente în strainatate: ” În Vest nu exista gratuitate; fiecare spital are politica sa de preturi si exista servicii cu plata, în care pacientul contribuie cu 20 - 25 la suta din valoarea acestor servicii. Studiile efectuate au relevat faptul ca atunci când împarti riscul financiar cu cineva, este bine si pentru spital si pentru pacient”.








