Pacaliti de noii proprietari
16 Septembrie 2008
Noua conducere a Carom a inceput practicile neortodoxe. Angajatii ramasi in firma au fost pusi sa semneze o declaratie pe propria raspundere ca nu fac parte din vreun sindicat. Odata cu trecerea societatii in portofoliul firmei Energy Bio Chemicals, din cei 650 de salariati au mai ramas 400. Vasilica Udrea, fostul lider de sindicat al Carom, sustine ca noii proprietari recurg la diverse tertipuri pentru a nu se confrunta cu eventuale conflicte de munca. Vechiul sindicat CAROM nu mai exista. Desi Vasilica Udrea s-a numarat printre cei care au incercat sa gaseasca o varianta de ameliorare a situatiei onestenilor, acesta a fost lasat de noua conducere pe-afara. “Eu am rupt definitiv legatura cu societatea. Dupa ce au preluat noii patroni unitatea, nu au vrut sa ma reangajeze. Sindicatul CAROM nu mai exista. A aparut un nou sindicat”, a explicat Vasilica Udrea.
Si-au pierdut toate drepturile
Fostul lider de sindicat Vasilica Udrea sustine ca noua conducere a combinatului de prelucrare a cauciucului nu are planuri mai ortodoxe decât fostii proprietari. Acesta a explicat ca Energy Bio Chemicals a determinat salariatii sa renunte la actele de angajare pe vechea firma. “Salariatii au fost reangajati. Si-au pierdut acum toate drepturile care le aveau. Situatia este una lesne de extrapolat. Exista si unele informatii neoficiale cu privire la numarul persoanelor ce vor ramâne in CAROM. Din 650 au angajat 400. Printre acestia nu se numara si persoane disponibilizate in 2005. Se pare ca intr-un final vor ramâne 200 de salariati”, a precizat Vasilica Udrea.
Un sindicat pentru sefi
Diverse voci din cadrul societatii CAROM sustin ca noul sindicat este unul aservit intereselor conducerii. Acest lucru a fost confirmat si de Vasilica Udrea, fost lider de sindicat. “Noua conducere nu a vrut sa ma reangajeze. Am lucrat 32 de ani la CAROM. Când au fost probleme, am alergat sa gasesc o varianta de rezolvare. La trecerea de pe veche firma pe noua firma, oamenii au fost pusi sa semneze o declaratie pe propria raspundere ca nu fac parte din niciun sindicat. Am incercat atunci sa le explic ca nu este un lucru care sa ii avantajeze. De frica au iesit din sindicat. Aceasta politica a noilor patroni a dus la desfiintarea sindicatului pe care il conduceam. In situatia data, legea imi cerea clar sa dizolv sindicatul”, a explicat Vasilica Udrea.
Surprize si increngaturi
Dupa nu mai putin de sase tentative de licitatii, Carom Onesti, singurul producator de cauciuc sintetic din România, a fost câstigata in luna martie a acestui an de catre firma austriaca Energy Bio Chemicals. Austriecii au oferit atunci aproximativ 21,1 milioane de euro. Achizitionarea Carom a survenit dupa un lung sir de scandaluri. Nume ca Marian Iancu, Corneliu Iacobov si Ovidiu Tender nu au fost straine de afacerile neortodoxe din jurul platformei industriale onestene. Nici in momentul de fata nu se stie clar care este ultima treapta in proprietariatul Carom.
Catalin StanoiuAi ceva de spus?


