Accident mortal in comuna Negri

14 August 2008

La data de 12 august, la ora 14.15, pe DJ 241 E, în afara localitatii Poiana, comuna Negri, judetul Bacau, a avut loc un eveniment rutier soldat cu decesul unui minor si ranirea altor doua persoane. Bogdan-Catalin H., 21 de ani, din comuna Negri, posesor al permisului de conducere categoria „B”, doar din luna iulie 2008, în timp ce se deplasa pe directia Negri - Bacau cu un autoturism marca BMW înmatriculat în Italia, proprietatea fratelui sau, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum, a pierdut controlul autoturismului si a intrat în coliziune cu un capat de podet de pe marginea drumului. În urma accidentului, a rezultat decesul minorului Cristian - Ionut H., de 11 luni, pasager în autoturism, precum si ranirea grava a altor doua persoane de sex feminin, de asemenea pasagere în autoturism, care au fost transportate la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, unde le-a fost stabilit urmatorul diagnostic: pentru Alexandra B., de 18 ani, - politraumatism prin accident de circulatie, traumatism cranio-cerebral acut deschis cu plaga cervicala, contuzie coloana cervicala, traumatism toracic, fracturi C4-C7, fractura clavicula bilaterala, fractura ram-iscio-pubian drept si stâng iar Dorina H., 43 de ani, - politraumatism prin accident de circulatie, fractura omoplat drept, traumatism toracic, fractura C4-C10 cu deplasare, fractura ram-ischio-pubian drept, ramânând internate.

E.P.

Ai ceva de spus?