Traditii inca vii in Bacau
11 August 2008
Traditiile populare sunt inca vii in unele comune din judetul nostru. In casele batrânilor inca se mai tese, inca se mai toarce iar povestile de pe vremea razboiului inca mai sunt povestite.
Chiar daca pare greu de crezut pentru cei mai tineri, în unele case de la tara traditia populara înca mai este pastrata la rang înalt. Desii fiicele si nepoatele lor nu le vor folosi poate niciodata, batrânele din satele bacauane înca mai tes paturi, prosoape si covoare la clasicul razboi de tesut. Nu pot renunta la aceasta îndeletnicire pentru ca au deprins-o pe când erau copile si erau nevoite sa teasa pânza de cânepa pentru costumele populare iar zestrea si-o faceau cu propriile mâini. “Am învatat sa tes pe când aveam 10 ani, de la o sora mai mare care era vaduva. Eram foarte saraci si ne faceam singuri hainele. Teseam din cânepa pânza pentru camasi si catrinte. Pe urma coseam pe camasi modele, care mai de care mai frumoase. Toate astea le faceam în postul Craciunului si cel al Pastelui. Era mare rusine ca, de sarbatori, sa nu ai haine noi”, ne-a povestit Magdalena Cata, o batrâna din Nicolae Balcescu.
Povesti de razboi
Tot ea ne-a relatat si câteva povesti de razboi, povesti care acum par incredibile pentru cei mai tineri. În vremea celui de-al doilea razboi mondial avea 14 ani. Era suficient de mare pentru a constientiza situatia grea în care se afla tara. Tatal sau a fost împuscat de rusi, dupa încheierea razboiului, în timp de îsi apara fiicele. Fetele tinere se mânjeau la acea vreme cu cenusa pe fata pentru a nu se vedea cât sunt de frumoase sau chiar stateau ascunse zile întregi în beci pentru a nu fi vazute. În cadrul armatei ruse se formasera benzi de banditi care treceau prin sate si le pradau. Niciodata nu uitau sa îsi ia tributul de fete frumoase. Multe vieti ale tatilor si fratilor fetelor tinere si frumoase din satele Moldovei s-au pierdut în încercarea de a apara onoarea fecioarelor satului. Dupa razboi saracia a fost crunta. Cu toate acestea, Magdalena Cata spune ca tinerii stiau sa se distreze si atunci doar ca putin altfel decât acum. Se întâlneau cu totii la hora, care era organizata în curtea parohiei. Petrecerea începea în fiecare duminica la ora 12 si se termina la 16. Dansul tinerilor se desfasura sub stricta supraveghere a parintilor care veneau la hora pentru a afla cu cine danseaza mai mult odraslele si a-si face planuri.
La hora a vazut-o mama sa si pe Magdalena Cata dansând cu cel ce avea sa îi devina sot. S-a facut o nunta mica, în curtea parintilor iar mirii erau îmbracati în straie traditionale, ca asa se facea pe atunci. Vremurile au început sa se schimbe si oamenii sa evolueze. Daca ea s-a multumit cu cele 4 clase care a reusit sa le faca la scoala din sat, pentru copiii ei a dorit altceva. I-a crescut în credinta ca învatatura e mai importanta decât orice si a muncit pe brânci pentru a-i putea tine în scoala. Acum e mândra de ei pentru ca, spune ea, “au ajuns oameni mari”.
Marele regret al Magdalenei Cata, care poate fi considerata reprezentanta a tuturor batrânelor ce au trait întreaga viata respectând traditiile vechi de sute de ani, este acela ca tinerii din ziua de azi nu mai apreciaza operele de arta populara la adevarata lor valoare. Prosoapele traditionale, costumele populare, paturile, presurile, toate stau uitate în colturi ale dulapurilor de la tara. Nimeni nu le mai scoate nici macar pentru a le privi, daramite pentru a le purta. Cel putin acum înca mai exista, dar în câtiva ani probabil ca vor fi aruncate si tinerii le vor privi doar în muzee, fara a sti ca, pentru bunicile lor, un costum popular nou era echivalentul unui outfit cumparat de la cel mai scump magazin din mall.
Ai ceva de spus?
