Nu s-a discutat înca la nivelul conducerii PDL subiectul candidaturii lui Dragomir
9 August 2008
Prim-vicepresedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, dupa ce Catalin Avramescu a spus ca exclude o candidatura a sa din partea unui partid din care fac parte persoane ca Dumitru Dragomir, ca subiectul candidaturii fostului parlamentar PRM nu a fost discutat înca în BPN. “Atributiile de a primi sau nu o candidatura apartin filialei partidului din oras, comuna, sector, nu le are Biroul Permanent National. Noi le putem atrage atentia sa respecte Statutul”, a spus Stolojan. El a mentionat ca BPN intervine la momentul analizei candidaturilor. Întrebat daca este de acord, în principiu, ca Dumitru Dragomir sa candideze la parlamentare din partea PDL, Stolojan a spus ca nu are o parere, “nici macar în principiu”, pentru ca subiectul nu a fost înca discutat la nivelul conducerii partidului. Consilierul de stat la Presedintie Catalin Avramescu a anuntat, în 24 iulie, ca va candida din partea PDL la alegerile parlamentare, într-un colegiu din Prahova. Deputatul Dumitru Dragomir, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, ca a demisionat din PRM si ca va candida din partea PDL la alegerile parlamentare din toamna.
Avramescu: Nu voi candida pe nicio lista de partid alaturi de Dragomir
Seful Cancelariei prezidentiale, Catalin Avramescu, a declarat ca exclude o candidatura a sa la alegeri pe lista vreunei formatiuni care are în componenta persoane precum Dumitru Dragomir, “unul dintre cele mai reprobabile personaje pe care le-a generat clasa politica în ultimii 18 ani”. “Nu sunt un dragomirolog, sa spun asa, nu urmaresc întâmplarile vietii domnului Dragomir si nu stiu daca asta este expresia unei negocieri reale pe care a avut-o sau, doar asa, o vorba zisa la televizor. Dar, pentru ca domnul Dragomir s-a plimbat pe sticla televizorului ore întregi, fara ca partidul sa aiba o reactie ferma în aceasta privinta, eu am reactionat si am spus ca deja ma simt în situatia în care trebuie sa ma delimitez, fie si de o asemenea intentie. Ma delimitez ferm, în sensul ca nu vad nicio posibilitate de cooperare cu nicio formatiune politica ce are în componenta pe cineva ca Mitica Dragomir”, a declarat, vineri, Catalin Avramescu pentru MEDIAFAX. El l-a caracterizat pe Dumitru Dragomir drept “unul dintre cele mai reprobabile personaje pe care le-a generat clasa politica în ultimii 18 ani”. “Nu voi candida pe nicio lista de partid alaturi de domnul Dragomir. Chiar ideea ca cineva s-a gândit serios - sper sa nu existe acel cineva - ca a luat în serios acest calcul, mie mi se pare ca avem de-a face cu persoane lipsite de busola morala. Suntem în plin science fiction. Noi vorbim despre înnoirea clasei politice, iar pe televizor apar personaje pe care dupa ce le vezi regreti ca s-a inventat televizorul cu sonor”, a mai spus seful Cancelariei prezidentiale. Consilierul de stat la Presedintie Catalin Avramescu a anuntat, în 24 iulie, ca va candida din partea PDL la alegerile parlamentare, într-un colegiu din Prahova.
Ai ceva de spus?



