Un turist german, sfâşiat de un urs în Bucegi

August 15, 2008

Un turist german în vârstă de 26 de ani a fost sfâşiat, joi dimineaţă, de un urs, în timp ce dormea, alături de alţi doi conaţionali, într-un cort amplasat în zona Lunca Padinei de pe versantul dâmboviţean al munţilor Bucegi, bărbatul fiind în stare foarte gravă.

Zona Lunca Padinei de pe versantul dâmboviţean al Munţilor Bucegi este interzisă campării tocmai din cauza apariţiei frecvente a urşilor, informează salvamontiştii dâmboviţeni. Totodată, salvamontiştii au informat că cei trei tineri germani aflaţi în cort erau împreună cu un prieten român, care era campat într-un cort alăturat. Potrivit lui Vali Băcanu, de la Serviciul Salvamont Dâmboviţa, ambele corturi au fost aşezate într-o zonă interzisă campării tocmai din cauza apariţiei frecvente a urşilor, transmite corespondentul MEDIAFAX. “Perimetrul delimitat şi destinat turiştilor care vin la munte cu rulote şi cu corturi este cu totul altul, este chiar marcat şi semnalizat, dar probabil turiştii nu au ştiut acest lucru, altfel nu cred că riscau un asemenea incident. La această oră, noi şi jandarmii montani de la Padina supraveghem zona pentru a preveni reîntoarcerea ursului. Alţi turişti nu mai sunt în zonă. Noi ştim de doi urşi că vin frecvent pe aici, dar până acum nu au fost agresivi. Totuşi, sunt animale sălbatice şi imprevizibile, deci se poate întâmpla orice dacă te expui”, a declarat Vali Băcanu. Turistul german rănit se numeşte Cristoph Schultz şi are 26 de ani. “Nu ştiu cum s-a întâmplat, dacă m-a apucat cu gura sau m-a sfâşiat cu laba, eu în acel moment dormeam şi nu mi-am dat seama ce este în afara cortului. Ne-am trezit din somn toţi şi atunci ursul a fugit. Totul s-a întâmplat foarte repede şi pe neaşteptate, au fost câteva secunde”, a declarat Cristoph Schultz. Potrivit echipei medicale de la Ambulanţa Fieni, pacientul preluat de pe platoul Padina este în stare stabilă, având zgârieturi şi echimoze provocate de urs după ce animalul a lovit cu laba pânza cortului şi implicit corpul tânărului. “Va fi supus investigaţiilor la Spitalul orăşenesc din Pucioasa, va rămâne sub supraveghere medicală şi va fi operat dacă medicii vor decide acest lucru, în funcţie de gravitatea rănilor. Are răni la cap, umăr, coapsă şi picioare”, a declarat asistenta medicală Vasile Marilena, de la Ambulanţa Fieni. Turistul german este internat la Spitalul orăşenesc Pucioasa, unde medicii îl supun tratamentului, iar în funcţie de gravitatea rănilor vor decide dacă îl vor transfera sau nu la alt spital. Un turist german în vârstă de 26 de ani a fost sfâşiat, joi dimineaţă, de un urs, în timp ce dormea, alături de alţi doi conaţionali, într-un cort amplasat în zona Lunca Padinei, de pe versantul dâmboviţean al Munţilor Bucegi. Pe de altă parte, turiştii germani le-au reproşat celor de la Salvamont Dâmboviţa că plăcuţele de avertizare cu privire la locurile frecventate de urşi nu conţin mesaje şi în limba germană. Seful Salvamont Dâmboviţa, Doru Diaconescu, a declarat că în Lunca Padinei se mai afla un cort în care erau un bărbat şi doi copii. Din fericire, aceştia nu au fost atacaţi de urs. Sursa citată a mai precizat că, în ultima perioada, urşii coboară tot mai des din munte în căutare de hrană. În urmă cu o lună, alte două corturi au fost distruse de animalele flămânde, dar nimeni nu a fost rănit.

Ludovic Orban: PNL este un partid de cadre, nu unul de mase

August 14, 2008

Vicepresedintele liberal Ludovic Orban a afirmat, marti, ca PNL este un partid de cadre, nu unul de mase, si a avut mult timp “un comportament de partid sezonier”, care nu se mobilizeaza decât în perioadele electorale. “PNL are unele probleme, pentru ca, desi avem oameni de calitate, avem un activism destul de redus. (…) Este un partid de cadre, nu este un partid de mase. A avut un comportament de partid sezonier (…), se aprindea doar în campanie”, a spus Orban, în fata studentilor reuniti în Scoala de vara a Cluburilor Studentesti Liberale (CSL) de la Budeasa. “Lucrurile s-au schimbat si acum trebuie sa iesim din turnul de fildes. România are nevoie de PNL, pentru ca este cel mai normal partid din România”, a mai spus Orban. El a facut o comparatie cu PSD, care, în opinia sa, este un partid declarat social-democrat, dar format din oameni bogati, si cu PD-L, pe care l-a caracterizat ca fiind “un partid de oportunisti”. Ludovic Orban a participat la Scoala de vara a CSL, unde le-a vorbit delegatilor veniti din 22 de judete despre avantajele si dezavantajele votului uninominal.

Cererile DNA în cazurile Nastase si Mitrea, respinse de deputati

August 14, 2008

Solicitarile DNA de avizare a începerii urmaririi penale în cazurile lui Adrian Nastase si Miron Mitrea au fost respinse, miercuri, de Camera Deputatilor. În cazul lui Adrian Nastase s-au înregistrat 120 de voturi “pentru”, 150 de voturi “împotriva”, iar sase voturi au fost declarate nule. În ceea ce-l priveste pe Miron Mitrea, s-au înregistrat 160 de voturi “pentru”, 108 voturi “împotriva”, iar un vot a fost declarat nul. Pentru ca aceste cereri sa fie aprobate, era necesar ca 218 deputati sa se pronunte în favoarea urmaririi penale.

Munteanu: Stim ca nu poate continua cercetarea penala

Secretarul Camerei Deputatilor Ioan Munteanu (PSD) a declarat, miercuri, ca deputatii stiu în acest moment ca cercetarea penala a lui Nastase si Mitrea nu poate continua, ca urmare a votului exprimat de plenul Camerei, în urma caruia au fost respinse solicitarile DNA în acest sens. “Trebuiau 218 de voturi pentru, nu avem nicio situatie de acest gen, unul are 120 pentru, iar celalalt 160 de voturi. În acest moment, noi astazi stim un singur lucru: ca nu poate sa continue cercetarea penala”, a afirmat Munteanu. Întrebat daca votul poate fi reluat, Ioan Munteanu a spus ca, teoretic, se poate face acest lucru. El a anuntat ca au fost prezenti si au votat 278 de deputati din totalul de 326 de deputati, fiind absenti doar 48. Întrebat ce se va întâmpla în continuare, Munteanu a spus ca nu vrea sa intre în detalii juridice, pentru ca nu este jurist, dar a subliniat ca stie ca sunt solutii si pentru astfel de situatii. El a mai spus ca, din câte stie, Miron Mitrea nu si-a depus înca demisia din Parlament, asa cum a spus ca va face daca Parlamentul nu aproba urmarirea penala. Sotii Mitrea au absentat de la votul cererilor DNA. Deputatul Adrian Nastase a fost prezent în sala de plen, dar nu si-a exprimat votul.

Rompetrol vrea sa îsi extinda cu 250-300 de benzinarii reteaua de distributie

August 13, 2008

Rompetrol Downstream, divizia de distributie a grupului Rompetrol, controlat de KazMunaiGaz, vrea sa îsi extinda pâna în 2012 reteaua de benzinarii în franciza cu 250-300 de unitati selectate dintre statiile operate de firme independente. “Rompetrol Downstream doreste sa dezvolte o retea de 250-300 de statii francizate de distributie a carburantilor. Statiile francizate sunt selectate dintre cele detinute de operatorii independeti”, potrivit companiei. Peste 400 de benzinarii operate de firme independete sunt înscrise în Asociatia Benzinarilor Particulari (ABP). “Rompetrol este un foarte bun partener al benzinarilor independenti si întotdeauna a avut preturi poate mai bune decât ceilalti de pe piata”, a declarat, marti, agentiei MEDIAFAX, presedintele ABP, Ion Tache. Strategia Rompetrol Downstream pentru 2008-2012 vizeaza extinderea în zona distributiei de carburanti si detinerea unei cote de 31% din piata româneasca de profil, fata de 25% în prezent. Totodata, compania urmareste securizarea clientilor de pe piata interna si cresterea gradului de integrare a operatiunilor de rafinare si distributie. La finele anului lunii mai, compania detinea circa 400 de benzinarii, dintre care 115 sub marca proprie, 89 unitati mobile si 180 de benzinarii în franciza. La 31 mai, Rompetrol avea 93 de acorduri cu fermieri si firme din domeniul constructiilor pentru plasarea în incinta unitatilor acestora a unor rezervoare de carburanti.

Listarea Romtelecom, amânata pentru 2009

August 13, 2008

Listarea Romtelecom la bursa va avea loc anul viitor, nu în 2008, asa cum a fost prevazut initial, ca urmare a problemelor de pe pietele financiare, potrivit ministrului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Karoly Borbely. “Vrem sa listam actiunile Romtelecom, unde statul detine 45%, în primavara 2009, la un pret bun”, a afirmat, marti, Borbely. El a adaugat ca în termen de o luna si jumatate va fi semnat contractul cu consultantul la privatizarea Romtelecom. “Caietul de sarcini a fost finalizat de consultantul juridic (casa de avocatura Bostina si Asociatii, n.r.), iar în perioada urmatoare vom semna un contract si cu consultantul de privatizare”, a mai spus oficialul. În aprilie, Ministerul Comunicatiilor a anuntat ca a selectat Bostina si Asociatii pentru a acorda asistenta juridica institutiei si în procesul de listare a Romtelecom, casa de avocatura urmând sa întocmeasca documentele de selectare a consultantului si a brokerului pentru începerea tranzactionarii la bursa a companiei, parte a grupului elen OTE. Ministerul Comunicatiilor a anuntat, în luna februarie, ca va angaja o casa de avocatura care sa ajute institutia sa întocmeasca un caiet de sarcini pentru licitatia de selectare a consultantului în vederea lansarii unei oferte publice de vânzare pe piata de capital a unui pachet de actiuni reprezentând cel mai probabil 10% din participatia statului la Romtelecom. Institutia ia în calcul listarea Romtelecom atât pe Bursa de Valori Bucuresti, cât si pe una dintre pietele internationale de capital. Decizia si momentul listarii vor fi anuntate dupa prezentarea unui studiu de catre consultant, care va viza atât evolutia performantelor operatorului de telefonie, cât si conjunctura de ansamblu a pietei de capital nationala si a pietelor internationale. Karoly Borbely afirma, în luna februarie, ca listarea la bursa a Romtelecom se va produce, în varianta optimista, în octombrie-noiembrie 2008. Statul român a mai încercat sa listeze un pachet de actiuni detinut la Romtelecom si în toamna anului 2006. În acest sens, Ministerul Comunicatiilor a semnat cu Credit Suisse Securities si IEBA Trust, în august 2006, un contract de consultanta si servicii financiare pentru finalizarea privatizarii operatorului de telefonie fixa. Procesul nu a mai avut loc deoarece Romtelecom a trecut printr-un proces de restructurare a activitatilor.

A treia doamna la Justitie

August 13, 2008

Procurorul general Laura Codruta Kovesi, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii si procurorul Monica Serbanescu, recent propusa pentru functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, sunt doamnele de fier ale Justitiei din România.
Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a propus-o luni pentru functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie pe procurorul Monica Serbanescu. Daniel Morar, al carui mandat de sef al DNA expira marti, a fost invitat sa ocupe postul de Înalt reprezentant pe justitie al României pe lânga Comisia Europeana, functie care urmeaza a fi înfiintata, sau de adjunct al procurorului sef al DNA. Morar a refuzat însa oferta facuta de ministrul Justitiei si va ramâne sef interimar la DNA, pâna la aprobarea numirii Monicai Serbanescu. Daca se va respecta interimatul de trei luni al lui Daniel Morar, noul procuror general al DNA ar putea fi investit în maxim trei luni. Daniel Morar a fost învestit în functia de procuror sef al Parchetului National Anticoruptie prin decret semnat de presedintele Traian Basescu pe 11 august 2005.

Cine este Monica Serbanescu

Buna sau nu, alegerea Monicai Serbanescu pentru functia de procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie a fost facuta cu siguranta pe baza experientei profesionale de mai bine de 18 ani ca procuror. Nascuta pe 13 ianuarie 1961, în localitatea Izvorul-Dulce, judetul Buzau, Monica Serbanescu a terminat facultatea de Drept de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza de la Iasi. Si nu oricum, ci ca sef al promotiei, luând examenul de licenta cu nota zece. Cu mult timp înainte însa, Monica Serbanescu a predat la o scoala generala din Calarasi, timp de doi ani, între 1980-1982. Mai apoi, Monica a urmat mai multe cursuri de specializare juridica, toate de câteva luni si toate absolvite cu media zece. Si ca sa îsi împlineasca întru totul statutul, procurorul Serbanescu a devenit si doctor în 2005, când a luat doctoratul în Drept. Teza cu care a terminat doctoratul, tot cu nota maxima, se numeste “Noi forme si mijloace de combatere a crimei organizate”. Daca între 1980-1982 a fost învatatoare la scoala generala din Calarasi, din 1990 Monica începe sa îsi exercite în sfârsit profesia de procuror, direct în Capitala, la Parchetul de pe lânga judecatoria sectorului 4. Dupa patru ani, experienta îsi spune deja cuvântul si ajunge sa lucreze la Tribunalul Bucuresti, tot pe domeniul în care s-a specializat, la sectia judiciara-penala. Dupa trei ani, Monica Serbanescu reuseste sa mai urce o treapa. Din 1997 pâna în 1999 este procuror la Curtea de Apel Bucuresti, pentru ca mai târziu, în 2003, sa ajunga procuror general adjunct. Iar din 2003 a poposit la Directia Nationala Anticoruptie, pastrând acelasi fir (Sectia judiciara-penala, dar de data aceasta în functia de procuror sef). În acelasi timp si-a exercitat meseria si la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie. De la 1 iulie 2008 devine consilier al Ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, iar formarea sa profesionala pare fi mai degraba batuta în cuie prin vizitele sale la Ministerul Justitiei din Luxemburg 2007, dar si alte institutii de prestigiu din strainatate. De asemenea, Monica Serbanescu a participat si la elaborarea mai multor proiecte, vizând bineînteles Justitia. Acum propusa procuror-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Monica Serbanescu a dat cândva dovada si de aptitudini sportive, obtinând un brevet de parasutist, în 1978. Nici talentul de prozator nu a fost mai prejos, publicând lucrari precum “Evolutia populatiei pe plan mondial - sursa de neliniste a comunitatii internationale”, în 2006. Evolutia profesionala nu a trecut neobservata, Monica Serbanescu primind în 2005 prima distinctie chiar din partea unui colonel american, James M. Coyne. Este vorba despre diploma de apreciere “Headquarters of the United States European Comand”.

Lipsa vitaminei D creste rata mortalitatii

August 13, 2008

Lipsa vitaminei D din organism poate determina o crestere cu 27% a ratei mortalitatii, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii americani, care coroboreaza si rezultatele altor lucrari ce arata rolul important jucat de aceasta substanta în organism. Cercetatorii de la Facultatea de medicina Johns Hopkins (Maryland) au analizat un esantion de 13.000 de barbati si femei care aveau o stare buna de sanatate si care au luat parte la un studiu national ce avea ca obiectiv compararea riscurilor mortalitatii la persoanele cu nivel scazut de vitamina D în organism si la cele care aveau în corp o cantitate normala din aceasta substanta. Dintre cei 1.800 de participanti decedati pâna la 31 decembrie 2000, circa 700 sufereau de maladii cardiovasculare, iar 400 prezentau un deficit de vitamina D. Riscul de deces a fost cu 27% mai mare la persoanele în organismul carora vitamina nu se gasea în cantitati suficiente. Numarul deceselor survenite în urma crizelor cardiace nu a fost suficient de mare în cadrul grupului pentru a se putea stabili stiintific o legatura între cauza si lipsa vitaminei D, au explicat autorii studiului, publicat în revista Archives of Internal Medicine, pe 11 august. În studiul recent se arata clar ca exista o legatura între nivelul scazut de vitamina D în sânge si cresterea incidentei cancerului la sân si a depresiei în cazul persoanelor în vârsta. Un studiu publicat anterior de echipa de la Johns Hopkins a stabilit o legatura posibila între cresterea cu 80% a riscului de boli arteriale si deficitul de vitamina D. Cercetatorii au atras atentia ca si alte studii, publicate în 2007 si realizate pe animale de laborator si oameni, au indicat existenta unei legaturi între nivelul scazut de vitamina D din sânge si bolile cardiovasculare. “Rezultatul studiilor noastre arata mai clar ca barbatii si femeile trebuie sa îsi monitorizeze îndeaproape nivelul de vitamina D din organism”, a declarat unul dintre autorii studiului. Un studiu austriac realizat pe 3.258 de pacienti, cu vârsta medie de 62 de ani, publicat în iunie, a aratat ca persoanele care aveau cantitati mici de vitamina D în sânge erau de doua ori mai expuse riscului de deces decât ceilalti. Vitamina D joaca un rol important în cadrul sistemului imunitar. Potrivit editorilor de la Archives of Internal Medicine, cel putin 50% dintre adultii cu vârste sub 50 de ani din întreaga lume sufera de deficit de vitamina D, problema care afecteaza si numeroase persoane tinere. Diminuarea activitatilor în aer liber, poluarea si îmbatrânirea sunt explicatii posibile pentru aceasta carenta. Principala sursa de vitamina D o reprezinta expunerea la soare timp de 10-15 minute la soare în fiecare zi. În ceea ce priveste alimentele, vitamina D poate fi sintetizata de organism din peste.

Broccoli poate elimina distrugerile provocate de diabet

August 13, 2008

Consumul de broccoli poate elimina distrugerile din organism provocate de diabet vaselor sangvine, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii britanici, publicat în Diabetes si preluat de bbc.co.uk. Cercetatorii de la Universitatea din Warwick, autorii acestui studiu, sunt de parere ca o substanta din broccoli, sulforanul, contribuie la cresterea productiei de enzime care protejeaza vasele de sânge si la reducerea moleculelor care distrug celulele. Legumele crucifere, precum conopida, varza, broccoli, varza de Bruxelles, au fost asociate anterior cu scaderea riscurilor de infarct si accident cerebral. Persoanele bolnave de diabet prezinta de cinci ori mai multe riscuri de a dezvolta maladii cardiovasculare, precum infarct sau accident cerebral, ambele provocate de distrugerea vaselor sangvine. Cercetatorii de la Universitatea din Warwick au testat efectele sulforanului asupra celulelor vaselor sangvine distruse de nivelurile ridicate de glucoza (hiperglicemie), asociate diabetului. Sulforanul a contribuit la reducerea cu 73% a moleculelor din organism numite specii reactive ale oxigenului (SRO). Hiperglicemia poate provoca o triplare a nivelului de SRO, care duce la distrugerea celulelor. Cercetatorii au mai descoperit ca sulforanul activeaza proteina din organism numita nrf2, care protejeaza celulele si tesuturile de distrugere prin activarea enzimelor antioxidante si de detoxifiere. Coordonatorul studiului, profesorul Paul Thornalley, a indicat ca urmeaza sa se faca studii pentru a stabili daca o dieta bogata în legume crucifere are cu adevarat efecte benefice asupra pacientilor cu diabet. Studiul actual a fost efectuat asupra unor celule în laborator si nu asupra unor subiecti umani.

Exercitiile fizice asigura o viata mai lunga

August 13, 2008

Exercitiile fizice de tipul alergatului sunt mijlocul cel mai eficient pentru a lupta împotriva efectelor îmbatrânirii si pentru a trai mai mult, potrivit unui studiu care prezinta rezultatele unei investigatii derulate timp de 25 de ani. Studiul a fost realizat cu ajutorul unor persoane cu vârste de peste 50 de ani din Statele Unite. Subiectii studiului care faceau în mod regulat exercitii fizice, de mai multi ani, au suferit de mai putine afectiuni, au avut o viata activa mai mult timp si s-au confruntat cu 50% mai putine riscuri de a muri decât persoanele inactive, au stabilit autorii studiului, cercetatori la Facultatea de Medicina a Universitatii californiene Stanford. Oamenii de stiinta au început monitorizarea a 538 de persoane, cu vârsta medie de 50 de ani, care faceau jogging de mai multe ori pe saptamâna, înca din 1984 si au facut comparatie cu un grup sedentar de aceeasi marime, mentioneaza studiul, publicat în Journal of Internal Medicine. “Am fost uimiti deoarece binefacerile exercitiilor fizice s-au dovedit mai importante decât anticipasem”, a declarat James Fries, profesor la Universitea Stanford si unul dintre autorii studiului. Cercetatorii au stabilit ca, la 19 ani de la debutul studiului, 34% dintre participantii din grupul de sedentari au decedat, comparativ cu doar 15% dintre membrii grupului care practica exercitii fizice. În plus, persoanele care alergau în mod regulat au început sa sufere de pe urma handicapurilor fizice cu 16 ani mai târziu decât persoanele inactive. Alergatul regulat reduce mortalitatea legata de maladiile cardiovasculare, alte studii indicând si existenta unei asocieri cu diminuarea numarului de decese premature provocate de cancer, maladii neurologice sau infectioase. Subiectii studiului, în prezent septuagenari si octogenari, au raspuns anual la chestionare referitoare la capacitatile lor de a-si efectua sarcinile cotidiene, cum ar fi mersul, îmbracatul, igiena personala si ridicatul de pe scaun. La începutul studiului, grupul activ alerga, în medie, patru ore pe saptamâna, ajungând la doar 76 de minute pe saptamâna, dupa 21 de ani. Efectele benefice asupra sanatatii s-au mentinut chiar si în aceste conditii.

O noua specie de bacterie în cavitatea bucala umana

August 13, 2008

Cercetatorii britanici au descoperit o noua specie de bacterie în cavitatea bucala umana, iar aceasta descoperire ar putea fi benefica pentru dezvoltarea unor noi tratamente pentru carii si gingivita, potrivit unei reviste specializate în microbiologie. Cercetatorii au descoperit în interiorul tesuturilor sanatoase si tumorale, prelevate de la participantii la acest studiu, trei specii neidentificate ale unui tip de bacterie numita Prevotella. Bacteriile Prevotella fac parte din flora microbiana normala umana si sunt asociate diverselor boli orale si infectiilor din alte parti ale organismului. “Aceasta specie a fost izolata în interiorul tesuturilor gurii, mai mult în interiorul tesuturilor sanatoase decât în tesuturile tumorile bucale. Studiul vine în sprijinul altor cercetari ce arata ca bacteriile orale pot invada tesuturile si celulele din organism”, a declarat profesorul William Wade, de la King’s College Dental Institute, din Londra. Cariile si gingivita reprezinta cele mai frecvente maladii infectioase în cazul oamenilor si sunt provocate de modificarile florei microbiene prezenta în cavitatea bucala. Compozitia microorganismelor din cavitatea bucala ar putea ajuta cercetatorii sa descopere noi modalitati de prevenire si tratare a bolilor orale, potrivit profesorului Wade. “Gura umana sanatoasa contine o varietate enorma de microbi, incluzând virusuri, ciuperci, protozoare, bacterii. Bacteriile sunt cele mai numeroase: fiecare mililitru de saliva contine circa 100 de milioane si exista peste 600 de specii diferite de bacterii în cavitatea bucala. Aproximativ jumatate dintre acestea urmeaza sa fie cercetate si încercam sa oferim o descriere si o denumire noilor specii”, a explicat profesorul. Studiul a fost publicat în numarul din luna august al revistei International Journal of Systematic and Evolutionary Microbiology (IJSEM).

Persoanele care sufera de cancer sunt de trei ori mai predispuse sinuciderii

August 13, 2008

Pacientii care sufera de cancer prezinta de trei ori mai multe riscuri de a se sinucide fata de restul populatiei, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii britanici si publicat, luni, în Journal of Clinical Oncology, informeaza thisislondon.co.uk. Studiul a fost realizat pe aproximativ 3.000 de pacienti de la Centrul Oncologic din Edinburgh, Marea Britanie. La întrebarea “În ultimele doua saptamâni v-ati gândit ca ar fi mai bine sa muriti sau sa va raniti într-un anume fel?”, circa 8% dintre acestia au declarat ca au luat în calcul aceasta posibilitate. Potrivit sursei citate, rezultatele sunt similare cu cele ale unui studiu realizat în Australia, care a scos la iveala faptul ca circa 2,6% dintre participanti, bolnavi de cancer, se gândeau la sinucidere. Expertii sunt de parere ca este necesar ca pacientii sa primeasca o mai buna îngrijire medicala, în special în ceea ce priveste calmarea durerilor, dar si consiliere psihologica. “Stim ca depresiile sunt foarte frecvente în cazul pacientilor bolnavi de cancer, dar acestea sunt frecvent trecute cu vederea. Durerea reprezinta o alta mare problema”, a declarat coordonatorul studiului, medicul Jane Walker. Aceasta recomanda tratarea depresiilor în paralel cu a cancerului, lucru care ar putea îmbunatati calitatea vietii pacientului.

Cursul BNR a urcat la 3,5001 lei/euro

August 9, 2008

Leul s-a depreciat semnificativ în raport cu euro pe piata interbancara, în linie cu valutele din regiune, cursul de referinta anuntat de Banca Nationala a României (BNR) crescând cu 2,82 bani, la 3,5001 lei/euro, fata de rata calculata joi, de 3,4719 lei/euro. Primele tranzactii au fost realizate la 3,4850 - 3,4880 lei/euro, paritatea fiind cu putin peste închiderea de joi, când euro a fost cotat la 3,4830 - 3,4845 lei. Ulterior, o parte dintre investitori au luat profitul dupa aprecierea leului din ultimele doua sedinte, iar cursul de schimb a urcat pentru scurt timp la 3,5015 - 3,5045 lei/euro, pentru ca apoi sa revina sub pragul de 3,5 lei/euro. Astfel ca, în jurul orei 13:00, euro a fost cotat la 3,4985 - 3,4995 lei. “Leul s-a corelat cu evolutia valutelor din regiune, care se depreciaza, ca urmare a întaririi dolarului fata de euro si a pretului în crestere al petrolului. Cu toate acestea, au fost realizate putine tranzactii peste 3,5 lei/euro, investitorii testând o revenire a cursului peste acest prag”, a afirmat un dealer. Ratele dobânzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase pe o zi sunt de 12,48% - 12,98%, iar pentru sumele plasate pe o perioada de o saptamâna sunt de 12,29% - 12,79%.

Orban: Imbecil este cel care face astfel de afirmatii

August 9, 2008

Vicepresedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi seara, într-o emisiune la Realitatea TV, referindu-se la afirmatia sefului statului care l-a calificat pe un ministru drept “imbecil”, ca “singurul imbecil în aceasta situatie este cel care îsi permite sa foloseasca astfel de expresii”. Un ministru al Cabinetului Tariceanu a fost calificat, sâmbata, drept “imbecil” de catre presedintele Traian Basescu, pentru felul în care a gestionat problema inundatiilor din nordul Moldovei. “Am vazut acum, de curând, o atitudine imbecila a unui ministru. În timp ce judetele erau sub apa si primarii nu stiau ce sa mai faca pentru oameni, un ministru imbecil asezat într-un comandament cerea sa vina primarii la el”, a declarat presedintele, fara a preciza la cine se refera. Întrebat, joi seara, într-o emisiune la Realitatea TV, la cine crede ca s-a referit presedintele Basescu atunci când a facut aceasta afirmatie, Ludovic Orban a raspuns: “Niciunul dintre colegii mei nu este imbecil. Singurul imbecil în aceasta situatie este cel care îsi permite sa foloseasca astfel de expresii”. Ministrul Transporturilor mentionase anterior ca, atunci când un presedinte se refera la un ministru cu astfel de atribute, se descalifica pe sine, mai ales ca nu da nume. Orban a mai spus ca era necesar ca la o sedinta la care urmau sa se stabileasca masuri pentru zonele afectate de inundatii sa participe si reprezentantii administratiei locale. El a explicat ca nu trebuia sa participe primarii din localitatile afectate, ci viceprimarii sau secretarii primariilor, astfel încât administratiile locale sa ia parte la luarea deciziilor. În ceea ce priveste criticile sefului statului facute în sedinta de Guvern pe tema inundatiilor la care a participat, privind bicefalia la nivelul administratiei judetene, Ludovic Orban a declarat ca Traian Basescu trebuie sa citeasca legea, pentru a vedea ca prefectul este presedintele comitetului pentru situatii de urgenta de la nivel judetean, iar presedintele CJ face parte din acest comitet si este obligat sa participe la toate deciziile care se iau în acest organism.

Cei 20 implicati în scandalul pemiselor de la Arges ramân în arest

August 9, 2008

Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a decis prelungirea mandatelor de arestare peventiva a celor 20 de de persoane implicate în scandalul permiselor auto de la Arges, respingând totodata cererea de eliberare pe cautiune a patronului unei scoli de soferi. Curtea a luat în discutie solicitarea patronului unei scoli de soferi din Arges, Ion Ciripan, privind eliberarea pe cautiune, magistratii stabilind-o la 20.000 de lei, dar si propunerea DNA de prelungire a arestarii preventive a celor 20 persoane, printre care ofiteri si functionari, acuzate ca ar fi eliberat ilegal permise de conducere, contra cost. În urma deliberarilor, instanta a decis mentinerea masurii preventive luata în cazul celor 20, astfel ca acestia ramân în arest pentru cercetari. În iunie, 20 de persoane, majoritatea functionari în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculari Vehicule Arges, printre care si seful Serviciului Permise Arges, Codrut Gheorghe Vlasceanu, precum si adjunctul acestuia, Vasile Voinea, au fost arestate la propunerea procurorilor DNA. Initial, în acest dosar au fost arestate, în 14 iunie, 17 persoane. Procurorii cer prelungirea mandatului de arestare si pentru Constantin Tinca, administrator la SC Comef Auto Prompt SRL, acuzat de aderare la un grup infractional organizat si fals material în înscrisuri oficiale, în forma continuata, Constantin Marcu, acuzat de aderare la un grup infractional organizat si trafic de influenta, Florian Mircea Silveanu, acuzat de aderare la un grup infractional organizat, Florian Aurelian Ene, acuzat de aderare la un grup infractional organizat, Marius Epure, acuzat de aderare la un grup infractional organizat, Nicolae Anghel, acuzat de aderare la un grup infractional organizat si Marin Dinculescu, acuzat de aderare la un grup infractional organizat. Ulterior, în acest caz au fost arestati Traian Proca si Virgil Ionita, subofiteri în cadrul Serviciului Permise si Înmatriculari Auto Arges, precum si Ion Ciripan, director al scolii de soferi Cipmar din Pitesti. Cei trei sunt acuzati de aderare la un grup infractional organizat, fals intelectual si permiterea accesului unor persoane neautorizate la informatii ce nu sunt destinate publicitatii. Acestia ar fi întocmit acte falsificate folosite de ceilalti membrii ai grupului pentru înlesnirea obtinerii frauduloase a permiselor de conducere. Potrivit DNA, în perioada martie - iunie 2008, pe raza judetului Arges si-a desfasurat activitatea un grup infractional organizat care a actionat în scopul obtinerii unor sume de bani pretinse si primite de la mai multe persoane, pentru ca în schimbul banilor sa le faciliteze obtinerea permiselor de conducere de la Serviciul Public Comunitar Regim de Permise de Conducere si Înmatriculari a Vehiculelor Arges. Membrii grupului sunt acuzati ca au pretins si primit de la fiecare candidat sume cuprinse între 700 de euro si 4.500 de euro. Reteaua de permise auto din Arges era împartita în patru grupuri “profesionale”, de la racolatorii de candidati pentru obtinerea permisului de conducere, la patroni de scoli de soferi, functionari si politisti, potrivit anchetatorilor.

Nu s-a discutat înca la nivelul conducerii PDL subiectul candidaturii lui Dragomir

August 9, 2008

Prim-vicepresedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, dupa ce Catalin Avramescu a spus ca exclude o candidatura a sa din partea unui partid din care fac parte persoane ca Dumitru Dragomir, ca subiectul candidaturii fostului parlamentar PRM nu a fost discutat înca în BPN. “Atributiile de a primi sau nu o candidatura apartin filialei partidului din oras, comuna, sector, nu le are Biroul Permanent National. Noi le putem atrage atentia sa respecte Statutul”, a spus Stolojan. El a mentionat ca BPN intervine la momentul analizei candidaturilor. Întrebat daca este de acord, în principiu, ca Dumitru Dragomir sa candideze la parlamentare din partea PDL, Stolojan a spus ca nu are o parere, “nici macar în principiu”, pentru ca subiectul nu a fost înca discutat la nivelul conducerii partidului. Consilierul de stat la Presedintie Catalin Avramescu a anuntat, în 24 iulie, ca va candida din partea PDL la alegerile parlamentare, într-un colegiu din Prahova. Deputatul Dumitru Dragomir, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, ca a demisionat din PRM si ca va candida din partea PDL la alegerile parlamentare din toamna.

Avramescu: Nu voi candida pe nicio lista de partid alaturi de Dragomir

Seful Cancelariei prezidentiale, Catalin Avramescu, a declarat ca exclude o candidatura a sa la alegeri pe lista vreunei formatiuni care are în componenta persoane precum Dumitru Dragomir, “unul dintre cele mai reprobabile personaje pe care le-a generat clasa politica în ultimii 18 ani”. “Nu sunt un dragomirolog, sa spun asa, nu urmaresc întâmplarile vietii domnului Dragomir si nu stiu daca asta este expresia unei negocieri reale pe care a avut-o sau, doar asa, o vorba zisa la televizor. Dar, pentru ca domnul Dragomir s-a plimbat pe sticla televizorului ore întregi, fara ca partidul sa aiba o reactie ferma în aceasta privinta, eu am reactionat si am spus ca deja ma simt în situatia în care trebuie sa ma delimitez, fie si de o asemenea intentie. Ma delimitez ferm, în sensul ca nu vad nicio posibilitate de cooperare cu nicio formatiune politica ce are în componenta pe cineva ca Mitica Dragomir”, a declarat, vineri, Catalin Avramescu pentru MEDIAFAX. El l-a caracterizat pe Dumitru Dragomir drept “unul dintre cele mai reprobabile personaje pe care le-a generat clasa politica în ultimii 18 ani”. “Nu voi candida pe nicio lista de partid alaturi de domnul Dragomir. Chiar ideea ca cineva s-a gândit serios - sper sa nu existe acel cineva - ca a luat în serios acest calcul, mie mi se pare ca avem de-a face cu persoane lipsite de busola morala. Suntem în plin science fiction. Noi vorbim despre înnoirea clasei politice, iar pe televizor apar personaje pe care dupa ce le vezi regreti ca s-a inventat televizorul cu sonor”, a mai spus seful Cancelariei prezidentiale. Consilierul de stat la Presedintie Catalin Avramescu a anuntat, în 24 iulie, ca va candida din partea PDL la alegerile parlamentare, într-un colegiu din Prahova.

Programul sportivilor români la Olimpiada

August 9, 2008

Programul sportivilor români care vor concura, sâmbata, în prima zi la Jocurile Olimpice de la Beijing este urmatorul:

7:00 - Judo: Alina Dumitru (categoria 48 kg)
7:00 - Tir: Iulian Raicea (pistol cu aer comprimat 10 m)
9:00 - Handbal: România-Kazahstan (preliminarii)
10:50 - Canotaj: Camelia Lupascu si Viorica Susanu (doua rame fara cârmaci - preliminarii)
11:40 - Canotaj: Simona Musat si Roxana Cogianu (dublu vâsle - preliminarii)
14:28 - Înot: Dragos Coman (400 m liber - preliminarii)
15:00 - Gimnastica: echipa masculina (preliminarii)
15:45 - Înot: Valentin Preda (100 m bras - preliminarii).

România în grupa cu Hong Kong, Germania si Polonia la JO-2008

August 8, 2008

Echipa feminina de tenis de masa a României va evolua în grupa C la Jocurile Olimpice de la Beijing, alaturi de Hong Kong, Germania si Polonia, s-a decis la tragerea la sorti efectuata, joi, la Beijing, informeaza site-ul ittf.com. România, în componenta Daniela Dodean, Elizabeta Samara, Iulia Necula, va evolua în primul meci cu Germania (13 august), în al doilea cu Hong Kong (14 august) si în al treilea cu Polonia (14 august). Componenta celorlaltor trei grupe este urmatoarea: Grupa A: China, Austria, Croatia, Republica Dominicana, Grupa B: Singapore, Olanda, Statele Unite ale Americii, Nigeria, Grupa D: Coreea de Sud, Japonia, Spania, Australia. Echipa României este a 13-a favorita dintre cele 16 echipe care participa la turneul olimpic, toate adversarele din grupa C fiind mai bine cotate într-un clasament dat publicitatii de Federatia Internationala de Tenis de Masa (ITTF). Astfel, Hong Kong este a treia favorita a competitiei, Germania e cotata a sasea, iar Polonia a 12-a. Principala favorita a turneului este echipa Chinei. Dupa prima faza a competitiei, primele doua clasate din fiecare grupa se califica în runda finala, urmând sa lupte pentru medalii.

Victor Hanescu îl va întâlni pe italianul Simone Bolelli în primul tur la JO

August 8, 2008

Tenismanul român Victor Hanescu îl va întâlni pe italianul Simone Bolelli în primul tur al turneului de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing, informeaza site-ul itftennis.com. Daca va trece de Bolelli, Hanescu îl va întâlni în turul doi pe învingatorul meciului dintre francezul Gael Monfils si spaniolul Nicolas Almagro.

Sorana Cârstea o va întâlni pe Shahar Peer, în primul tur la JO

August 8, 2008

Jucatoarea româna de tenis Sorana Cârstea o va întâlni pe sportiva israeliana Shahar Peer, în primul tur al turneului de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing. Daca va trece de primul tur, Sorana Cârstea va întâlni în runda urmatoare învingatoarea din meciul dintre rusoaica Vera Zvonareva si chinezoaica Yan Zi, informeaza site-ul itftennis.com.

Flacara olimpica a ajuns pe Marele Zid Chinezesc

August 8, 2008

Flacara olimpica a fost purtata, joi, în stafeta, pe Marele Zid Chinezesc, în prezenta unei multimi importante si entuziaste, cu o zi înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Beijing. Startul traseului tortei olimpice pe cel mai cunoscut monument al Chinei a fost dat în prezenta a sute de voluntari îmbracati în galben. “Aceasta portiune (a Zidului) este foarte grea, dar toti oamenii ne-au încurajat, sunt entuziasti, asa ca nu am resimtit oboseala”, a declarat Yi Na, o purtatoare a tortei. Un total de 268 de persoane urmeaza sa participe la stafeta tortei pe parcurul a trei orie, pe o distanta de 14,6 kilometri, conform agentiei China Noua. Mare Zid Chinezesc are o lungime de peste 7.000 de kilometri.

Sportivi cu vârste între 12 si 15 ani vor participa la JO-2008

August 8, 2008

O fetita de 12 ani din Camerun si un baiat de 13 ani din Seychelles, ambii înotatori, sunt printre cei mai tineri participanti la JO de la Beijing, competitie numita de cotidianul Bild “Olimpiada copiilor”, din cauza vârstelor fragede la care sportivii sunt aruncati în lupta pentru medalii. “Ei ar trebui sa se joace cu papusile sau cu masinutele. În loc de asta, ei lupta pentru aur, argint si bronz la Jocurile Olimpice si duc, pe umerii lor mici, sperantele tarilor pe care le reprezinta. Bine ati venit la Jocurile Copiilor de la Beijing!”, scrie Bild în articolul intitulat Olimpiada Copiilor. Înotatoarea cameruneza Joyce Guedia Mouafo are 12 ani si va lua startul în proba de 50 m liber de la JO-2008, reprezentând Camerunul. Insulele Seychelles vor avea la Beijing un reprezentant de numai 13 ani, Dwayne Didon, care va concura tot la 50 m liber. În competitia olimpica de sarituri în apa sunt chiar si mai multi copii. Britanicul Tom Daley, pretendent la medalii, are 14 ani, chinezoaica Xin Wang, de 15 ani, are 1,37 m înaltime si cântareste numai 28 kilograme, iar compatrioata acesteia, Chen Ruolin, de 14 ani, are cu doua kilograme mai mult, la o înaltime de 1,36 m. Cotidianul Bild îl citeaza pe antrenorul german de sarituri în apa, Lutz Buschkow, care avertizeaza ca practicarea acestui sport la cel mai înalt nivel, la o vârsta atât de frageda, poate fi foarte periculoasa. “Când un sportiv sare de la o platforma situata la 10 m înaltime el poate atinge si 60 km la ora la contactul cu apa. Un sportiv foarte tânar nu este suficient de bine pregatit din punct de vedere tehnic, de aceea riscul unor accidente grave este mult mai mare. Poti ramâne paralizat pe viata dupa o saritura gresit efectuata”, a spus tehnicianul german. Si psihologii sunt la fel de îngrijorati de soarta acestor sportivi foarte tineri. “Copiii nu au înca mecanismele necesare pentru a face fata esecului. Ca sa fie iubiti de antrenori, copiii fac de multe ori lucruri care le dauneaza. Un copil are nevoie de afectiune, pe care ar trebui sa o primeasca fara a fi conditionati de obtinerea unei performante”, a explicat psihologul german Michael Thiel. Potrivit Chartei Olimpice, în fiecare disciplina sportiva exista o limita minima de vârsta la care sportivii pot fi înscrisi la JO. Exista însa si cazuri exceptionale, în care Comitetul Executiv al CIO poate decide înscrierea în concurs a unor sportivi care au sub limita de vârsta. În competitia olimpica de natatie, sportivii trebuie sa împlineasca cel putin 14 ani în anul desfasurarii competitiei. Dar tarile care nu au decât un singur reprezentant în sportul respectiv pot ignora aceasta regula. Asa are dreptul sa ia starul sportiva cameruneza de numai 12 ani.

A fost odata Grupul de la Cluj…

August 8, 2008

Deputatul PSD Vasile Puscas a facut nota discordanta fata de colegii sai din Grupul de la Cluj Ioan Rus si Vasile Dîncu, care au anuntat ca nu vor sa candideze pentru Parlament. Puscas, fost negociator-sef al României cu Uniunea Europeana, a spus ca pâna în data de 10 august va lua o decizie în acest sens. El a precizat, pentru televiziunea on-line www.tv-net.ro, ca Vasile Dâncu i-a comunicat hotarârea privitoare la refuzul candidaturii sale pe când se afla la Trieste. Vasile Puscas este cadru didactic la universitatea din Trieste, unde sustine un modul de curs în fiecare an. Vasile Puscas a vorbit si despre Grupul de la Cluj, pe care îl considera drept un mit creat de presa, adaugând ca la începutul anului 2007 a demisionat din toate functiile de conducere pe care le detinea în PSD ca urmare a faptului ca nimeni nu a vrut sa îsi asume esecul suferit de partid la referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu. Odata cu el a demisionat si Vasile Dîncu din postul de vicepresedinte al PSD, însa, apoi, Vasile Dîncu a revenit asupra demisiei, iar, în cele din urma, a fost demis dupa alegerile locale. În ciuda insistentelor colegilor de partid, Vasile Puscas a ales un alt drum si a decis sa-si mentina demisia. Fostul negociator-sef cu Uniunea Europeana a mai afirmat ca toate cele spuse acum de Vasile Dîncu si de Ioan Rus au fost afirmate de el în perioada 2006 – 2007. Vasile Puscas regreta lipsa de sincronizare cu colegii sai. Deputatul clujean a adaugat ca se va consulta cu colegii sai din PSD, înainte de a lua o decizie în privinta viitorului sau politic. De asemenea, el a adaugat ca, în ciuda divergentelor, a ramas în relatii de prietenie cu Vasile Dîncu si cu Ioan Rus.

Demisionari acum o luna

Conducerea PSD Cluj si-a anuntat, pe 8 iulie, demisia. Liderii Ioan Rus, Vasile Puscas si Vasile Dâncu au demisionat din toate functiile detinute în cadrul filialei din acest judet, dar si din structura centrala a PSD. “Ceea ce a decis PSD la Mamaia este nestatutar. Eu ramân presedinte la PSD Cluj si nu vreau sa discut despre ceea ce Biroul Permanent ar putea decide”, a afirmat, la acel moment, Vasile Dâncu. PSD l-a mandatat pe vicepresedintele Cristian Diaconescu sa gestioneze activitatea filialei din Cluj.

Iliescu, nemultumit de Grupul de la Cluj

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, crede ca oricine poate conduce mai bine filiala din Cluj a partidului, dupa demisia liderilor acesteia. Iliescu a afirmat ca Dîncu, Puscas si Rus au avut rezultate slabe si au promovat în PSD un spirit democratic limitat. “Dîncu, Puscas si Rus si-au dat demisia din organizatia lor judeteana, ca structura, dar PSD nu trebuie sa îsi puna problema unei izolari a acestei filiale sau a unei autonomii. Acolo sunt oameni mai populari si mai tineri, chiar cu mai multa vechime în partid decât cei trei. Astfel de divergente, de tipul celor de la Cluj, pot sa apara. Dîncu, Rus si Puscas au avut pretentia ca promoveaza un spirit democratic, dar el e limitat.”, a afirmat, pentru AMOS News, Ion Iliescu.

Salvamarii din Eforie ameninta cu greva

August 8, 2008

Salvamarii din statiunile Eforie Nord si Eforie Sud ameninta cu declansarea unei greve daca nu îsi vor primi banii datorati pentru ultimele doua luni, transmite corespondentul MEDIAFAX. Salvamarii sunt nemultumiti ca, desi Guvernul a alocat fondurile necesare desfasurarii acestui serviciu, nu are cine sa le aprobe plata banilor de la bugetul local din cauza ca la Eforie nu a fost constituit înca un Consiliu Local în conditiile în care o parte a consilierilor nu au fost validati. Potrivit reprezentantului salvamarilor, Daniel Motoi, daca pâna în 15 august nu vor fi primiti banii, salvamarii se vor retrage de pe plaje. “Pe noi nu ne intereseaza culoarea politica si jocurile politice. Noi vrem doar sa ne primim banii pentru ce muncim, pentru ca de doua luni nu am fost platiti”, a afirmat Motoi. Salvamarii le-au acordat autoritatilor locale din Eforie termen pîna la urmatoarea sedinta a Consiliului Local, de saptamâna viitoare, pentru a le rezolva problemele. În caz contrar, ei au amenintat ca vor intra în greva si se vor retrage de pe plaje. Salvamarii au mai fost la un pas de declansarea grevei generale, la mijlocul lunii iulie, deoarece Guvernul nu aprobase alocarea de la bugetul de stat a sumelor necesare pentru finantarea serviciilor publice de salvare acvatica - salvamar în sezonul 2008, pe plajele cu destinatie turistica de pe litoral. Ei au declansat atunci greva japoneza, iar Executivul a adoptat, în data de 16 iulie, o hotarâre prin care au fost alocati banii necesari.

Pagubele produse de inundatii în scolile sucevene, estimate la 3,3 milioane de lei

August 8, 2008

Pagubele provocate cladirilor unitatilor scolare din judetul Suceava în urma inundatiilor din luna iulie au fost evaluate la 3,3 milioane de lei, a declarat, joi, inspectorul scolar general adjunct al judetului Suceava, Daniel Hrenciuc. Hrenciuc a declarat corespondentului MEDIAFAX ca pentru cinci unitati de învatamânt din localitatile sucevene Vicovu de Jos, Sadau si Nisipitu care au fost puternic afectate de inundatii sunt necesari 950.000 de lei pentru efectuarea lucrarilor de reparatii si pentru materiale, în timp ce pentru alte zece unitati de învatamânt din Baia, Solca, Hârtop, Capu Câmpului, Ciocanesti, Dolhasca, Marginea, Liteni si Mitocu Dragomirnei care au fost afectate de calamitati sunt necesare fonduri în valoare de 1.150.000 de lei. El a subliniat ca fonduri de 500.000 de lei sunt necesare pentru scolile unde s-au înregistrat infiltratii puternice de la sol, din rie, localitatile Corocaiesti, BivolaRotunda, Cajvana, Râsca, iar alte fonduri estimate la 700.000 de lei sunt necesare pentru scolile unde s-au constatat infiltratii puternice din cauza sparturilor produse în acoperisul cladirilor, respectiv la unitati din Plesesti, Zaharesti, Suceava, Bainet, Banesti. În urma ploilor torentiale si inundatiilor produse în judetul Suceava la sfârsitul lunii iulie, 26 de unitati de învatamânt au fost afectate, trei dintre acestea fiind din mediul urban, iar restul din mediul rural. Potrivit bilantului inundatiilor produse în judetul Suceava, un numar de 7.632 de gospodarii au fost inundate, fiind afectate 5.696 de locuinte. De asemenea, 87 de case au fost distruse în totalitate, iar 117 sunt în pericol sa se prabuseasca. De asemenea, doua persoane au murit, iar o alta a fost data disparuta în judetul Suceava, în urma inundatiilor. În judetul Suceava, au fost afectate 81 poduri si 563 de podete, 1.004 kilometri de drumuri comunale si 68,2 de kilometri de drumuri judetene, iar comuna Ulma a fost izolata timp de 11 zile, dupa ce singura cale de acces spre localitate a fost distrusa de viituri.

Din toamna, E.On scumpeste gazul

August 7, 2008

Presedintele Consiliului de Administratie al E.On Gaz Romania, Frank Hajdinjak, a declarat, miercuri, într-o conferinta de presa, ca în ultimul trimestru al acestui an pretul la gazele naturale din import va creste. „În Germania au fost deja anuntate cresteri de 15-20% la gazele naturale, iar acest lucru va fi valabil si în Romania. În trimestrul IV al acestui an pretul la gazele naturale din import va creste, iar din cauza acestei stari de lucruri pregatim deja discutiile cu Agentia Nationala de Reglementare în Domeniul Energiei”, a precizat Frank Hajdinjak. Reprezentantul E.On Gaz Romania a aratat ca, la ultima majorare a pretului la gazele naturale, s-a solicitat o crestere de 24%, dar aceasta a fost amanata pana în iulie, cand s-a aprobat o crestere de doar de 12,5%. Frank Hajdinjak a subliniat ca E.On Gaz Romania este într-o permanenta comunicare cu ANRDE în perspectiva cresterii preturilor la gazele naturale din import.

Next Page »