Laptele si cornul s-au blocat la usa birocratiei
25 August 2008
Licitatiile intârziate ii va lasa pe elevii bacauani fara lapte si corn. Cât despre mierea de albine pe care trebuiau sa o primeasca cei din clasele primare, nu se mai aude nimic. In schimb, snacksurile, hamburgerii sau mâncarurile grase pot fi vândute in continuare in scoli pentru ca aporbarea listei alimentelor nocive bate pasul pe loc.
Autoritatile locale nu s-au grabit sa-si aleaga furnizorii pentru programul laptele si Cornul din anul scolar care bate la usa. Conform unei decizii a Ministerului Educatiei, pe lista celor care vor beneficia de acest program se numara nu doar elevii din clasele primare, ci si cei de la gimnaziu.
Conform Inspectoratului Scolar Judetean Bacau, pentru a asigura laptele elevilor, s-au inscris doua firme, dar pentru licitatie s-a calificat doar una – Dorna SA. Pentru corn, oferta a fost mai variata. S-au inscris 12 firme, dar au s-au calificat pentru a doua etapa doar 11.
Cea de a doua etapa este cea a licitatiei electronice.
Pe de alta parte, chiar daca Ministerul Educatiei a anuntat ca, din toamna, elevii din clasele I-IV vor primi si câte 60 de grame de miere de albine saptamânal, autoritatile locale nu au demarat nimic in acest sens, pentru ca, spun ei, nu au primit inca reglementarea locala. Mai jult, copiii bacauanilor nu vor scapa nici de alimentele nocive. Snacksurile, hamburger-ii sau cartofii prajiti vor putea fi vândute in continuare in scoli pentru ca lista alimentele nocive nu a fost votata nici pâna acum, chiar daca legea e intrata in vigoare
C.M.CUn comentariu la “Laptele si cornul s-au blocat la usa birocratiei”
Ai ceva de spus?





Am impresia ca limba romana e un chin pentru voi.