Gambit-ul regelui / Pubela educationala

15 August 2008

Exista o perioada a anului când pâna si invatamântul românesc trage linie. Intr-un asemenea moment ne aflam si acum. Unii il resimt cu durere, altii cu maxima satisfactie, existând si o categorie de indivizi carora le este absolut indiferenta situatia. Sa va spun cum vad eu acest moment al adevarului, de la finalul unui an scolar? E destul de simplu si asta nu pentru ca realitatea n-ar fi lipsita de complexitate, pe alocuri chiar grava as putea spune, ci pentru ca semnalul pe care il primesti din partea mediului scolar-universitar il cunosti foarte bine, este mereu acelasi, cu mirosul lui greu, inecacios si mersul lui lalâi ca a unui nonagenar decrepit si autosuficient. La ce poti sa te astepti, prin urmare, de la o asemenea aratare? Pâna unde poate merge, oare, comunicarea intre o institutie obosita de viata si un individ cu carne si sânge, dorinta de afirmare si spirit creativ? O simbioza nefireasca intre aceste doua organisme, nu-i asa? Motivul acestor stari de lucruri e banal si usor de intuit. In România, in Bacau, chiar si in Dabuleni locul invatamântului a fost luat de pubela educationala. Si spunem pubela nu din cauza mirosului mucegait, de putregai pe care-l degaja sistemul nostru educational din fiecare incheietura nearticulata, ci mai ales din pricina deciziilor organizationale care se iau intr-o maniera mai mult intâmplatoare, chiar aleatoare. Desi de ani buni hotarârile si proiectele mai marilor din educatie imbraca diverse forme, realitatea e una singura si cât se poate de constanta: elevii si studentii români sunt prinsi in jocul de barbut pe care-l practica un sistem vicios. Sa ne uitam putin in ograda noastra provinciala! La scolile si universitatile bacauane. Peste tot e numai un amestec de probleme, interventii, decizii si solutii (sau mai bine zis pseudosolutii) care apar, reapar, interactioneaza intr-un mod dezordonat. Avem politici de marketing, strategii administrative, studii, toate la nivel declarativ, nimic concret, nimic articulat, o mizerie sociala, cât vezi cu ochii, in care stam ingropati pâna la gât. In aceste conditii, nu am dreptul, oare, de a ma indoi de calitatea unor asemenea institutii si de calitatea deciziilor pe care ei le adopta? Doar n-am ajuns cu totii atât de naivi incât sa luam in seama grozavele lor politici de marketing si culmea indraznelii, sa mai si speram ca ele vor fi puse vreodata in practica…?!