Victime pe Europeana
6 Septembrie 2008
Tragedie pe E85! Doua persoane si-au pierdut viata si un cetatean român, stabilit in Israel, e la spital cu rani grave dupa ce doua autoturisme s-au ciocnit ieri dimineata. Impactul a fost atât de violent incât una dintre masini a „zburat” in lanul de porumb. „Mergeam pe banda a doua si mi-a explodat cauciucul din dreapta. M-a tras masina, n-am reusit sa frânez si am acrosat Papucul. M-am rasturnat de vreo patru ori”. Atât isi aminteste Iulian Licht, soferul uneia dintre masinile implicate in accident. Impactul a fost atât de puternic, incât autoturismul pe care il conducea s-a rostogolit in lanul de porumb. Politia, Descarcerarea si Salvarea au ajuns imediat la locul accidentului. „Pe Drumul National 2, in afara localitatii Gheorghe Doja, a avut loc un accident de circulatie in care au fost implicate doua autoturisme. Pâna acum stim ca au fost trei victime si vom continua cercetarile pentru a stabili exact imprejurarile in care s-a produs accidentul”, a declarat inspectorul Ionut Tarca, de la Politia Rutiera. Cei de la Descarcerare au reusit sa scoata dintre fiarele contorsionate ale Citroenului doua victime. Un barbat si o femeie, cetateni români, dar stabiliti in Israel. Mergeau in concediu in Nordul tarii. Pentru soferul celui de-al doilea autoturism implicat in accident a fost prea târziu. „Soferul autoutilitarei avea un traumatism cranian grav si nu s-a mai putut face nimic”, a declarat locotenentul Viorel Gugles de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau. Soferul autoutilitarei Dacia Papuc a fost gasit mort pe câmp. Avea 38 de ani si era din comuna Pâncesti. Nimeni nu-si explica de ce se afla la o asa de mare distanta de autoturism. Cercetarile facute de catre cei de la Rutiera au scos la iveala faptul ca autoutilitara era stationata pe prima banda, iar soferul ar fi fost coborât din masina. Pe locul pasagerului se afla un prieten de-al sau. Din cauza socului produs de accident, nu-si mai aminteste ce i s-a intâmplat. Cei de la Ambulanta au incercat sa-i stabilizeze pe cei doi turisti aflati in Citroen, inainte de a-i transporta la Spital. Din pacate, doar femeia a supravietuit si se afla internata la Spitalul Judetean de Urgenta cu fractura de stern si fracturi costale, in timp ce barbatul nu a supravietuit.
Ai ceva de spus?


