Informatia Bacaului iti (re)cunoaste orasul

12 August 2008

In anul de glorie al românilor, 1877, Bacaul va avea parte de o mare surpriza. Tarul Alexandru al II-lea al Rusiei avea sa puna piciorul pe pamântul târgului bacauan. Asa se face ca la 16 decembrie 1877, intr-o zi de duminica, “intreaga suflare a Bacaului se afla la gara”. Pe lânga oameni de rând se adunasera “notabilitatile orasului”: primarul Gheorghe Hociung, avocatii Leon Sakellary, Iancu Ganea, Alexandru Braescu, Mihail Climesc sau Neculai Mortun. De asemenea, “isi face aparitia pe peron intregul sobor bacauan de preoti de la bisericile Sf. Neculae, Sf. Imparati, Precista si Bunavestire”.
Chiar daca vizita lui Alexandru al II-lea Pavlovici a fost una fulgeratoare, toata aceasta agitatie era, intrucâtva, justificata. Avea sa fie “primul imparat care calca in urbea de pe Bistrita”.
Din nou o insemnare a lui Costache Radu ne reda pulsul acelui eveniment: “in timpul razboiului Ruso-Turc (1876-1878), mai toata armata ruseasca a trecut pe la Bacau, iar cavaleria si cazacii prin oras. Orasenii ii primeau cu bucurie, ii cartiruiau fara a se opune; caci de asta data soldatul rus nu era acel de la 1848 si 1854, care pe unde trecea, pârjolea. Intrând in lupta si armata româna, chemata in ajutor de Marele Duce Nicolae, comandantul ostilor rusesti, de peste Dunare.
Cât priveste vizita Tarului rus: “La gara urbei Bacau s-a dat jos din vagoanele imperiale care erau de o rara frumusete de a le privi. Era cu Gorceacov, marele cancelar al sau si Statul sau Major. Dupa ce a dat mâna cu reprezentantii din Bacau, imparatul a salutat multimea, apoi s-a urcat in tren, indreptându-se spre Rusia”.
Cam asta a fost tot. Insa entuziasmul bacauanilor si ecourile acestei vizite aveau sa ramâna mult timp de acum incolo.

Ovidiu Capata

Ai ceva de spus?