Targul de toamna, la start

4 Septembrie 2008

Sala de Atletism gazduieste un nou târg organizat de Camera de Comert si Industrie Bacau. Acesta a inceput ieri si se va incheia pe data de 7 septembrie. Vizitatorii vor putea deveni pentru scurt timp si subiect de studiu. Printre participantii la eveniment se numara si Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Textile si Pielarie (INCDTP). INCDTP efectueaza cu acest prilej un studiu. Subiectii vor fi chiar vizitatorii.
La deschiderea oficiala a târgului, Camera de Comert si Industrie Bacau a invitat autoritatile, Institutia Prefectului – Judetul Bacau, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Municipiului Bacau, institutiile deconcentrate, Camere de Comert din regiunea NE, patronate, asociatii profesionale, firme reprezentative din judetul Bacau.
Expozitia se poate vizita zilnic, în perioda 03 – 07 septembrie, între orele 10.00 – 19.00. La editia 2008 a Târgului de toamna, sunt prezente peste 100 de firme din 28 de judete ale tarii, care îsi prezinta oferta pe o suprafata de expunere de 950 mp.
Expozantii ofera consumatorilor de rând, cetatenilor, precum si întreprinzatorilor dornici de a-si dezvolta afacerile, o gama diversificata de: îmbracaminte, încaltaminte, produse pentru copii, articole pentru scoala, produse educationale, cosmetice, bijuterii, electrocasnice si servicii turistice. Toate produsele expuse se pot cumpara la preturi de producator sau importator direct.
Camera de Comerti si Industrie a organizat si o tombola cu premii. Extragerile vor avea loc sâmbata 6 septembrie ora 14.00.

Subiecti de cercetare

La Târgul de toamna participa si Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Textile si Pielarie. Reprezentantii acestei institutii efectueaza in Bacau un studiu menit sa ii ajute pe producatorii de imbracaminte. Cu ajutorul unui dispozitiv, singurul din Europa de Est, INCDTP va reface ancheta antropometrica pentru populatia din România. Subiectii studiului vor fi chiar vizitatorii târgului.
“Suntem singurii detinatori ai acestui dispozitiv in Europa de Est. A fost achizitionat intr-un proiect sectorial cu ajutorul Ministerului Economiei si Finantelor. Dorim sa refacem ancheta antropometrica pentru populatia din România. Ultima a fost facuta in 1970. Toate confectiile se fac dupa dimensiunile luate in 1970, ori de atunci pâna acum au evoluat foarte mult dimensiunile populatiei. Sunt mult mai inalti, sunt mai corpolenti decât atunci. Vom face anchete in cele patru regiuni istorice. Ancheta va fi facuta pe regiuni si pe grupe de vârsta”, a explicat Claudia Niculescu, sef departament Cercetare produse speciale.

Catalin Stanoiu

Ai ceva de spus?