O epoca a sexualitatii
18 August 2008
Traim în tara psihanalizarii în direct, pe loc, fara cabinete, fara canapele, uneori chiar si fara psihanalist, doar printr-o vesela asociatie libera de idei despre toate, despre orice, izvorâte din prea-plinul psihicului nostru. Traim în tara în care Era Freud a început odata cu scrierile de vulgarizare si cu filmele americane devorate pe nemestecate dupa anii ‘90. În aceasta „societate extenuanta”, după cum se exprima psihanalista Karen Horney, noi nu numai ca asteptam vindecari spontane din contactul cu realitatile „curative”, dar ne si erijam în terapeuti mai priceputi si mai eficienti decât viata. De aceea, consider salutar gestul scriitorului si traducatorului Leonard Gavriliu, acela de a publica la 150 de ani de la nasterea parintelui psihanalizei (6 mai 1856) cu sprijinul Editurii Moldopress din Pascani, un volum intitulat „Sfârsitul Erei Freud?” în care sunt adunate o parte din studiile introductive la traducerile sale din opera lui Freud, alaturi de articole aparute de-a lungul timpului în reviste precum „Amfiteatru” sau „Spiritul critic”.
Fara îndoiala persoana căreia noi românii îi datoram cunoasterea reala a operei lui Freud, Leonard Gavriliu ne îndeamna si ne ajuta sa ne scuturam de “prejudecatile freudiene”, volumul de fata oferind pretioase repere pe drumul psihanalizei, plecând de la creatorul ei si continuând cu marii disidenti precum: Carl Gustav Jung, Alfred Adler sau Karen Horney.
Pe lânga curajul de a darâma niste mituri, construite de cititorii de brosurele, doctorul în psihologie Leonard Gavriliu dovedeste o mare îndrazneala si prin asumare aproape fatisa a unor idei apartinând, prin excelentă, autorului Psihopatologiei vietii cotidiene; cum ar fi aceea legata de religie, vazută ca „o nevroză obsesionala universala”.
Omul, „animal suprasexual”
Nu mai putin vizibila este pozitia autorului cartii atunci când se vorbeste despre om ca “animal suprasexual”, “un animal al tuturor exceselor, care în toate depaseste limita necesarului, deci limita normalitatii”. În eseul introductiv la volumul Opere III de Sigmund Freud – „Psihanaliza si sexualitate” , L.G. deschide odata în plus polemica din jurul sexualitatii ludice a omului, pulsiune erotica „nonperpetuativa, generatoare doar de variatie gratuita”, facându-se trimitere la un cunoscut poem românesc: „Orice licean cunoaste poemul Uvedenrode al lui Ion Barbu, cu metaforizarea din final a Actului Sexual: «calul de val» peste «cavala», apoi toata acea dinamica saltareata dictata de instinct, pâna la eterna liniste si coborâre «sub timp», pe tarâmul mortii aparente, a excitatiei si dorintei. Primele patru stihuri acuza însa de «suprasexualitate» si de «supramuzicalitate» niste biete gasteropode. Nu as putea spune cât de «suprasexuale» si de «supramuzicale» se dovedesc a fi aceste animalicule hermafrodite (…), însă adevarul-adevarat este ca dintre vietuitoarele Universului explorat pâna în prezent, singur omul poate fara nicio ezitare sa retina pentru sine calificativele la superlativ atribuite melcilor de matematicianul-poet…”(p. 128)
Polemistul, Leonard Gavriliu, se distinge, în special, printr-unul dintre articolele aparute ca reacţie la un atac, din România literara, al lui Vasile Dem. Zamfirescu, un alt traducător al lui Freud, aflat, la un moment dat, în concurenta cu scriitorul pascanean pentru prima traducere în limba româna din psihanalistul nascut la Pribor, Cehia. Dura “încondeiere” se întinde pe aproape zece pagini, având, pe alocuri, accente foarte puternice.
Moartea psihanalizei…
Spre final as dori sa-mi opresc atentia asupra unui articol aparut în revista „Spiritul critic”, articol al carui titlu da si numele acestui volum. Este, de fapt, un dialog dramatizat dintre Alfa Popescu si Omega Popescu (evident, umbre ale scriitorului) în care se vorbeste, la început pe un ton apocaliptic, urmând ca lucrurile sa se limpezeasca si sa se aseze la fel ca într-o sedinta de psihoterapie. Nevroza ce ameninta sa atinga cote alarmante, despre care vorbeşte Alfa Popescu si careia, în cele din urma, îi va gasi soluţionarea Omega Popescu, îsi are originea într-o presupusa „Carte neagră a psihanalizei”, aparuta, nu demult, la Paris, în care „vreo 40 de personalitati din lumea stiintei, inclusiv psihiatri si filosofi, denunta cu tam-tam dogmele lui Freud si prezic moartea psihanalizei.”
Jean-Pierre Chartier avea sa afirme, în lucrarea sa, „Introducere în psihanaliza lui Sigmund Freud”, că: „psihanaliza s-a nascut atunci când un medic a acceptat sa nu mai fie acela care prescrie reţeta - care «ordona» -, ci acela care accepta pozitia de receptivitate, în care învata ceva despre celalalt si despre el însusi. S-ar putea spune că psihanaliza a fost inventată de isterice.” Aşadar, putem lua în calcul, în aceste conditii, o eventuala „moarte a psihanalizei”…?
În loc de raspuns: „Iata-l pe Sigmund Freud, la sfârsitul zilelor sale, ca pe un Oedip dezorientat, în fata unei enigme cu adevarat inextricabile în comparatie cu aceea a Sfinxului de lânga Teba. Avea sa se stinga în incertitudini, dar nu si fara speranta în puterile stiintei de a descoperi adevaruri utile oamenilor. O speranta care nu seamana deloc cu aceea a muritorului comun aflat fata în fata cu clipa suprema. Pentru ca el era departe de a pasi în Neant fara sa aiba cu ce sa-l umple.” (L.G. - dintr-un capitol aditional la „Autobiografia” lui Sigmund Freud).
Ovidiu Capata
Ai ceva de spus?
