Doar daca moartea ne va desparti!
29 Septembrie 2008
Sâmbata a avut loc inmormântarea Ginei Baciu. A fost una dintre colegele care, chiar si in zilele cele mai sumbre, a reusit sa fie inimoasa. Am cunoscut-o pe la inceputul lui 2004, la radio MixFM. Ea a fost cea care, atunci când imbecilitatea unor sefi atingea cote alarmante, ma sfatuia sa am rabdare si ma incuraja sa merg mai departe. Desi nu ma asteptam, totusi, la inmormântarea ei au fost prezenti destul de multi colegi de breasla, reprezentanti ai redactiilor diverselor institutii de presa din Bacau. In astfel de momente, devine tot mai clar lucrul ce-i leaga pe virtuosii nostri jurnalisti, inmormântarile si smechereala editoriala, dictata sau autoimpusa, mereu, insa, cu scopuri bine definite. Nu ii veti vedea uniti când e vorba de rezolvarea unor probleme si aducerea unei stari de normalitatea in aceasta zona a activitatilor umane. Nu exista un sindicat al jurnalistilor. Nu exista unitate. Poate doar atunci când unul face o magarie si altul are curajul sa arate ca a gresit. Ceilalti din breasla vor sari in capul celui de-al doilea si ii vor scoate ochii. Intrebati-va câti jurnalisti din Bacau au carti de munca. Din cei care declara ca au carti de munca, intrebati-va câti au cu adevarat actul inregistrat si câti sunt pacaliti de patroni ca au contracte de munca. Intrebati-i ce salarii au si care le este programul. Probleme sunt multe. E mai rentabil uneori sa lucrezi ca hamal la Metro sau Plus. Doar pasiunea este cea care ii face sa mearga mai departe. Ce vreau sa punctez este ca ne-am invatat sa ne solidarizam doar in fata mortii. Gina nu era asa. Intr-o lume in care redactori sefi au ajuns toti bisnitarii, toate parasutele sunt ziariste, Gina scria bine si o facea cu pasiune. In masura in care putea, ii incuraja pe cei din preajma ei. S-a vazut si la inmormântare câti au fost cei ajutati. A reusit sa adune reprezentantii unei bresle in care trebuie sa il ai pe patron cu ceva la mâna ca sa iti primesti salariul la timp si sa ai carte de munca, o “casta” in care au inceput si bisnitarii sa aiba un cuvânt de spus, un domeniu in care daca esti priceput esti transformat rapid in paria, intr-o zona in care un sofer cu 9 clase mai mult decât personalul iti face zile grele, fara a putea fi admonestat de cineva. Asta pentru ca are cu ce sa il santajeze pe patron. N-ar fi rau sa moara, la intervale regulate, câte un jurnalist. Dar unul adevarat! In acest fel, pe lânga bucuria politicienilor, poate am constata mai des semnale de solidaritate in rândul jurnalistilor!
2 comentarii la “Doar daca moartea ne va desparti!”
Ai ceva de spus?
si pe cine te propui sa moara?
pacat de final, ai dat cu bata-n balta nitzel cu moartea unora…