Furt de îngrasaminte
15 August 2008
Ieri dimineata, în jurul orelor 10.00, Dispeceratul Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau a fost sesizat prin serviciul de urgenta 112 despre faptul ca o persoana încearca sa desfaca clapele de golire de la vagoanele cu îngrasamânt chimic aflate în statia de cale ferata Valea Seaca din judetul Bacau. La fata locului s-a deplasat imediat un echipaj din cadrul unitatii care a depistat pe numitul Radu A., 21 de ani, din localitatea Nicolae Balcescu judetul Bacau, fara ocupatie si fara antecedente penale, care, cu ajutorul unei rangi metalice, a deschis trapele unor vagoane pentru a sustrage îngrasamânt chimic. Cantitatea de îngrasamânt chimic cazuta sub vagon a fost recuperata în totalitate si predata societatii pagubite. Întrebat despre fapta sa, acesta a declarat: “Am deschis trapele vagoanelor pentru a sustrage îngrasamânt chimic si a-l vinde ulterior; este pentru prima data când fac asa ceva”. Faptuitorului i s-a întocmit dosar cu acte premergatoare sub aspectul comiterii infractiunii de tentativa de furt calificat, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacau pentru continuarea cercetarilor si luarea masurilor legale.
Inca o tentativa de furt de îngrasaminte
Cu toate ca miercuri dimineata, un echipaj de jandarmi din cadrul unitatii a surprins în flagrant o persoana care a încercat sa sustraga îngrasaminte din vagoanele stationate în gara Valea Seaca, în jurul orelor 19.00, un alt echipaj de jandarmi a surprins în flagrant alte doua persoane care desfacusera clapetele de golire de la vagoane pentru a sustrage îngrasamânt. În urma cercetarilor, s-a stabilit identitatea acestora, respectiv: Dorel D. de 41 de ani, din municipiul Ploiesti, fara antecedente penale si Petre S. de 51 de ani, din acelasi municipiu, fara antecedente penale, ambii mecanici de locomotiva. S-a trecut la întocmirea dosarului cu acte premergatoare sub aspectul comiterii infractiunii de tentativa de furt calificat. Cu toate ca în momentul sosirii jandarmilor acestia au recunoscut verbal ca au încercat sa fure îngrasamânt, pe parcursul cercetarilor nu au vrut sa mai declare nimic si, de asemenea, nu au vrut sa scrie nicio declaratie. Îngrasamântul cazut din vagoane a fost recuperat de catre societatea pagubita iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacau pentru continuarea cercetarilor.
Marius TARANU
Ai ceva de spus?



