La Poieni, la Sarbatoarea religioasa Schimbarea la Fata

8 August 2008

Sarbatoarea religioasa “Schimbarea la Fata”, celebrata în fiecare an la 6 august, este legata de “Muntele cel Sfânt” – Muntele Tabor. Acesta a fost locul Schimbarii la Fata a Mântuitorului, când Hristos se descopera ca Dumnezeu. Muntele Tabor este numit de catre arabi “Muntele Muntilor” si se distinge printr-o deosebita frumusete a peisajelor, o vegetatie abundenta ce alterneaza cu zone calcaroase si cu o panorama deosebita. Muntele Tabor se înalta la 610 metri de nivelul Marii Mediterana si 850 de metri de Lacul Tiberiadei iar de pe platoul sau se vad Muntii Hermon (acoperit cu zapada pâna în iunie), Valea Iordanului, Lacul Tiberiadei si în departare Muntii Carmel. În fiecare an, la 6 august, un nor coboara de pe Muntele Tabor, învaluind Biserica Manastirii Ortodoxe “Schimbarea la Fata” (ctitorita de un calugar român, Irinarh Rosetti). Aceasta e o minune anuala, comparabila cu venirea Luminii Sfinte la mormântul Domnului, la Înviere. Pe Valea Trotusului, sarbatoarea religioasa “Schimbarea la Fata” a fost celebrata la Poieni, un cartier al Tg. Ocnei aflat pe malul Trotusului. Aici, în anul 1844, s-a înaltat o biserica ortodoxa cu hramul la sarbatoarea religioasa “Schimbarea la Fata”. Inedit este faptul ca aceasta biserica ce a fost construita în “umbra” înaltimilor culmii Ciresoaia are în preajma sa o troita închinata lui Valeriu Gafencu, un martir al închisorilor comuniste. Sarbatorirea hramului acestei biserici din Poieni a adus în mijlocul credinciosilor, odata cu un sobor de preoti ce au savârsit Sfânta Liturghie a hramului si reprezentanti ai Primariei Tg. Ocna, pe primarul Floarea Ivanof, care, însotita de o parte din consilieri, au adus ca mângâiere a acestei sarbatori religioase 100 de pachete cu produse alimentare pentru credinciosi.

Ion Moraru

Ai ceva de spus?